UE a ales proiectele de viitor: reproducerea creierului uman şi dezvoltarea grafenului

178

Într-un concurs lansat de Comisia Europeană pentru dezvoltarea unor idei de proiecte ce ar răspunde unor probleme de viitor, au câştigat două echipe cu două proiecte inovatoare: dezvoltarea grafenului şi crearea unui model exact al creierului uman.

Fiecare proiect va primi câte un miliard de euro, dintre care jumătate de sumă în 2013, iar restul de bani vor fi eşalonaţi pe parcursul următorilor ani pentru a-şi dezvolta proiectele.

Proiectul pentru dezvoltarea grafenului este extrem de important deoarece este un material de viitor: cel mai subţire, dar de până la 300 de ori mai rezistent ca oţelul, conduce electricitatea mai bine decât cuprul şi are proprietăţi optice unice. Cu toate acestea extragerea şi folosirea lui este extrem de complicată, iar mai mult de 100 de grupuri de cercetare, printre care şi patru laureaţi ai Premiul Nobel vor fi implicaţi în dezvoltarea acestui proiect, câştigat de profesorul Jari Kinaret de la Universitatea Chalmers din Suedia.

Cealaltă echipă câştigătoare va primi acceaşi finanţarea din partea UE pentru a crea cel mai mare şi mai exact model al creierului uman, pe care să dezvolte mai departe tratamente împotriva afecţiunilor neurologice şi sisteme de calcul bazate pe tiparul de gândire uman, scrie Adevărul.

În finala concursului a ajuns şi cercetătorul român Adrian Ionescu, cu proiectul „Îngerii păzitori".