Ce înseamnă pentru egipteni condamnarea lui Mubarak

22

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat, sâmbătă, la închisoare pe viaţă, pentru uciderea a aproape 850 de manifestanţi în timpul revoltei care a dus la înlăturarea sa de la putere, în 2011.

Faptele de corupţie de care erau acuzaţi fiii lui Mubarak, Alaa şi Gamal, s-au prescris, prin urmare judecătorul nu a pronunţat nicio condamnare împotriva celor doi bărbaţi. În plus, verdictul nu a fost cel dorit de procurori (adică pedepsa cu moartea prin spânzurare), întrucât procesul s-a limitat strict la perioada de şase zile care au urmat datei de 25 ianuarie 2011, când a debutat „Revoluţia Nilului”.

După aflarea verdictului, aproximativ 1.000 de egipteni au ocupat Piaţa Tahrir din Cairo, exprimându-şi frustrarea că verdictul a fost prea bland pentru cei 30 de ani de dictatură, în care regimul Mubarak s-a impus prin tortură şi crime împotriva tinerilor.

Hosni Mubarak a fost unul dintre liderii cei mai longevivi din lumea arabă, a menţinut Egiptul în tabăra proamericană şi a păstrat acordurile de pace cu Israelul. Totodată, el a fost un adversar hotărât al islamismului radical de tipul al-Qaida, dar a eşuat în a diminua influenţa islamului tradiţionalist, inspirat de mişcarea Fraţii Musulmani.

Verdictul intervine într-o perioadă în care se desfăşoară alegerile pentru desemnarea unui succesor al fostului preşedinte, în cadrul unui scrutin pluralist.

Mohammed Morsi, candidatul mişcării Fraţii Musulmani, care conduce în sondaje, a apreciat într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că verdictul este o farsă şi cere un nou proces cu dovezile necesare, în vederea unei pedepse corecte.

Generalul Ahmad Shafik, contra-candidat al lui Morsi în turul al doilea al scrutinului prezidenţial şi prim-ministru în regimul Mubarak, a refuzat să comenteze decizia justiţiei, afirmând că justiţia trebuie respectată.

Organizaţiile internaţionale critică achitările din procesul lui Hosni Mubarak. Potrivit unui comunicat al Amnesty International, condamnarea lui Mubarak „este un pas semnificativ pentru a combate impunitatea care domneşte de mult timp în Egipt”, dar achitările „fac ca mulţi să aştepte în continuare dreptatea”.