De ce este România „altfel”?

288

„De ce suntem ultimii din Europa?" Aceasta este una dintre întrebările care marchează conștiinţa publică românească. Rămânerea în urmă în raport cu Occidentul ne poate afecta și comportamentul de zi cu zi? Există și o implicare a factorului religios în „ecuaţia" acestor dileme? Care sunt cauzele modului nostru de a fi, s-a întrebat istoricul Lucian Boia, profesor al Universităţii București, la Bookfest 2013.

„De ce nu merge România bine? Răspunderea cea mare este a unei întregi istorii”, a afirmat reputatul istoric, la lansarea ediţiei adăugite a lucrării sale „De ce este România altfel?”, desfășurată la standul Editurii Humanitas, relatează Agerpres. Lucian Boia, despre care cotidianul Adevărul scrie că este „istoricul care dărâmă mituri” a încercat să explice de ce suntem ultimii în multe dintre clasamentele europene.

„Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este așa cum este. O ţară care se încăpăţânează sa fie altfel “, notează Lucian Boia în paginile cărţii. Trecând în revistă o serie de neajunsuri ale României și ale cetăţenilor ei, istoricul bucureștean constată că „cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decât românii, obişnuiţi cât de cât cu ei înşişi, dar până şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.”

Boia este convins că ieșirea din această situaţie nu se poate face prin „sacrificii” pe altarul mitologiei istorice. Nici invocarea strămoșilor, nici reproșurile aduse celorlalţi nu pot fi de vreun folos în redresarea ţării, afirmă istoricul, provocând o reinterpretare a trecutului, pentru a înţelege prezentul.

Boia nu este singura personalitate din spaţiul public preocupat de înţelegerea cauzalităţii fenomenului de regres românesc. „E de spus, imediat, că toate naţiunile sunt altfel, într-un fel. Însă, altfel-ul românesc ne exasperează pe noi, românii. De ce suntem aşa? Existenţa noastră în istorie a întârziat, şi această întârziere a marcat totul”, afirmă și publicistul Sever Voinescu, în Dilema Veche.

O opinie contrară o formulează criticul literar, Nicolae Manolescu, care consideră că România, ca orice ţară, „este aşa cum este”, nu neapărat „o ţară care se încăpăţânează să fie altfel”, citează Adevărul.

Contează și religia?

În dezbaterea publică legată de această temă a fost adus în discuţie inclusiv fondul religios și modul în care acesta este posibil să fi influenţat un anumit parcurs al românilor. „România a rămas în urmă şi fiindcă e ortodoxă”, a afirmat reputatul istoric Neagu Djuvara, într-un interviu acordat ziarului România Liberă. Nu este singurul și nici primul personaj preocupat de a înţelege substratul rămânerii în urmă a României și implicaţiile fondului religios în acest proces. În cartea Psihologia poporului român, publicată în perioada interbelică, sociologul C-tin Rădulescu Motru descrie calităţile şi defectele poporului român, subscriindu-le unor componente de ordin psihologic, sociologic, dar și religios. „Românul este religios, dar pe câtă vreme vede pe toată lumea că este religioasă. Rar excepţii la care religiozitatea să fie pornită din fundul inimii, de acolo de unde pornește și sentimentul personalităţii…” afirma fostul Președinte al Academiei Române.

Opinii similare au continuat să fie formulate, tema generând opinii contradictorii. Tipul de religie specific românilor „nu cere participare, ci supunere, nu presupune să crezi în ceva sau în cineva, ci să te conformezi opiniei majoritare. Pentru români, religia este mai puţin o credinţă personală, cât o lege organică chemată să organizeze şi să guverneze corpul politic al grupului identitar medieval, apoi al naţiunii moderne. Etica (…) românilor a fost mai puţin o însumare de valori morale întemeiate pe principiul includerii celorlalţi în propria identitate creştină, cât o cultură comună sudată de o identitate etnică definită împotriva celorlalţi”, afirma Daniel Barbu, actualul ministru al Culturii, în revista Historia.

În contrapondere, sunt și voci care accentuează rolul pozitiv pe care religia l-a jucat în viaţa românilor. Apărătorii religiei naţionale insistă pe vechimea acesteia și rolul deţinut în sprijinirea năzuinţelor de unitate, de libertate și de independenţă naţională, conform site-ului Creștin Ortodox. Nu toţi susţin o asemenea ipoteză, chiar dacă în spatele ei poate fi identificată argumentaţia istorică. „Este o enormitate a afirma că ne-am născut ortodocşi”, consideră academicianul Răzvan Teodorescu. Făcând o comparaţie cu mentalitatea protestantă, fostul Ministru al Culturii consideră că „ortodoxia e legată de o anumită rămânere în urmă economică” a României. Aceasta se datorează unei anumite percepţii despre Dumnezeu care modelează atitudinea faţă de întreaga viaţă a românului: „Dumnezeu îi face de toate, iar el stă, se uită, se roagă, se mai joacă cu nişte mătănii, aici se înrudeşte cu islamicul. Este o altă educaţie”.

Desigur, identificarea unor posibile cauze ce a determinat întârzierea României în raport cu Occidentul poate fi discutabilă. Substraturile sunt multiple. Referindu-se la criticile adresate interpretărilor sale, Boia a precizat că „nimeni nu a pus altceva în loc”. Deocamdată, meritul demitizării este că încearcă cel puţin să ofere o explicaţie, înlocuind astfel anumite clișee de gândire perpetuate de-a lungul secolelor. Însă, mai important decât aceasta este să percepem în ce mod aceste realităţi afectează nu doar comportamentul nostru cotidian, ci și percepţiile referitoare la viaţă și spiritualitate.