Marșul solidarităţii din capitala Hexagonului a adus în stradă politicieni și cetăţeni pentru prima oară în istorie, într-un număr semnificativ. Dezideratul comun a dat amploare evenimentului. Însă ce rămâne dincolo de emoţiile momentului?

Peste 50 de lideri ai lumii, alături de peste 1 milion de persoane au mărșăluit împotriva terorismului. Sub supravegherea unei forţe de securitate impresionante, marșul de protest a dorit să transmită lumii întregi că Europa nu se va lăsa îngenuncheată de valul terorismului.

„Luaţi-vă pixurile!” sau „Libertate, egalitate, desenaţi, scrieţi!” se putea citi pe pancarte, în memoria celor 17 persoane ucise în atacurile jihadiste comise în Franţa. Gradul masiv de participare a cetăţenilor duce la o concluzie clară. Europa a dat un vot de blam acţiunilor teroriste. Totuși lucrurile sunt departe de a fi atât de idealiste şi de unitare cum par la prima vedere. Problema esenţială ţine de un anumit gen de ipocrizie și dublă măsură, pe care unii nu s-au sfiit să le semnaleze.

Politicienii, o problemă eternă

Politicienii au ieșit în stradă pentru prima oară în istorie într-un marş memorabil, dar aceasta nu a atras aprecieri unanime. Chiar dacă aplauzele cetăţenilor din stradă au fost insistente, nu au lipsit și criticile la adresa decidenţilor politici. Este vorba în special de liderii care au venit din anumite ţări (precum Ungaria, Turcia, Rusia) în care libertatea de exprimare nu pare să fie atât de semnificativă precum au vrut acum să indice liderii lor.

Însă nici politicienii francezi nu au scăpat de atacuri. De pildă, economistul şi scriitorul Olivier Marteau, cetăţean francez care locuieşte în România, a explicat că există şi un alt curent în societatea franceză, care blamează atitudinea autorităţilor. „Eu aş spune că nu este o problemă a Europei ce se întâmplă, ci a Franţei. O grămadă de francezi nu sunt de acord cu această acţiune, pentru că pare o manipulare politică.”0 Motivaţia reticenţei este dată de faptul că aceiași oameni politici sunt consideraţi responsabili pentru modul în care au promovat politica de imigrare și multiculturalismul. În opinia acestuia, „ar fi fost mult mai bine să ne apucăm de treabă, decât să ne plimbăm pe străzi”.

Terorismul, o provocare fără sfârșit

Este vizibil un contrast disproporţionat în reacţia europenilor faţă de ce s-a întâmplat în Franţa și faţă de catastrofele umanitare de pe alte meleaguri. Marșul de solidaritate din Paris nu pare să îi fi încântat pe cei care se confruntă permanent cu ameninţarea terorismului. Nemulţumirea este generată de faptul că nu se acordă aceeași atenţie tuturor manifestărilor extremiste, iar cazul francez pare să beneficieze de un tratament favorizant.

Un caz prea puţin mediatizat s-a petrecut recent în Nigeria. O fetiţă de 10 ani s-a aruncat în aer într-o piaţă, făcând cel puţin 19 morţi. Nu este pentru prima oară când gruparea rebelă Boko Haram a recurs la sprijinul unor femei sau chiar fete pentru a comite atentate. Presa europeană a acordat o atenţie sumară episodului, deși evenimentele din Nigeria demonstrează capacitatea inovativă și fără limite a extremismului islamic. Pe acest fond, Ignatie Kaigama, președinte al Conferinţei Episcopilor nigerieni, a subliniat diferenţa clară de atitudine și reacţie a Occidentului faţă de episodul din Franţa comparativ cu teroarea care este în Africa.

Victime peste tot, dar nu și aceleași reacţii

Observaţia episcopului, conform The Independent, face trimitere la un alt atentat recent al grupării integriste islamice, soldat cu o cifră incredibil de mare de victime. Un comunicat al organizaţiei pentru drepturile omului Amnesty International, citat de Foreign Policy, spune că există rapoarte potrivit cărora au fost ucise aproximativ 2.000 de persoane doar într-un singur atac terorist. Cei mai mulţi dintre morţi au fost femei, copii și persoane în vârstă care nu au putut fugi la timp. Potrivit Amnesty International, este „cel mai mare masacru“ din istoria grupării Boko Haram.

„Masacrul comis de teroriştii Boko Haram în Baga este de mare amploare“, potrivit lui Muhammad Abba Gava, purtător de cuvânt al unui grup de civili care luptă împotriva grupării teroriste. Luptătorii civili au renunţat să mai numere cadavrele. „Nimeni nu a putut să se ocupe de corpuri şi măcar de cei răniţi grav, care poate au murit până acum“, a declarat Gava.

Arhiepiscopul nigerian acuză că, atunci „când vine vorba de comunitatea internaţională, aceasta își exprimă solidaritatea, dar acest fapt nu ajută la nimic. Ar trebui să facă mai mult decât atât”, a spus el. Kaigama nu este singurul care semnalează discrepanţa de atitudine. Imad Mesdoua, un analist politic în probleme africane, a scris pe Twitter cu referire la ultimele atentate marca Boko Haram că „nu a fost niciun breaking news, niciun raport, nicio reacţie internaţională, niciun hashtag”.

Se va schimba ceva în Europa?

În faţa acestei situaţii, apare în mod firesc o întrebare legată de faptul dacă se dorește cu adevărat lupta împotriva terorismului și dacă acesta este perceput ca o problemă globală. Deocamdată, cazul francez, dincolo de emoţiile pe care le-a suscitat, a evidenţiat, așa cum semnala un purtător de cuvânt al unei organizaţii catolice, diferenţa „dintre valoarea unei vieţi de african faţă de o viaţă de european”.

Desigur, rezonanţa a ceea ce se întâmplă în Europa este mai puternică. Este firesc să fie așa. Însă apelul la valorile europene ar trebui să includă respectul faţă de viaţa umană, indiferent de culoarea pielii sau nivelul de civilizaţie. Oare aceeași solidaritate s-ar fi manifestat într-o situaţie similară în care era implicată o ţară din „eșalonul al doilea” al Uniunii Europene?

În aceste condiţii, „unitatea în diversitate” nu mai este suficientă. Solidaritatea poate fi o soluţie, dar deocamdată este o valoare de care nu beneficiază toţi și nici în aceeași măsură.

Poate că respectul faţă de diversitate ar fi o soluţie mai convenabilă și mai eficientă. Însă, în această privinţă, este nevoie de modificarea unor percepţii la nivelul întregii civilizaţii europene. Este ceea ce semnala și Andrei Pleșu, la RFI, atunci când observa că „atunci când ştii că pe lume există asemenea fanatici, e lipsit de înţelepciune să îi provoci, jucându-te cu simbolurile lor, ca şi cum ai juca popice. Există limite, care ţin şi de civilizaţie, şi de cultură, şi de bună-cuviinţă şi de civilizaţie interioară, până la urmă.”