Israelul dorește o reîntoarcere la anul sabatic

2658

În condiţiile în care toată lumea este interesată de creșterea producţiei, guvernul israelian pare să sfideze criza economică și regulile capitalismului. Propunerea ca o dată la șapte ani nimeni să nu mai cultive pământul pare să fie desprinsă din filmele de ficţiune. Și totuși, oficialii evrei insistă că este posibil.

Guvernul israelian a promis că va aloca 29 de milioane de dolari pentru a-i încuraja pe fermierii locali să lase necultivat terenul arabil la fiecare al şaptelea an, susţine Israel Today. În contextul crizei economice, acest gen de măsură pare să fie în contrast cu toate strategiile pieţei financiare. Nu aceasta este însă și părerea iniţiatorilor propunerii.

Poruncă veche, probleme noi

De unde le-a venit politicienilor israelieni această idee care pentru mulţi poate părea cel puţin ciudată? Din Biblie. Mai precis, din Vechiul Testament.

Astfel, în cartea Exodul apare o poruncă expresă din partea lui Dumnezeu ca ogoarele să rămână neprelucrate după șase ani consecutivi de producţie: „Timp de şase ani, să semeni pământul şi să-i strângi rodul. Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi. (Exodul 23:10-11)

Mulţi dintre fermierii de astăzi din Israel respectă foarte rar, dacă nu chiar deloc, porunca cu privire la anul sabatic. Motivul cel mai des invocat îl constituie pierderile financiare pe care le-ar suporta. Conștiente de această situaţie, guvernul și autorităţile religioase speră să reușească să obţină o schimbare de atitudine din partea celor direct vizaţi.

Următorul an sabatic (cunoscut în ebraică ca shmita) va începe la Rosh Hashanah (anul nou ebraic), la sfârșitul lunii septembrie. Se speră ca atunci tot mai mulţi să fie fermieri să respecte porunca Torei.

O parte din banii alocaţi de guvern vor fi folosiţi pentru materiale promoţionale și asistenţă educaţională pentru fermierii care doresc să respecte porunca biblică.

O altă parte mai mică din buget va fi folosită pentru ceremonia specială, care va marca sfârșitul shmita. Ceremonia va avea loc la Zidul Plângerii din Ierusalim în timpul vacanţei de Sukkot a anului 2015. Însă cea mai mare parte din sumă va fi utilizată pentru a-i sprijini pe fermierii care au dificultăţi în a face faţă pierderilor financiare, dar care aleg totuși să păstreze shmita.

Care era rostul anului sabatic?

Shmita înseamnă al șaptelea an de pauză pentru agricultură, iar orice activitate de natura agricolă – arat, semănat, cules – este interzisă de Tora. Cel dintâi scop al legii a fost să îi ajute pe cei săraci. Tot ce producea pământul de la sine fără a fi cultivat aparţinea tuturor ca o proprietate comună, chiar şi pentru „fiarele câmpului”.

Fără îndoială că s-a intenţionat, de asemenea, ca acest an sabatic să fie un an de dezvoltare spirituală. Acest an sabatic trebuie să fi fost un timp solemn, care ducea la o cercetare de sine. Nu doar o simplă eliberare de stres. În acel an, pământurile ipotecate erau restituite proprietarilor lor dinainte, iar sclavii (cel puţin cei evrei) erau eliberaţi.

Anul sabatic în varianta modernă

Asistăm în ultimul timp la o recuperare a conceptului de an sabatic. Și nu doar la evrei. În mediul creștin este perceput ca un fel de concediu, care în unele locuri din lume este chiar plătit. Și în România ideea a pătruns, însă este implementată cu dificultăţi, tot din cauza implicaţiilor de ordin financiar. Doar cei cu dare de mână îşi permit să îşi ia liber neplătit timp de un an întreg.

În străinătate, anul sabatic este folosit pentru fidelizarea angajaţilor, care ajung să aprecieze oportunitatea care li se oferă de a se detașa pentru o perioadă de programul de lucru obositor.

Intel face așa, la fel și Microsoft. Își plătesc cei mai buni angajaţi să stea un an departe de muncă pentru a-și reîncărca bateriile și a reveni cu forţe proaspete la serviciu. Din ce în ce mai multe companii multinaţionale oferă posibilitatea angajaţilor să își ia concediu prelungit pentru anul sabatic.

Noţiunea de an sabatic a fost promovată și în mediul universitar, unde, o dată la şapte ani, profesorii au dreptul la un an de vacanţă pentru studiu. Se oferă acest an sabatic pentru cercetare știinţifică aprofundată și dezvoltare profesională. Sau, pur și simplu, o evadare din stresul cotidian are legătură cu același concept. Recent, fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, a spus într-o notă ușor satirică, citat de RFI, că își ia „un respiro, un mic semestru sabatic”.

Shmita fără miez

Aceste aspecte ne determină să concluzionăm că asistăm în realitate nu la o perpetuare a unei idei biblice, ci la o menţinere a acesteia la nivel conceptual, golită însă de miezul care îi conferea consistenţă. Dacă ideea iniţială a anului sabatic era corelată cu valori strict religioase, acum acestea au dispărut. Asistăm, de fapt, la o laicizare a unei practici care avea ca scop atenuarea sărăciei sau rezolvarea problemelor spirituale.

Nu este prima oară când valori religioase sunt deturnate de la sensul lor iniţial, fiind menţinute formal doar atunci când interesul personal are prioritate. Acest element de distincţie dintre afirmarea credinţei și practica religioasă a fost constatat de către analiștii de la USA Today.

În opinia lor, oamenii secularizaţi și-au consolidat obiceiul de a se raporta la evenimentele religioase ca fiind sărbători/vacanţe („holidays”), și nu zile sfinte („holy days”). Cu alte cuvinte, spun jurnaliștii, acești oameni au redefinit pur și simplu spiritualitatea.

Iar noua definţie are tot mai puţine elemente în comun cu autenticitatea. Statisticile vin doar să confirme ceea ce poate fi ușor observat: o menţinere ocazională a interesului religios și fără căutarea aspectelor profunde ale spiritualităţii. Anul sabatic este încă o dovadă în plus că sensul Bibliei poate fi deturnat în direcţii uneori greu de anticipat.

Întrebarea cu privire la rolul pe care l-a jucat shmita în Biblie rămâne. Cum rămâne și întrebarea legată de posibilitatea perpetuării acestui obicei și în spaţiul nostru mundan. În ce măsură iniţiativa autorităţilor israeliene este viabilă necesită un răspuns pe care nu doar evreii trebuie să îl dea.