„Trenul copiilor” la Vatican

31

O nouă activitate, din cadrul proiectului „Curtea Neamurilor", numită „Trenul copiilor", va avea loc duminică, 23 iunie, sub conducerea Vaticanului.

O nouă activitate, din cadrul proiectului „Curtea Neamurilor”, numită „Trenul copiilor", va avea loc duminică, 23 iunie, sub conducerea Vaticanului.

Acest proiect urmăreşte dezvoltarea unui dialog respectuos între credincioşi şi necredincioşi. Numele „Curtea Neamurilor” provine din curtea templului evreiesc în care evreii şi ne-evreii, cu secole în urmă socializau şi discutau, notează catholica.ro.

„Trenul copiilor" are menirea de a transmite valori universale prin educaţie şi formare. Acesta va pleca din Milano către Vatican, unde îi va aştepta Sfântul Părinte, va face două opriri, una la Bologna şi una la Florenţa şi va transporta 450 de copii.

Acest eveniment urmăreşte, de asemenea, şi promovarea experienţei creative artistice, dat fiind faptul că opririle vor include vizite la catedrele. Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, care a fost prezent ieri la conferinţa de presă, alături de Mauro Moretti, inginer şi delegat administrativ pentru Biroul de Căi Ferate al Italiei, dr. Patrizia Martinez, organizatoarea şi coordonatoarea evenimentului, a declarat că ţelul acestui eveniment este atât de natură culturală, cât şi spirituală.