Nici creștinii nu sunt imuni la depresie

190

Stigmatul asociat suferinţei psihice îi determină pe mulţi creștini să își ascundă bolile din această categorie, iar rezultatul este o epidemie de depresie, chiar și printre pastori, afirmă Sheila Walsh, profesor de Biblie și vorbitor de renume internaţional.

În cartea sa It’s Okay Not to Be Okay: Moving Forward One Day at a Time(E ok să nu fii ok: Mergând mai departe câte o zi odată), Walsh își descrie propria experienţă cu depresia, oferindu-le femeilor un ghid de 8 pași de orientare în jungla acestei experienţe.

Acum 26 de ani, pe când se lupta cu un diagnostic de depresie clinică, Walsh era gazda unei emisiuni tv creștine și învăţase să-și mascheze disperarea și însingurarea. Autoarea susţine că astăzi depresia afectează masiv creștinii și că soluţia ar fi renunţarea la tăcerea în care învăluim tema bolilor psihice.

Suferinţa psihică este tratabilă, insistă Walsh, dar tragedia este că ne raportăm la cei afectaţi „ca și cum ceva ar fi în neregulă cu ei”, diagnosticându-i cu deficit de credinţă, atunci când problema reală e lipsa unor substanţe chimice necesare funcţionării corecte a creierului.

Atunci când apelezi la tratament, spune Walsh, nu faci decât să corectezi dezechilibrul, pentru ca în final să poţi fi „cine te-a creat Dumnezeu să fii”.

Navigând printre credinţele false despre boala psihică

Printre creștini, ponderea ideilor greșite despre dezechilibrul psihic și maniera în care trebuie abordat acesta este derutant de ridicată.

O treime dintre americani și 48% dintre cei care se identifică drept evanghelici, fundamentaliști sau născuţi din nou cred că tulburările psihice grave pot fi rezolvate doar cu rugăciune și cu studiul Bibliei, arată o investigaţie a organizaţiei creștine Lifeway Research, care a chestionat 1.000 de subiecţi în 2013.

Jumătate dintre cei cu vârsta între 18 și 29 de ani credeau că remediul la boli precum schizofrenia sau tulburarea bipolară trebuie să fie pur spiritual, în timp ce numărul celor cu convingeri identice, dar din grupa de vârstă 55-64 de ani era sub 30%.

Ed Stetzer, președintele LifeWay Research, s-a declarat îngrijorat de faptul că boala psihică este tratată de creștini ca un defect de caracter, în loc să fie privită ca o problemă medicală, care trebuie abordată holistic.

„Ei uită că, în termenul de boli mintale, accentul cade pe cuvântul «boală»”, afirmă Stetzer, reclamând dublul standard cu care operează unii creștini: ei merg la medic dacă își rup piciorul, dar sunt de părere că boala psihică este vindecabilă doar cu rugăciune.

Pentru cei care nu au o calificare în domeniu, cea mai responsabilă atitudine în faţa unei persoane care trădează o suferinţă psihică este îndrumarea ei către psiholog sau psihiatru, punctează Archibald Hart, profesor de psihologie la Seminarul Teologic Fuller.

Dacă o persoană are probleme spirituale și psihice în același timp, trimiterea la un specialist rămâne încă singura opţiune, pentru că rezolvarea bolii va fi de ajutor în abordarea eficientă a problemei spirituale, subliniază Amy Simpson, autoarea cărţii Troubled Minds: Mental Illness and the Church’s Mission (Minţi tulburate: Boala mintală și misiunea bisericii).

Boala psihică nu ocolește liderii

Stigmatul pe care și-l atrage un pastor diagnosticat cu depresie, de exemplu, este direct proporţional cu piedestalul pe care l-au așezat enoriașii, iar realitatea este că nici această categorie nu e imună la tulburări psihice și nici măcar la sinucidere. Chuck Hannaford, un psiholog care lucrează pentru Convenţia Baptistă de Sud, a declarat că rata sinuciderilor la pastori a crescut în cei 30 de ani de experienţă clinică.

Potrivit psihologului, pastorii au aceeași tendinţă, mai ales în cercurile fundamentaliste, de a bagateliza depresia ori de a o trata drept o problemă exclusiv spirituală. Fiind consideraţi un model pentru enoriași, pastorii se trezesc adesea prea izolaţi pentru a comunica problemele cu care se luptă.

„Toată lumea vorbea cu tata, dar el nu avea cu cine să vorbească”, spune Craig Sanders, rememorând viaţa tatălui său, un pastor care jucase mult timp un rol de îndrumător pentru alţi pastori, dar care a sfârșit luându-și viaţa. Un sondaj efectuat în 2015-2016 de Institutul Schaeffer a arătat că 52% dintre pastori simţeau că nu pot satisface așteptările nerealiste ale bisericilor lor, iar 56% nu aveau un prieten adevărat. De asemeni, pastorii mărturiseau că se simt descurajaţi (34%) și deprimaţi sau chinuiţi de sentimentul inadecvării (35%).

Pastorul Tony Rose spune că nu a găsit printre liderii religioși contemporani pe nimeni care să abordeze într-un mod profund problema bolii psihice și că scrierile lui John Bunyan l-au ajutat să descopere latura umană, vulnerabilă atât la boli, cât și la eșecuri spirituale. Un model care nu se mai regăsește astăzi printre conducători, care își construiesc o imagine perfectă, atât în viaţa de zi cu zi, cât și în mediul online, susţine Rose, care s-a luptat cu o depresie profundă.

Biserica trebuie să devină un loc al vindecării, în care oamenii își pot dezvălui problemele fără a fi acuzaţi de lipsă de spiritualitate și în care sunt îndrumaţi spre ajutor specializat atunci când sunt bolnavi. Rose crede că, dacă ar reuși să ajute biserica să se transforme într-un asemenea loc, acesta ar fi „câștigul vieţii sale”. Un obiectiv destul de dificil de atins în condiţiile în care membrii bisericilor, și mai ales pastorii, simt că ar avea nevoie să se ascundă atunci când apelează la ajutor de specialitate, așa cum a făcut și Rose.

Ar trebui însă să știm că prin căderea noastră în păcat a fost afectat totul, inclusiv creierul nostru, sublinia psihologul Chuck Hannaford, motiv pentru care suferinţa psihică n-ar trebui să fie un motiv de culpabilitate și deznădejde mai mult decât cea fizică.

Și n-ar strica, în timp ce ne aplicăm farduri spirituale peste ulceraţii ale minţii, să ne amintim că nu trebuie să părem altceva decât suntem sau decât ni s-a cerut să fim. Uneori suntem confuzi cu privire la ce înseamnă să fii ca Hristos și uităm că adevărata Veste Bună este El, nu noi.