Sub titlul de mal sus, M. S. Regina Maria a publicat în revista La Roumanie Nouvelle următorul articol.
Acest articol este din anul 1926 și a fost publicat într-o ediţie retrospectivă de colecţie Semnele timpului, ianuarie 2018, la împlinirea a 110 ani de la primul număr în limba româna al revistei.

 

„Mediocritatea care se îndârjeşte ajunge, de multe ori, mai departe decât geniul care şovăeşte” — îmi spuneà cineva într’o zi… De atunci, adesea ori m’am gândit la aceste cuvinte şi iată-mă convinsă, zi de zi, de adevărul acestei observaţii.

Într’adevăr, omul genial va putea să treacă, va putea să-şi croiască un drum nou, să lanseze o idee, un plan îndrăzneţ. Acela care aprinde imaginaţiile, care alimentează entuziasmul, va putea fi un conductor, un precursor. Dar nimeni nu poate să spună, că silinţa fermă va fi todeauna fapta aceluia care, foarte bogat în idei, se lasă ameţit de propriile sale vorbe, victimă propriului său farmec.

Adevăratul făuritor este acela care nu şovăe; acela care an cu an merge înainte cu tenacitate spre ţinta ce şi-a propus.

Este vechea poveste a iepurelui şi a broaştei ţestoase, numai că singurul care se desfată şi care atrage toate privirile e iepurele; toţi sunt pentru el, poate pentru că are mai mult farmec.

Am fost întrebată într’o zi, care este — după Mine — cea mai mare virtute pentru un cap încoronat. Am avut un moment de ezitare; cuvântul „curaj” mi s’a oprit pe buze, dar, după o scurtă gândire mai înţeleaptă, am răspuns: „răbdarea”.

Curajul este, într’adevăr, ceva sclipitor şi place mulţimei. Faptele curajoase supravieţuiesc peste generaţii; sunt imortalizate prin cântece, se povestesc copiilor, sunt comemorate prin monumente şi pânze şi socotite ca glorii naţionale.

Modestei broaşte ţestoase niciodată nu i se va ridică un monument; mersul ei încet nu va fi cântat. Ea nu e făcută să aprinză tinerilor ardori şi totuş graţie ei opera eroului dăinueşte.

Răbdarea, perseverarea, urmărirea neînduplecată a muncii de fiecare zi!

E foarte uşor să lansezi o operă sau o idee; să le prezinţi în cuvinte cari le fac, în aparenţă, uşoare şi de crezut, cari îţi dă, pe cât se pare, o speranţă care se poate realiza îndată.

Să menţii însă entuziasmul viu în faţa greutăţilor cari te iau cu asalt; să-ţi faci zilnic un drum printre ele, să faci zilnic acelaş lucru fără să oboseşti, lucrurile acestea cer o răbdare, o abnegare, o uitare de sine cari constitue, după mine, cea mai mare dintre virtuţi.

Flacărea voastră să nu fie una de paie! Un plan frumos pe hârtie nu înseamnă că şi casa e făcută. E mult de făcut sub pământ ca temelia să fie solidă; apoi zidurile clădirii cu care ne vom mândri trebue ridicate palmă cu palmă, tencueala trebue să fie bună, cărămida solidă pentru că munca să nu fie zadarnică. Răbdare, piatră cu piatră, puţin câte puţini

Pentru un latin, englezul de mijloc este un om domol, mai mult şters, sărac în cuvinte şi stângaciu, în replică, în faţa ironiilor strălucitoare ale adversarului său. Şi, totuş, reuşeşte; vedeţi imperiul ce a clădit, vedeţi ce solidă operă a făcut. Aceasta, pentru că marea lui virtute este perseverarea; el n’are pretenţii că e foarte inteligent; el îşi îndeplineşte cu simplitate datoria faţă de Anglia; el nu se crede micşorat că s’a mărginit să păstreze o tradiţie continuând ceeace alţii au început.

În România, ţară latină, ne place strălucirea cuvintelor, ne place să începem un lucru, apoi altul; nimic nu ne atrage mai puţin ca sforţarea statornică de toate zilele şi broasca ţestoasă n’are trecere.

Mie însă-mi place mai curând să sar la concluzie decât să o tărăgănesc, dar aceasta pentru că sunt femeie, iar dela noi se aşteaptă alte sforţări. Totuş vechiul instinct englez supravieţuieşte în mine; să înaintez încet, să rabd, să perseverez, nu numai în vis, ci în realitate, o adevărată flacăre, şi nu foc de paie.

Aici ne desprindem, treptat, din haosul întunerecului de după război. Timpuri mai bune ne aşteaptă; dar mai e de făcut un pas mare. Să ne grăbim? Da! Fiecare se grăbeşte în această vieaţă modernă, care clocoteşte în jurul nostru, astfel că şi noi trebue să ne grăbim, ca să nu rămânem în urmă. Succesul însă nu e uşor si niciodată nu s’a clădit ceva pe vorbe deşarte Cu toţii trebue să ne înhămăm la lucru, fiecare să aducem o piatră la marele monument ce clădim şi lucrând să învăţăm să respectăm şi munca altuia, munca broaştei ţestoase ca şi a iepurelui.

Sforţare, perseverenţă, răbdare — virtuţi sgomotoase, dar pe cari se sprijină realitatea.

Câte odată un visător se ridică în mulţime ca să asvârle o idee, o speranţă, o viziune în monotonia lumii de toate zilele. Dacă vocea lui e vocea unui profet adevărat, urmaţi-l, credeţi-l, susţineţi-l, întăriţi-l. uniţi forţele voastre cu ale lui, admiraţi-l fără invidie până ce visul şi viziunea sa vor deveni o realitate, care va fi şi a voastră tot aşa ca şi a lui.”

Din Universul