De ce a încercat Adrian Năstase să se sinucidă?

51

Unii l-au numit un „gest de o extraordinară demnitate”, alţii îl consideră orgoliu sau chiar fugă de asumarea responsabilităţii. Totuși, începând de azi-noapte, cazul lui Adrian Năstase nu mai este exclusiv juridic, ci a căpătat valenţe de dramă și va cere atenţia publicului în dreptul aspectelor umane, psihologice și emoţionale ale situaţiei.

În timp ce majoritatea este preocupată să înţeleagă dacă gestul lui Năstase a fost forma supremă de declarare a nevinovăţiei, o dovadă de orgoliu, proba descurajării unui om condamnat sau o strategie, un lucru foarte important nu se discută pentru moment. Este vorba despre influenţa indiscutabilă pe care o va avea gestul fostului premier asupra opiniei publice și asupra indivizilor, ca atare. Modul în care va fi interpretat gestul va determina, în cazul multora dintre cei care urmăresc evenimentul, emoţii certe, anumite atitudini și chiar tipare de răspuns în faţa problemelor.

Cei convinși sincer că Adrian Năstase este nevinovat, îl vor compătimi și vor tinde să dezvolte o atitudine defensivă, până la una conspiranoică, faţă de autorităţi și faţă de sistemul judiciar, bănuit a fi corupt. Sentimentul de insecuritate existenţială va crește în dreptul acestor oameni. Cât de mulţi vor fi aceștia se va deduce prin extrapolarea reacţiilor la cald, de pe internet.

Emoţional, încrengătura va fi însă foarte complicată. Unii vor considera că Năstase trebuie tratat „uman” ceea ce poate însemna orice între sentimentul public favorabil sau empatic și până la graţiere. Nu puţini vor fi prinși în această paletă de reacţii. Alţii, dintre cei mai intransigenţi (sau poate conspiraţioniști), vor bănui și o schemă, căutând să înţeleagă, de pildă, de ce Adrian Năstase nu a încercat să se sinucidă înainte de sosirea poliţiștilor. Sau de ce unii colegi de partid spun că, la telefon, în cursul serii, era calm și echilibrat.

Dacă se confirmă că a lăsat un bilet de adio, se poate ca fostul premier să fi plănuit să se sinucidă dar să nu fi apucat să pună planul în aplicare înainte de sosirea poliţiștilor. Sau poate că Adrian Năstase nu a realizat ceea ce i se întâmplă cu adevărat decât la sosirea poliţiștilor și atunci, descumpănit, a căutat să-și ia viaţa. Dacă așa au stat lucrurile, se vede încă o dată cât de slabi suntem în faţa schimbărilor radicale ale vieţii – o lecţie despre vulnerabilitate. Dacă a fost orgoliu („demnitate”), atunci fie este vorba de o nefericită malformaţie psihologică greu de înţeles pentru mulţi oameni (și o atitudine necreștină, suicidul fiind condamnat de toate Bisericile creștine), fie de o tristă înţelegere a demnităţii. Demnitatea îi cere unei persoane publice, într-o asemenea situaţie, să suporte nedreptatea cu capul sus în timp ce continuă să-și caute dreptatea și să lupte pentru ea.

Deocamdată nu se știe ce a fost. Se știe doar că Năstase a întârziat în birou și apoi poliţiștii au intrat și l-au împiedicat să-și pună capăt zilelor. Datorită intervenţiei unui poliţist, glonţul nu a străpuns corpul lui Adrian Năstase, ci a fost deviat, rănindu-l doar pe fostul premier.

Dacă întârzierea a fost intenţionată, atunci premierul fie nu a avut curaj să apese trăgaciul (ceea ce potenţează într-un sens drama), fie nu vrut să se sinucidă cu adevărat. În ultimul caz, ar putea fi vorba mai degrabă de dorinţa de a evita pentru moment încarcerarea și de a câștiga timp până când avocaţii vor face următorul pas (contestaţie în anulare, cerere de revizuire, contestarea sentinţei la CEDO). Un asemenea scenariu, care ar duce discuţia la polul opus, pare acum destul de improbabil.

În concluzie, la nivelul publicului, crește confuzia. Aspectul uman se amestecă în acest moment cu cel juridic. Unii cer ca președintele Băsescu să-l graţieze pe Adrian Năstase, dovedindu-se astfel „uman”. Alţii consideră că sentinţa trebuie executată, pentru că oricum, va fi redusă în realitate la maximum 8 luni, poate chiar mai puţin. Oricum ar sta lucrurile, au apărut în acest caz două noi dileme: pe de o parte, ce înseamnă a fi „uman” în cazul unui condamnat, și, în același timp, ce valoare de argument sau de dovadă are un asemenea gest al unui condamnat care pledează nevinovat.

Din fericire, rănile ex-premierului nu par a fi grave din moment ce operaţia nu a avut loc în noaptea incidentului, ci abia în dimineaţa următoarei zile. Deși a părăsit locuinţa pe targă, cu ochii închiși, imaginile au arătat că la spital premierul era conștient. Iar operaţia se pare că nu este complicată. Ceea ce este o veste bună.