Popularitatea ridicată a UE în ţările ce au aderat după 2004

17

În ciuda euro-scepticismului puternic din vestul Europei, ataşamentul locuitorilor din ţările ce au aderat la spaţiul Euro după 2004 rămâne puternic. România se află pe primul loc.

Astfel, trei sferturi dintre români (74%), care au aderat la UE în 2007 împreună cu bulgarii, consideră apartenenţa la familia europeană drept un fapt pozitiv, potrivit unui sondaj din 9 mai al Institutului pentru sondaje şi anchete sociologice. Nivelul de popularitate al Uniunii a crescut cu patru puncte procentuale faţă de vara anului 2012.

Pe locul al doilea şi al treilea, cu 73%, respectiv 72%, se poziţionează Polonia şi Slovacia. Aceştia susţin că se simt cetăţeni europeni şi se bucură de libera circulaţie a cetăţenilor în cadrul UE, pe care o consideră benefică pentru economie.

Eurooptimismul ungurilor a scăzut la 63%, în special din cauza retoricii negative a premierului conservator Viktor Orban, potrivit căruia UE ar fi responsabilă de toate relele care afectează ţara sa. Procente şi mai mici de popularitate se înregistrează în Slovenia (44%) şi Cehia (sub 40%), arată Mediafax.