Ce promite noul președinte al Iranului

14

Oficialităţile din Iran au anunţat că Hassan Rouhani, caracterizat ca unul dintre cei mai moderaţi candidaţi la cursa prezidenţială, îi va lau locul lui Mahmoud Ahmadinejad.

În comparaţie cu ultimele alegeri din 2009, întâmpinate de proteste și manifestaţii, acum tinerii iranieni au ieșit pe străzi pentru a sărbători rezultatele scrutinului. Observatorii naţionali și internaţionali privesc cu o speranţă rezervată la noul președinte, care a promis să schimbe drumul pe care a mers ţara sub conducerea lui Ahmadinejad. Dacă este așa sau nu, se poate intui din primele declaraţii.

În prima sa conferinţă de presă, ţinută luni, noul președinte s-a arătat împotriva renunţării la activităţile de îmbogăţire a uraniului, aflate la baza preocupărilor marilor puteri. Cu toate acestea, președintele are un istoric de a trata problemele pe cale diplomatică și chiar de a face concesii semnificative, scrie Washington Post.

El a respins, de asemenea, orice amestec străin în Siria, spunând că problemele „trebuie rezolvate de către poporul sirian", care va decide la alegerile prezidenţiale din 2014. În continuare, liderul suprem Ali Khamenei este responsabil de politica externă a ţătii, cât și de programul nuclear. Rouhani, ca președinte nu se anunţă a fi un reformator, și probabil alegerea sa privește mai mult problemele domestice ale ţării, unde are puterea de a schimba ceva.

În ceea ce privește dialogul cu SUA, cel mai mare inamic al ţării, președintele menţine condiţia ca Washingtonul să recunoască mai întâi „drepturile Iranului, inclusiv drepturile nucleare". Cu toate acestea, el a dat asigurări că există „multe moduri de a construi încredere" în relaţiile cu Occidentul și că Teheranul „va da dovadă de mai multă transparenţă pentru a arăta că activităţile sale se înscriu în cadrul stabilit de normele internaţionale", citează Hotnews.

Ca prim proiect, Rouhani vrea să negocieze mai activ cu grupul 5+1, arătând că „problema nucleară poate fi rezolvată numai prin negocieri" și încercând totodată să îndepărteze, treptat, sancţiunile „nedrepte" impuse Iranului.