Michelle Obama: Biserica, un loc bun pentru discutat chestiuni politice

136

Biserica este cel mai bun loc pentru a discuta chestiuni politice şi principalul catalizator civic al oamenilor, a declarat prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, într-un discurs susţinut la sfârşitul lunii iunie la Biserica Episcopală a Africanilor Metodişti (AME).

„Vedeţi dumneavoastră, a trăi mântuirea eternă nu e ceva de făcut o singură zi pe săptămână," a declarat Michelle Obama în discursul susţinut cu prilejul Conferiţei Generale a Bisericii. „Şi, într-un sens literal" a mai spus prima doamnă a SUA, "la fel se întâmplă şi în privinţa calităţii de cetăţean," relatează RNS.

„Oricui spune că biserica nu este un loc pentru a discuta aceste chestiuni, spuneţi-i că nu există niciun alt loc mai bun – niciunul," a adăugat Michelle Obama. „Pentru că, în ultimă instanţă, acestea nu sunt doar chestiuni politice – sunt chestiuni morale."

Soţia preşedintelui american aflat în funcţie a oferit exemple biblice din Vechiul şi Noul Testament pentru a sublinia importanţa implicării civice. Mesajul ei a reflectat mesajul preşedintelui Obama, care a susţinut un discurs în cadrul ediţiei anterioare a Conferinţei Generale AME, înainte de alegerile prezidenţiale.