Meteorologi: Cicloanele vor deveni din ce în ce mai violente

19

A 19-a Conferinţă ONU privind schimbările climatice s-a deschis la Varșovia, în timp ce Filipine a fost grav lovită de un taifun ce a lăsat în urmă cel puţin 10.000 de morţi.

Reprezentanţi ai 190 de ţări se angajează într-o negociere ce ar urma să conducă în 2015 la încheierea unui acord global care să ducă la reducerea emisiilor cu gaze de seră, relatează France Presse.

Meteorologii au avertizat deja de mult timp că schimbarea climei adusă de încălzirea gloablă va duce la înmulţumirea fenomenelor meteo extreme, cum pare a fi și taifunul Haiyan, despre care specialiștii spun că este cel mai violent care a lovit vreodată suprafaţa terestră.

Acum, Grupul de experţi în evoluţia climatului (GIEC) estimează pe baza modelelor climatice că ne putem aștepta la cicloane mai violente și cu o cantitate tot mai mare de precipitaţii. „Atunci când temperatura oceanelor creşte, cicloanele beneficiază de o sursă suplimentară de energie, de unde rezultă tendinţa creşterii violenţei acestor fenomene, iar această încălzire antrenează şi o creştere a evaporării, ceea ce determină precipitaţii mai abundente", explică un cercetător. Cu toate astea, modelele climatice nu sunt perfecte, pentru că în studiul cicloanelor există numeroase carenţe, întrucât înaintea anilor '70 nu existau sateliţi care să studieze aceste fenomene.