România, în topul ţărilor corupte pe 2014

414

Școli care nu au cele necesare pentru desfășurarea activităţilor în condiţii optime, medicamente contrafăcute și alegeri politice care sunt decise de bani, nu de oameni, sunt doar câteva din consecinţele pe care raportul anual al organizaţiei Transparency International le trece în dreptul corupţiei sectorului public.

Indexul Corupţiei, realizat de ONG-ul Transparency International, evaluează 174 de ţări de pe tot globul, cărora le acordă un punctaj pe o scară de la 0 la 100, 0 însemnând o ţară în care corupţia a ajuns deja la cote extreme, iar 100 – o ţară „extrem de curată” la acest capitol.

Cei mai buni și cei mai răi

Dată fiind natura corupţiei, ilicită și ascunsă, organizaţia notează de la început că măsurarea și identificarea unui scor exact este o sarcină imposibilă. Metoda prin care organizaţia acordă scorurile respective se bazează așadar foarte mult pe percepţii, pe părerile experţilor din domeniu, precum cei de la Banca Mondială, Banca Africană de Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann, cât și pe opiniile oamenilor de afaceri în legătură cu gradul de corupere a sectorului public, cu care sunt obligaţi, în funcţie de domeniul de activitate, să interacţioneze foarte des.

Ceea ce rămâne în urmă este evidenţierea problemelor pe care, de obicei, economiile emergente le au privind folosirea frauduloasă a fondurilor, acordarea de mită, abuzul de putere și alte tactici care se practică într-un sector public corupt, conform comunicatului de presă al organizaţiei Transparency International.

Din fericire, nicio ţară nu are scorul 0 și, din nefericire, nicio ţară nu are scorul maxim, de 100 de puncte. Cele care se apropie de o asemenea reușită sunt: Danemarca (92), Noua Zeelandă (91), Finlanda (89), Suedia (87) și Norvegia (86). La coada clasamentului se află Sudanul de Sud (15), Afganistanul (12), Sudanul (11), Coreea de Nord (8) și Somalia (8).

Spre coadă, România

Ţara noastră se află pe locul 69 din 174, cu un scor de 43 de puncte. Ce înseamnă asta? Dacă luăm clasamentul global, situaţia poate să nu pară prea tragică, însă dacă ne uităm la clasamentul ţărilor din „Uniunea Europeană și Europa de Vest”, unde este inclusă și România, vom vedea că suntem tocmai pe ultimul loc, împărtășind scorul Bulgariei, Greciei și Italiei – ţările-problemă ale UE.

Ce este poate și mai important de observat este că scorul de anul acesta este egal cu cel de anul trecut și chiar cu un punct mai scăzut faţă de cel din 2012. În același timp însă, cel puţin în ultima perioadă, vedem mai mereu la televizor știri despre noi anchetate deschise de DNA pentru persoane din sectorul public, iar majoritatea sunt chiar din topul ierarhiei. De ce atunci nu se reflectă acest lucru și în scorul de anul acesta?

De închipuit, nu ne închipuim. Conform unei analize a Ziarului Financiar privind rezultatele mandatelor fostului președinte, numărul de miniștri condamnaţi sau anchetaţi într-un dosar penal a sărit de la 0 la 18, iar tot în acest timp combaterea corupţiei a fost un punct pe agendă mereu readus în vizorul public, fiind principala condiţie pentru aderarea ţării la UE și rămânând totodată principala caracteristică negativă a ţării.

Scorul ar putea fi explicat de situaţia similară a Chinei, care, în pofida faptului că a pornit o luptă publică anticorupţie, susţinută de însuşi președintele Xi Jinping și în care 75.000 de cadre ale Partidului Comunist au fost investigate și 27% dintre ele au primit pedepse, scorul ţării a scăzut cu 4 puncte faţă de anul trecut. Cei de la Transparency International explică faptul că, în ciuda acestor eforturi publice, percepţia privind corupţia în China s-a înrăutăţit, iar acest decalaj se poate datora în parte faptului că, deși „mai mulţi politicieni de top și funcţionari publici de rang minor au fost arestaţi pentru corupţie (…), modul în care oamenii sunt judecaţi ar trebui să fie mai transparent”, și în parte faptului că aceasta afectează direct libertatea de exprimare.

Pe lângă ideea că astăzi românii vor în primul rând stat de drept, o justiţie în faţa căreia toţi să fie egali, și că „politicienii care nu vor înţelege acest lucru vor fi spulberaţi în câţiva ani de acelaşi popor român“, cu care fostul președinte și-a încheiat ultimul mandat, România ar putea învăţa și din lecţiile Chinei.

Ce înseamnă corupţia

„Corupţia este o problemă pentru toate ţările”, concluzionează raportul. Un scor mic este un semn că mita este o practică uzuală, că nu se pedepsește corespunzător corupţia și că instituţiile publice nu răspund nevoilor cetăţenilor. Mai departe, toate aceste lucruri nu înseamnă doar furtul resurselor, ci „subminarea procesului de dezvoltare a economiei și a justiţiei și distrugerea încrederii în guvern și în lideri”.

Transparency International spune că extinderea corupţiei nu afectează doar creșterea economică a unei ţări, ci există și riscul ca aceste probleme să fie exportate odată cu investiţiile externe și comerţul global. De aceea, toate ţările trebuie să acţioneze. Cele de la coada clasamentului trebuie să adopte măsuri radicale anticorupţie, iar cele din top, centrele financiare din EU și SUA, trebuie să vegheze pentru ca astfel de practici să nu fie exportate în ţările nedezvoltate. „Ţările din G20 trebuie să își demonstreze rolul de lideri globali și să prevină spălarea de bani și mascarea corupţiei de către companii”, scrie în raport.

Mai există însă o măsură de luat, și aceasta este poate cea mai importantă lecţie de învăţat din cazul Chinei. O luptă anticorupţie care se concentrează doar pe urmărire și pedepsire este o abordare greșită, pentru că priveşte doar pe termen scurt și pentru că nu poate schimba culturi și percepţii, ci poate introduce doar un nou element în ecuaţie: frica. O luptă anticorupţie care are un obiectiv pe termen lung trebuie să fie holistică, potrivit organizaţiei, trebuie să se axeze deopotrivă, dacă nu mai mult, pe prevenire. Altfel, în faţa fricii vor exista mereu acei neînfricaţi care vor perpetua cultura corupţiei.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.