„Europa albă și creștină” iese în marș pe străzile Poloniei

8

Pe 11 noiembrie, Polonia a sărbătorit 99 de ani de independenţă, începuţi odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. 60.000 de naţionaliști de dreapta au mărșăluit pe străzi, invocându-L pe Dumnezeu și cerând moartea imigranţilor.

Mulţi participanţi aveau la ei icoane și simboluri creștine, în timp ce alţii purtau bannere care promovau supremaţia rasei albe, prin mesaje precum: „Frăţia statelor europene albe”, „Polonia pură, Polonia albă” și chiar „Rugaţi-vă pentru Holocaustul islamic”, în bannere care echivalau islamul cu terorismul – scriu The Guardian și New York Times.

Alţii mărșăluiau sub sloganul „Îl vrem pe Dumnezeu”, o expresie dintr-un vechi imn polonez pe care președintele american Donald Trump l-a citat în timpului discursului său în Varșovia, anul acesta. Atunci, ca și acum, oamenii erau încurajaţi să apere valorile tradiţionale creștine. Rafal Pankowski, șeful unei asociaţii antiextremism, spune că, în ciuda referirii la Dumnezeu, marșul nu este inspirat de valori creștine, din moment ce participă atât grupuri de „neopăgâni”, cât și grupuri de romano-catolici. „Știm că Donald Trump nu este cel mai religios om și nu cred că organizatorii acestui marș sunt mai religioși. Dar folosesc creștinismul pe post de marker identitar, ceea ce se traduce acum prin a fi antiislam”, citează ABC News.

Ceea ce este ciudat, dacă ne gândim că majoritatea refugiaţilor și musulmanilor care au ajuns în Europa în ultimii ani au preferat să ajungă în Germania și în alte ţări mai dezvoltate din Vest, însă tocmai în ţările scutite, din centrul Europei, sentimentul antimigraţie este mai pronunţat. Miroslav Mares, politolog expert în extremism la Universitatea Masaryk din Cehia, spune că cei din această zonă aud despre atacurile islamiștilor extremiști în ţări precum Franţa, Germania și Anglia și se tem că dincolo de graniţe este o stare de haos și război care i-ar putea înghiţi.

Cu toate acestea, gândit la rece, „Europa Centrală trăiește cele mai fericite timpuri din istorie. Niciodată viaţa în regiune nu a fost mai prosperă ca acum”, spune președintele Institutului pentru Afaceri Publice, un think tank din Slovacia. Regiunea, cândva blocată în spatele Cortinei de Fier, se bucură acum de o creștere economică impresionantă după trecerea la democraţie, capitalism, aderarea la UE și la NATO. Explicaţia experţilor este că, în era globalizării, oameni din diferite părţi ale globului împărtășesc aceeași frustrare, și anume că ei nu au beneficiat de pe urma boomului economic așa cum ar fi trebuit sau cum s-ar fi așteptat. În continuare, salariile rămân mai mici decât în Vest, iar, faţă de era comunismului, inechitatea a crescut semnificativ.

Poate că aceste nemulţumiri stau la baza aducerii la guvernare a Partidului Lege și Justiţie, un partid conservator, care și-a depășit atribuţiile și a reușit să genereze proteste masive în ţară, pe proiecte legislative de concentrare abuzivă a puterii în mâinile guvernului. Poate că nu este nicio coincidenţă că marșul de anul acesta este fără precedent în amploarea sa, având și girul anumitor membri ai guvernului. Grupările de dreapta, precum Mișcarea Naţională, Tabăra Naţională Radicală, Toţi Tinerii Polonezi, organizează anual marșuri care atrag atenţia radicalilor de dreapta din toată lumea.

Anul acesta, activistul ultranaţionalist american Richard Spencer trebuia să fie prezent la eveniment și chiar să ţină un discurs, dar în ultimul moment autorităţile poloneze i-au interzis accesul, conform ABC News. Chiar și în absenţa sa, importanţa tot mai mare pe plan internaţional a acestui eveniment nu poate fi negată, iar alţi lideri de extrema dreaptă din Marea Britanie și din Italia au fost prezenţi la marș, conform The Guardian. Anul acesta, evenimentul a atras mai multe persoane ca în anii precedenţi, aproximativ 60.000, eclipsând evenimentele organizate de stat în aceeași zi, conform DW.

Este minunat să vezi așa ceva. Suntem mândri că atâţia polonezi au decis să ia parte la o sărbătoare care este legată de Ziua de Indepedenţă”, a declarat ministrul de Interne, Mariusz Błaszczak. Televiziunea de stat, care reflectă linia conservatoare a guvernului, a vorbit despre „un mare marș al patrioţilor” și a descris evenimentul ca unul care a atras polonezi de rând, ce au vrut să își exprime dragostea de ţară, și nu extremiști, deși este cunoscut faptul că în fiecare an sunt prezenţi ultrași cu torţe și măști și mesaje extremiste, incitatoare la violenţă.

Din păcate, populismul de dreapta este o problemă care nu va dispărea în următoarele decenii, fiindcă, conform datelor sociologice, generaţia de polonezi care s-a născut în democraţie este cea mai susceptibilă la naţionalism de dreapta și la atitudini xenofobe, în comparaţie cu generaţiile părinţilor. În mod paradoxal, tinerii polonezi par cei mai pregătiţi să întoarcă spatele valorilor democratice, avertizează specialiștii.

DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.