Brazilia: proteste de 1 milion de oameni

66

Potrivit Agenţiei France Presse, joi, au ieșit pe străzile orașelor din Brazilia cel puţin 1milion de oameni, care au protestat împotriva corupţiei clasei politice.

Protestele se desfășoară de 10 zile și sunt cele mai serioase mișcări sociale pe care le-a văzut Brazilia în ultimii 20 de ani. Deocamdată o persoană a fost omorâtă, într-un accident de mașină cu forţele de poliţie din statul Sao Paolo.

În Brasilia, manifestanţii au atacat joi seară sediul Ministerului de Externe, una dintre cele mai emblematice clădiri ale capitalei, aceasta fiind realizată de arhitectul Oscar Nemeyer.

Având în vedere amploarea rapidă pe care au luat-o protestele, președinta Dilma Rousseff şi-a anulat vizita pe care urma să o întreprindă în Japonia, în perioada 26-28 iunie.