Consecinţele neintenţionate, dar mortale, ale traiului în lumea industrializată

179

Orice analiză comparativă între incidenţa celor mai de temut boli în ţările occidentale şi în cele sărace demonstrează că diabetul de tip I sau alergiile sunt afecţiuni existente predominant în zonele industrializate.

Însă diferenţele majore între numărul de diabetici din Helsinki (Finlanda) şi Petrozavodsk (Rusia), un oraş sărac de doar 270.000 de locuitori – despărţite de doar 280 de kilometri l-a făcut pe Mikael Knip, medic finlandez, să găsească o explicaţie pentru acest fenomen.

Din cauze necunoscute încă, Finlanda este ţara care are cea mai mare rată de diabet tip I în rândul copiilor din întreaga lume. Aproximativ 64 din fiecare 100.000 de copii sunt diagnosticaţi anual cu această boală. Diabetului i se adaugă alte boli autoimune, precum artrita reumatoidă şi boala celiacă. În schimb, în Rusia numărul diabeticilor este egal cu a şasea parte a numărului din Finlanda, în aceleaşi condiţii de mediu şi având populaţii cu o moştenire genetică asemănătoare.

Situaţia nu a fost însă mereu la fel de dramatică. De exemplu, în anii 50 Finlanda avea un sfert din numărul bolnavilor de diabet pe care îi are astăzi.

În urma cercetărilor ce au avut loc până acum, singura explicaţie pe care o are Knip este solul, mai exact lipsa lui. Premisa de la care pleacă el este că tinerii de astăzi trăiesc într-un mediu prea curat pentru binele lor.

Ideea nu este nouă. În anii ‘80, când se credea că nivelul ridicat de poluare din atmosferă determină bolile respiratorii, prof. dr. Erika von Mutius a găsit o altă explicaţie: expunerea la bacteriile din sol. Studiind copiii care locuiau în două oraşe în estul (Leipzig) şi vestul (Munchen) Germaniei, von Mutius a descoperit că oraşul Leipzig, centru minier şi, în consecinţă, foarte poluat, avea mai puţini copii bolnavi de astm.

Explicaţia este dată de aşa numita „ipoteză a igienei": cu cât copiii au fost expuşi mai multor agenţi microbieni, cu atât ei au dezvoltat mai puţine alergii sau boli autoimune de-a lungul vieţii.

La naştere, imunitatea este alcătuită din celule care nu îşi cunosc duşmanii. Dar cu cât sistemul imunitar face cunoştinţă cu mai mulţi „inamici", cu atât îi recunoaşte şi se poate feri de ei, explică Knip, într-un interviu pentru Smithsonian. Cu cât sistemul imunitar este mai ferit de infecţii, el îşi caută alte ţinte.

În consecinţă, sistemul imunitar are două opţiuni: fie să ignore semnalele de alarmă, precum polenul, şi să dezvolte alergii, fie să atace organismul, ceea ce conduce la apariţia bolilor autoimune, precum diabetul de tip I.

Ambele reacţii sunt în principal fenomene de dată recentă, deoarece în urmă cu un secol, acestea erau aproape necunoscute. Familiile erau numeroase, copiii petreceau mai mult timp afară, iar apa provenea din fântâni, condiţii ce reuşeau să ţină asemenea boli la distanţă. Situaţia stă la fel şi astăzi, în ţările unde igiena este precară şi vizitele la medic sunt foarte rare sau inexistente, precum Africa rurală, America de Sud sau Asia.

Cercetătorii avertizează că aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la igienă sau că nu trebuie să mai mergem la medic. În ultimii 60 de ani, speranţa de viaţă a continuat să crească datorită noilor informaţii cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor. Provocarea însă constă acum în a determina expunerea la ce germeni şi bacterii întăreşte sistemul imunitar şi previne apariţia unor asemenea afecţiuni, concluzionează Knip.