"Al-Qaida se întoarce curând la New York", posterul care a alertat SUA

11

Un poster cu mesajul "Al Qaida: Coming Soon Again in New York", a lansat FBI-ul şi poliţia din New York într-o căutare frenetică pentru a descoperi sursa şi a vedea dacă ameninţarea este reală.

Oficial, încă nu există dovezi că posterul ar reprezenta dovada unei ameninţări credibile, relatează Mediafax, însă „până vom afla mai multe despre originea acestuia, noi luăm în serios orice ameninţare la adresa oraşului New York", se arată într-un comunicat al NYPD.

Posterul a apărut pe un forum online în limba arabă, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al NYPD, Paul Browne, după care a fost preluat de numeroase alte forumuri ale extremiştilor.

La rândul lor, cei de la FBI au anunţat că „tratează cu seriozitate orice ameninţare, dar pentru moment nu există nicio dovadă credibilă privind existenţa unei ameninţări concrete la adresa New York-ului".