Calais, închisoarea fără gratii

1283

În fiecare an, mii de imigranţi din Siria, Afganistan şi Irak se refugiază în Calais, unde trăiesc la limita subzistenţei, dar cu speranţa unei vieţi mai bune în Marea Britanie.

Potrivit istoriei şi legendei, Calais a fost de multe ori un oraş supus invaziilor, dar care, de cele mai multe ori a învins, devenind un simbol al rezistenţei şi al actelor eroice. Astăzi, oraşul francez cel mai apropiat de Marea Britanie (34 km) nu este decât o metaforă tristă a valorilor îmbrăţişate teoretic de Uniunea Europeană, dar nepercepute de miile de refugiaţi care se luptă zilnic pentru un trai mai bun.

La câţiva metri de plaja din Calais se găseşte Jungla, o tabără unde se refugiază anual mii de imigranţi din Siria, Afganistan, Irak, Somalia şi Eritreea, izgoniţi de războaie şi condiţii de viaţă precare şi care aspiră să treacă Canalul Mânecii şi să ajungă în Marea Britanie. Motivul pentru care îşi doresc să ajungă acolo este faptul că, în numai 2 luni, primesc azil politic, timp în care li se oferă hrană şi adăpost, iar în Franţa acest proces poate dura 18 luni, notează internacional.elpais.com. Aceşti oameni, care consideră că orice loc din Europa este mai bun decât ceea ce au lăsat în urmă, trăiesc în condiţii subumane luni de zile, în timp ce conducătorii bătrânului continent îşi îndreaptă privirile în altă parte.

Magnet pentru refugiaţi

Calais a devenit ca un magnet pentru aceşti oameni, care, deşi diferiţi în ceea ce priveşte vârsta, motivul pentru care se află acolo sau pregătirea, au un numitor comun, şi anume disperarea. Aceasta a fost cea care i-a determinat să ia legătura cu mafiile care, în schimbul câtorva mii de dolari, asigură lungul drum care le uneşte ţara natală de portul speranţei, notează eldiario.es. De acolo, plătesc din nou pentru a trece canalul, iar cei care nu dispun de respectivii bani, încearcă alte variante, cum ar fi trecerea prin tunelul Eurostar, prin care trece trenul de mare viteză Paris-Londra. Din nefericire, puţini sunt cei care reuşesc.

„Viaţa în Calais? Se aseamănă cu cea a animalelor”, spunea Osman, un sudanez de 20 de ani din Calais, care a ajuns aici după ce a fost arestat, torturat de regimul de la Khartoum şi a reuşit să fugă. „Sunt un om gol, nu am niciun plan, nu ştiu unde să merg”, declara el, potrivit BBC. Şi nu este singurul. Cu el şi ca el mai sunt alte aproximativ 3.000 de persoane, iar numărul acestora creşte din zi în zi.

Dacă, până mai ieri, Calais era un orăşel cu un aspect normal, acum pare o fortăreaţă, cu garduri înalte de 6 metri, cu poliţişti înarmaţi pe străzi, cu câini şi dispozitive electronice care detectează bătăile inimii, pentru a prinde cât mai mulţi imigranţi care se ascund în sau sub camioanele care merg în Marea Britanie şi în care demnitatea celor mai năpăstuiţi este permanent călcată în picioare. Sute dintre aceştia au fost răniţi şi mulţi alţii au murit în timp ce autorităţile au adoptat ceea ce ONG-urile numesc „nepăsare intenţionată”. „Condiţiile acestea sunt inacceptabile şi nu sunt în concordanţă cu genul de valori pe care o societate democratică ar trebui să le aibă. Aceasta este o situaţie ruşinoasă, la care suntem martori chiar în inima Uniunii Europene”, declara Vincent Cochetel de la UNHCR, pentru The Guardian.

Se pare că printre măsurile adoptate în virtutea acestei „nepăsări” se află şi aceea de a nu mai oferi hrană, adăpost şi îngrijiri medicale imigranţilor, pentru a-i determina să plece în altă parte. Localnicii se plâng de faptul că, de când au fost invadaţi de aceşti imigranţi, a crescut şi numărul cazurilor de violenţă, furturi, violuri, iar străzile oraşului sunt din ce în ce mai nesigure. „Toată lumea este sătulă de această situaţie şi, dacă nu se schimbă nimic, vom avea probleme mari!” declara Sr. Mignonet, viceprimarul oraşului.

Organele, devenite monedă de schimb

Din nefericire, Calais nu a fost şi nici nu este un caz izolat. Lampedusa, considerată tot o poartă spre Europa, a primit de asemenea mii de refugiaţi. Numai în anul 2014, 150.000 de persoane au străbătut drumul din Africa până la mica insulă italiană, plătind mafiilor cu propriile organe (mafiile oferă 3.000 de dolari pentru un rinichi, pe care îl vând după aceea la un preţ de 20 de ori mai mare). Dintre acestea, aproximativ 3.000 au decedat, potrivit dailymail.co.uk.

Mulţi ani la rând, Grecia a fost poarta de intrare în Europa pentru imigranţii africani şi asiatici. În anul 2012, autorităţile elene au arestat 8.000 de sirieni care au intrat ilegal pe teritoriul Greciei şi doar 2 au primit azil. Fiecare dintre aceştia caută o viaţă mai bună, însă primul lucru pe care îl găsesc este un sistem „inadecvat şi deteriorat” şi o societate în care nu pot fi încadraţi, notează spiegel.de.

Ceuta şi Melilla, situate în nordul Africii, dar care aparţin Spaniei, sunt de asemenea scenele disperării imigranţilor africani. Pentru a evita asalturile masive, autorităţile au instalat garduri înalte şi au depus nenumărate eforturi pentru a consolida securitatea în cele mai sensibile puncte de graniţă, enclavele Ceuta şi Melilla. Marea Britanie, Suedia, Austria se confruntă cu probleme asemănătoare.

Potrivit ONG-urilor care apără drepturile imigranţilor, milioanele de dolari care se cheltuie pentru măsurile de siguranţă ar putea fi folosite pentru a le asigura un cămin acestor oameni, pentru a adopta măsuri eficiente şi pentru a susţine politica de imigrare.