În ultimul secol, Europa a început să nu mai fie percepută ca un continent al creştinătăţii, pe de o parte din cauza secularismului tot mai accentuat, pe de altă parte din cauza creşterii numărului celor neafiliaţi religios sau al celor de alte religii (în special musulmani). Însă fenomenul nu înseamnă automat o diluare a creştinismului, ci o scădere a creştinilor culturali, după cum arată studii şi lucrări recente.

Apărută în anii 70, expresia „creştin cultural” se referă, adeseori peiorativ, la invidizii a căror înţelegere a creştinismului este superficială, subdezvoltată şi care nu se transpune în practică.

Declinul creştinismului

Astfel, un creştin cultural este un individ secular sau nereligios care afirmă despre sine că este creştin sau că are o cultură creştină, datorită educaţiei primite în familie, a experienţelor personale, sociale şi culturale cu care a intrat în contact. Atitudinea nu este una de dată recentă, fiind foarte clară în cazul unor celebrităţi precum Napoleon sau părinţii fondatori ai Statelor Unite, care se considerau creştini, dar care aveau îndoieli despre caracterul divin al lui Iisus Christos, spre exemplu.

În Europa, au fost observate trei aspecte care conduc la concluzia că pe bătrânul continent scade numărul creştinilor culturali, după cum arată o analiză realizată de Kyle R. Beshears, în cartea Bisericile goale: declinul creştinismului cultural în Occident (cartea poate fi descărcată gratuit aici).

Prima observaţie este că cei mai mulţi europeni care se consideră creştini nu frecventează biserica. Un exemplu în acest sens sunt cele mai mari trei ţări europene, Marea Britanie, Franţa şi Germania, cu populaţie majoritară creştină. Atât în Marea Britanie cât şi în Germania procentul celor care se declară creştini este de 72%, însă procentul celor care merg la biserică cel puţin o dată pe săptămână este foarte mic: 1,4%, respectiv 1,2%. În Franţa, doar 63% dintre locuitori se declară creştini, în timp ce prezenţa pe scaunele bisericilor este sub un procent (0,9%).

A doua observaţie este că mulţi europeni nu au intrat într-o biserică decât cu ocazia botezului, a căsătoriei sau a serviciului de înmormântare. Aceştia nu au ascultat niciodată o predică într-o biserică, nu au cântat şi nici nu au participat la vreo activitate în biserică.

Numărul acestora este mai mare de jumătate din populaţie în centrul (Franţa, Germania, Cehia) şi în nordul continentului (Suedia), potrivit unui sondaj de opinie realizat de European Values Study în 2008. Procente între 20 şi 50% se înregistrează în Norvegia, ţările baltice, Spania, iar procente sub 10% se înregistrează în Irlanda şi ţările mediteranene (Portugalia, Italia, Cipru, Grecia).

Citește și: Despre suflet şi optări existenţiale

A treia observaţie este că panorama religioasă a Europei se schimbă rapid, în principal în ceea ce ţine de diversitatea credinţei religioase.

Pe de o parte, procentul de atei din unele ţări europene îl depăşeşte pe cel din SUA (aproape 30% în Germania şi 3% în SUA). Pe de altă parte, există o diferenţă foarte clară între prezenţa la biserică a creştinilor şi cea a celor de alte religii. În Anglia, spre exemplu, numărul musulmanilor care merg la moschee vinerea este de patru ori mai mare decât numărul anglicanilor care merg la biserică duminică, după cum arată datele prezentate de John M. Frame în lucrarea Creştinismul şi cultura, la Institutul Teologic Pensacola, în 2001.

Prin urmare, în ciuda numărului mare de biserici goale din Europa şi a numărului mic de creştini practicanţi care au rămas pe continent, tendinţa secularizării nu înseamnă doar o scădere a interesului şi implicării creştinilor convertiţi, ci în principal o implicare tot mai mică a creştinilor cu numele.