Poluarea, o posibilă cauză a autismului la copii

103

Un studiu efectuat recent pe un eșantion de copii din Shanghai a revelat că expunerea la poluarea cu particule fine (PM2.5) este corelată cu o creștere de 78% a incidenţei diagnosticului de tulburare de spectru autist (ASD).

PM2.5, particule cu un diametru mai mic de 2,5 micrometri, se găsesc în mod uzual în emisii de gaz industrial, în emisii auto și în fumul de cărbune. Acest tip de particule este prezent, în cantităţi periculoase, în orașe din întrega lume.

Concluzia studiului din Shanghai este asemănătoare celei la care a ajuns o altă cercetare, de data aceasta efectuată în SUA. Urmărind evoluţia sarcinii a circa 116.430 de femei din Statele Unite, oamenii de știinţă au observat că expunerea la PM2.5 în timpul celui de-al treilea trimestru se corela cu un risc dublu de dezvoltare a autismului la copil.

Statele Unite este una dintre ţările care au înregistrat o creștere fulminantă a incidenţei tulburărilor de spectru autist: de la 1 diagnostic la 150 de copii, în anul 2000, la 1 diagnostic la fiecare 68 de copii în anul 2010. Creșterea ar putea fi explicată prin îmbunătăţirea calităţii diagnosticelor și o mai mare notorietate a bolii, însă creșterea poluării aerului ar putea juca și ea un rol.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că circa 7 milioane de morţi premature au loc, în fiecare an, din cauza poluării aerului.

Staţiile care măsoară calitatea aerului din București arată aproape zilnic depășiri cu până la 400% pentru poluarea cu praf, informează Hotnews.ro.

Potrivit airly.ro, miercuri seară, la ora 20.00, pe bd. Barbu Văcărescu, limita maximă de PM2.5 a fost depășită cu 476%. De asemenea, toate cele 11 staţii de măsurare din reţea arătau o calitatea slabă a aerului sau una foarte proastă. Practic doar noaptea aerul devine respirabil. Conform Legii 104/2011, ţinta anuală pentru poluarea cu particule în suspensie, PM2.5, trebuie să fie sub 25 ug/m3 și de 20 ug/m3 până la 1 ianuarie 2020.

Alina Kartman
Cu peste 10 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.