Câţi români „fără Dumnezeu" există în România?

88

Românii obişnuiesc să se prezinte drept „un popor creştin". Statistici noi, dezvăluite de Institutul Naţional de Statistică (INS), în urma recensământului de anul acesta, arată schimbările din peisajul religios autohton. O modificare notabilă este că tot mai mulţi români se declară atei.

Circa 86% dintre români aparţin religiei creştin-ortodoxe. Aproximativ 4,6% au afirmat despre sine că sunt romano-catolici. Alte 3,2 procente sunt constituite din credincioşii creştin-reformaţi, iar 1,9% este procentul românilor penticostali.

Potrivit datelor preliminarii publicate vineri de INS, greco-catolicii înregistrează o prezenţă de 0,8% în rândul populaţiei, baptiştii – 0,6%, adventiştii de ziua a şaptea 0,5%. Aparţinătorii altor religii alcătuiesc 1,8% din totalul populaţiei.

Circa 23.900 români (0,1% din totalul populaţiei) s-au declarat „fără religie". Numărul celor care s-au declarat „atei" a fost de 21.200. La recensământul din anul 2002, doar 8.500 de români spuneau că nu cred în Dumnezeu.