Un proiect caritabil îi trimite pe atei la biserică

74

Proiectul a fost iniţiat de Organizaţia Ateilor şi Agnosticilor de la Universitatea din Alabama şi se numeşte „Trimite un ateu la biserică".

Ateii au avut ideea să solicite donaţii în schimbul cărora s-au oferit să participe la serviciile religioase ale denominaţiunilor care au contribuit financiar. Astfel, pentru fiecare 3,75 euro strânşi în contul unei denominaţiuni, unul dintre membri organizaţiei va participa la serviciul religios.

Proiectul caritabil face parte dintr-un proiect internaţional şi constă în strângerea de fonduri (750.000 de euro) pentru Societatea pentru Leucemie şi Limfom.

„Pe lângă strângerea de fonduri, scopul acest eveniment este promovarea înţelegerii opiniilor agnosticilor şi ateiştilor, precum şi lărgirea orizonturilor comune," a declarat Gordon Maples, preşedintele organizaţiei, citat de Christian Post.

Isabela Morales, un funcţionar al aceleiaşi organizaţii, a declarat pentru ziarul Crimson White că membri AAA care s-au oferit să participe la serviciile religioase nu o fac pentru a-şi bate joc de creştini. „Dorim să demonstrăm că non-creştinii şi creştinii pot coopera într-un scop caritabil", a adăugat Morales.