Creșterea consumului de carne la nivel global „va devasta mediul”

210

O nouă metaanaliză publicată în revista Science arată că o creștere a consumului de carne, asociată cu creșterea populaţiei la nivel gloval, dar și a venitului mediu individual, joacă un rol semnificativ în creșterea emisiilor de carbon și în reducerea biodiversităţii și ar putea avea un impact devastator asupra mediului.

Studiul evidenţiază modul în care producţia de carne este legată de emisiile de carbon într-un procent mult mai ridicat decât legumele, fructele și cerealele. Creșterea animalelor reprezintă în prezent 15% din toate emisiile antropice (dioxid de carbon, metan și oxid de azot).

Pășunile reprezintă unul dintre ecosistemele aflate în directă legătură cu producţia de alimente și cu alegerile noastre. În prezent, 33% din terenurile din întreaga lume sunt folosite pentru a crește hrană pentru animale, iar 26% din terenuri sunt folosite ca habitat pentru bovine.

Utilizarea apelor râurilor și a lacurilor pentru irigarea terenurilor unde se cultivă cereale utilizate ca hrană pentru animale are deja un impact substanţial asupra resurselor de apă, a constatat analiza.

Industria alimentară cauzează peste 30% din emisiile totale de gaze cu efect de seră din SUA, cea mai mare proporţie provenind de la alimentele pe bază de carne.

Conform cercetătorilor, care în cadrul unui alt studiu au analizat impactul alegerilor alimentare asupra schimbărilor climatice, meniul unei persoane în care a fost inclusă o medie de 50 până la 99 de grame de carne în fiecare zi ar fi responsabil de eliberarea zilnică a 5,6 kilograme de CO2.

Veganii ar contribui cu doar o medie de 2,9 kg de CO2 pentru un meniu specific acestui regim alimentar.

Cantitatea medie de carne consumată individual la nivel global aproape s-a dublat în ultimii 50 de ani, de la aproximativ 23 kg în 1961 la 43 kg în 2014. Creșterea consumului mediu de carne individual înseamnă că producţia totală de carne crește mult mai repede decât rata de creștere a populaţiei.

Studiul realizat în 2017 în Marea Britanie a constatat că consumul de carne de vită, de miel și de porc a scăzut cu 4,2%, iar cel al produselor din carne, inclusiv cârnaţcu i, șuncă și păsări de curte, cu aproape 7% începând din 2012. Cu toate acestea, ţările cu venituri medii, în special China, dar și alte ţări din Asia de Est au înregistrat o creștere a consumului de carne.

Conform estimărilor ONU, consumul de carne va crește până la jumătatea secolului la nivel mondial cu 76%, cu o dublare a consumului de carne de pasăre, cu o creștere cu 69% a consumului cărnii de vită și cu 42%, a cărnii de porc.

FAO estimează că industria cărnii și a produselor lactate este responsabilă pentru 14,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, în timp ce alte organizaţii, cum ar fi Institutul Worldwatch, au estimat că ar putea fi vorba de 51%.

Dacă vreţi să vă informaţi în profunzime despre acest subiect, citiţi și Azi mâncăm, mâine murim – Nesustenabilitatea consumului de carne.