capitalism

Studiu: tinerii americani preferă socialismul

Aproape 50% dintre milenialii și membrii generaţiei Z din Statele Unite își doresc să trăiască într-o ţară socialistă, arată un sondaj recent realizat de Harris Poll.

Este capitalismul în acord cu Biblia?

Mulţi vor recunoaște că nu s-au gândit niciodată la această întrebare, trăind statu-quoul fără să-l evalueze critic.

Inechitate „obscenă”! Opt persoane deţin jumătate din averea globală

A venit acel moment al anului în care aflăm în mâinile cui se concentrează cea mai mare parte a profiturilor realizate în lume în ultimul an. Astfel, aflăm că o economie care ar trebui să funcţioneze pentru toţi funcţionează de fapt doar pentru opt persoane!

Un stat fără morală, ca un sat fără câini

Sunt acolo să ne protejeze. Câinii. Dar și cei pe care i-am ales să ne reprezinte și să ne guverneze. Când câinii lipsesc, se instalează haosul. Oricine intră în sat, face ce vrea, ia ce vrea, pleacă. Atunci când lipsește compasul moral din guvernare se instalează haosul global și, în final, nimeni nu mai scapă. Orice comoară ajunge în ţărână și orice casă este părăsită.

Sclavia datoriilor și răspunsul Bibliei la criza grecilor

Lumea așteaptă cu înfrigurare deznodământul poveștii grecești. Instituţii europene, experţi în finanţe, decidenţi politici încearcă să găsească soluţia miraculoasă pentru salvarea Greciei și, implicit, a Uniunii Europene. Puţini însă iau în calcul o alternativă care se găsește pe paginile Sfintei Scripturi. Obișnuiţi să percepem Biblia ca un instrument mai degrabă pentru liturghii, decât pentru a oferi răspunsuri problemelor cotidiene, aproape că nici nu ne gândim că pe paginile ei pot fi găsite concepte și practici utile pentru rezolvarea unor crize sociale și economice.

Ce au în comun FMI, papa Francisc și Karl Marx

O lume întreagă discută despre noi. Suntem în topul priorităţilor președintelui Obama și a papei Francisc, iar acum și FMI-ul urcă în aceeași barcă. S-a creat peste noapte o întreagă dezbatere despre inechitatea social-economică, în care noi suntem subiecţii, dar la care nu luăm parte. Informaţia este însă gratuită.

Ce m-a învăţat profesorul Putin

Este greu să mai spui ceva bun la adresa lui Vladimir Putin după anexarea Crimeei. Practic ar trebui să inventezi ceva. Cu toate astea, „profesorul” Putin ne-a predat o lecţie pe care nu o vom uita mult timp de acum încolo.

Vaticanul are un nou inamic: capitalismul modern

În prima sa exhortaţie apostolică - document considerat programatic și profetic de către credincioșii catolici - Papa Francisc face un apel împotriva capitalismului, condamnând „idolatria banilor" și somând politicienii să le garanteze cetăţenilor dreptul la „demnitate în muncă, educaţie și servicii de sănătate".

Semne ale decăderii Imperiului Occidental

Un nou profet al decăderii Occidentului îşi face auzite vocea şi ideile: Niall Ferguson. Renumitul profesor de istorie de la Harvard University creează o undă de şoc cu noua sa carte şi cu cele mai recente afirmaţii publice.

SUA: 46% dintre americani văd creştinismul şi capitalismul incompatibile

Un procent de 46% dintre creştinii americani cred că nu există compatibilitate între valorile creştine şi capitalism. Sunt însă şi 38% între creştinii americani care cred că religia creştină şi capitalismul funcţionează bine împreună.