Ţara creștină care renunţă cel mai rapid la religie

569

Potrivit răspunsurilor oferite de locuitorii ei, la un sondaj global privind religiozitatea, această ţară a înregistrat o scădere cu 22 de procente a numărului de persoane care se consideră credincioase. De vină ar fi, potrivit analiștilor, faptul că ţara a fost cea mai dur zdruncinată de scandalul sexual și de criza conducerii din Biserica Catolică.

Irlanda este ţara creștină care își abandonează religia cu o grabă mai mare decât a celorlalte 54 de ţări evaluate printr-un sondaj WIN-Gallup, comandat de Red C. Singura ţară ai cărei cetăţeni se îndepărtează mai repede de religie decât cetăţenii Irlandei este Vietnamul majoritar budhist.

Sondajul Gallup s-a intitulat „Religion and Atheism Index” și a măsurat percepţia propriei religiozităţi a peste 50.000 de persoane, selectate din 57 de ţări, de pe cinci continente. Sondajul furnizează informaţii privind schimbările de atitudine faţă de religie, comparativ cu anul 2005.

Cercetarea WIN-Gallup a fost efectuată pe un eșantion reprezentativ pentru 73% din populaţia globală. Circa 59% dintre cei peste 50.000 de subiecţi intervievaţi declară că ei cred în divinitate. Doar 23% dintre subiecţi nu se consideră religioși, în timp ce 13% spun despre ei că sunt atei convinși.

Prin comparaţie, Irlanda are o medie de 47% de populaţie credincioasă, și aceasta după ce, în anul 2005, media era de 69% din populaţia totală. Așadar, în ultimii 7 ani, circa 22% din populaţia ţării a renunţat să mai creadă în Dumnezeu.

Mai sărac, mai credincios

Cercetarea a descoperit că religiozitatea este mai pregnantă în rândul membrilor mai săraci ai societăţii și că, pe măsură ce se îmbogăţesc, oamenii tind să se declare din ce în ce mai puţin religioși. Astfel, persoanele cu venit redus sunt cu 17% mai religioase decât cele cu un venit superior.

Cele mai religioase 10 populaţii, după procentul locuitorilor care se declară credincioși, sunt ghanezii (96%), nigerienii (93%), armenii (92%), locuitorii din Fiji (92%), macedonenii (90%), românii (89%), irakienii (88%), kenyenii (88%), peruanii (86%) și brazilienii (85%).

La polul opus se află ţările cu cel mai mare procent al ateilor: China (47%), Japonia (31%), Republica Cehă (30%), Franţa (29%), Coreea de Sud (15%), Germania (15%), Olanda (14%), Austria, Islanda, Australia și Irlanda (10%).

Credinţa scade

Potrivit raportului, la nivel global, procentul persoanelor care se declară religioase a scăzut cu 9%, în timp ce procentul celor care se declară atei a crescut cu 3%. În urmă cu șapte ani, când WIN-Gallup a efectuat același sondaj, media globală a celor care se declară religioși, în cele 39 de ţări analizate atunci, a fost de 77%.

Cea mai mare scădere a procentului de populaţie care se declară credincioasă a fost înregistrată în Vietnam. Dacă, în 2005, 53% dintre vietnamezi se declarau religioși, astăzi doar 30% mai mărturisesc același lucru. Cea mai mare creștere a procentului de populaţie care se declară atee a fost înregistrat în Japonia unde, în 2012, 31% dintre locuitori se declară atei, comparativ cu 23%, în 2005. În România, procentul ateilor a rămas constant: 1%.