Cel mai îndrăgit colind aniversează două secole

651

În 1818, în ajunul Crăciunului, răsunau pentru prima dată acordurile colindului „Stille Nacht” („Silent Night”, în engleză) într-o biserică din orășelul austriac Oberndorf. Nici auditoriul, nici compozitorii colindului nu și-ar fi putut imagina cât de iubit va fi acest colind, care urma să se răspândească pretutindeni în lume.

În jurul melodiei s-au ţesut povești și legende, dar și explicaţii cu privire la longevitatea și popularitatea ei, știut fiind că peste alte compoziţii, chiar celebre la vremea lor, s-a așternut uitarea.

Potrivit legendei, șoarecii au ros burduful orgii de la Biserica „Sf. Nicolae” din Oberndorf, iar preotul Joseph Mohr nu a mai avut timp să repare instrumentul până la slujba de Crăciun. Pentru a salva situaţia, preotul ar fi apelat la prietenul său Franz Gruber, rugându-l să compună la chitară o melodie simplă, pe versurile pe care le scrisese cu doi ani înainte.

Dincolo de detaliile care fac deliciul unei legende, povestea este adevărată. Se prea poate ca șoarecii să fi lipsit din scenă și, de asemenea, este posibil ca melodia să nu fi fost cântată la chitară în timpul slujbei; Rudi Pronold, de la Asociaţia Silent Night, spune că nimeni nu ar fi cântat la chitară în timpul liturghiei, pentru că instrumentul era asociat cu tavernele și că, mai degrabă, colindul ar fi fost cântat mai târziu, când familiile s-ar fi strâns să admire scenele nașterii lui Isus.

La începutul secolului XX, Biserica „Sf. Nicolae” a fost demolată, iar în locul ei a fost construită Capela Memorială Silent Night, lângă care s-a ridicat un muzeu dedicat colindului, care atrage turiști de pretutindeni, în special în luna decembrie.

În Austria, „Silent Night” a fost declarat parte a patrimoniului cultural al ţării, iar pentru aniversarea de 200 de ani au fost planificate o serie de evenimente, inclusiv concerte și expoziţii.

Tradus în engleză în 1863 și îndrăgit de publicul larg, colindul a fost înregistrat foarte des și interpretat de cei mai renumiţi artiști ai lumii. În 1914, în timpul faimosului „armistiţiu de Crăciun” de pe frontul de vest, militarii francezi, englezi și britanici au încetat ostilităţile pentru câteva zile și au cântat împreună colinde, inclusiv celebrul „Silent Night”.

Keith Getty, un scriitor modern de imnuri, este unul dintre cei care încearcă să explice trăinicia și popularitatea acestui colind. „Simplitatea lui îl face ușor accesibil chiar și pentru copii – atât versurile, cât și melodia sunt obsedante, unice și dureros de simple în același timp”, afirmă Getty, care și-ar dori o poţiune care să reinventeze această îmbinare de simplitate și măreţie.

Simplitatea cântecului este unul dintre elementele genialităţii sale, punctează și Michael Hawn, profesor emerit de muzică bisericească la Școala de Teologie Perkins, din Dallas.

Meritul cântecului ar consta în sentimentul de liniște pe care-l degajă, încă de la primul vers, în „capitolul zgomotos al istoriei” în care ne găsim, în opinia lui Brian Lee, șeful Departamentului de muzică de la Institutul Moody Bible, din Chicago.

Atracţia colindului o constituie mesajul, unul atât de contrastant cu stilul de viaţă modern, scrie jurnalista Mary Stringer. Într-o societate în care stresul este ingredientul de bază al vieţii de zi cu zi, iar presiunea de a realiza mai mult nu slăbește câtuși de puţin, cântecul transmite un mesaj pe care avem nevoie să-l auzim. O noapte liniștită, în care totul doarme, în care Vestea bună plutește în aer, iar pacea nepământeană domnește peste locuitorii planetei, este ceea ce „ne dorim mai mult ca niciodată”, conchide Stringer.