Marile biserici creștine din China sunt închise înainte de Crăciun

584

În China au loc operaţiuni ample de închidere a megabisericilor creștine și de arestare a membrilor și liderilor acestora, chiar în perioada premergătoare Crăciunului, calificate de pastorul Wang Yi drept „un păcat împotriva creștinilor și de asemenea un păcat împotriva tuturor necreștinilor”.

Declaraţia lui Yi, pastor al Convenţiei Bisericii Ploii Timpurii (Early Rain Covenant Church), din Chengdu, Sichuan, a devenit virală în urma arestării lui. Se pare că pastorul a scris un mesaj pentru eventualitatea reţinerii sale, care a fost publicat după ce Yi a fost arestat de autorităţile chineze.

Wang Yi își exprimă în mesajul său dezgustul și mânia faţă de modul în care regimul comunist persecută biserica și încalcă dreptul cetăţenilor la libertatea religioasă și de conștiinţă. Pastorul acceptă că regimul chinez este îngăduit temporar, conform textului biblic, de către Dumnezeu și că schimbările politice nu este misiunea la care să fi fost el chemat. În același timp, Wang Yi crede că persecutarea bisericii e un lucru ilegal și că este de datoria lui să denunţe ceea ce numește „cel mai mare și mai groaznic rău din societatea chineză”, dar și să se împotrivească în moduri neviolente „legilor umane care nu respectă Biblia și pe Dumnezeu”.

Pastorul a fost arestat sub acuzaţia de instigare la subminarea puterii de stat, iar soţia sa a fost reţinută de asemenea, fiul lor de 11 ani rămânând în grija bunicii. În afară de familia pastorului au fost arestaţi și alţi lideri creștini, studenţi care luau parte la seminare creștine și credincioși din Chengdu, care au fost ridicaţi din casele lor.

Cu biserica închisă, un grup de 50-60 de membri ai bisericii și-au ţinut serviciul religios într-un parc, citind prima întrebare a Catehismului Heidelberg – „Care este singura ta mângâiere în viaţă și în moarte?” – și răspunsul: „Că eu nu sunt al meu, ci aparţin cu trup și suflet, atât în viaţă, cât și în moarte, credinciosului meu Mântuitor, Isus Hristos.”

La o săptămână după publicarea scrisorii lui Wang Yi, poliţia a închis alte două mari biserici neînregistrate oficial, biserica din Chennai și cea din Rongguili, Guangzhou.

Întâlnirile religioase ale bisericii din Rongguili, care numără 5.000 de membri, au fost oprite duminică de raidul a 60 de ofiţeri de poliţie, care au confiscat materialele religioase și telefoanele mobile ale credincioșilor și au închis biserica.

De asemenea, în ultima săptămână, alte trei biserici aparţinând Convenţiei Ploii Timpurii au fost persecutate – în două dintre ele pastorii au fost arestaţi sau reţinuţi la domiciliu, iar o biserică a pierdut clădirea în care se aduna.

Liderii eliberaţi din închisoare spun că au fost torturaţi și înfometaţi în timpul detenţiei.

„China nu dă înapoi în privinţa persecuţiei religioase, ci se pare că o extinde”, a afirmat recent Sam Brownback, ambasadorul SUA pentru libertate religioasă internaţională.

Încă din luna februarie, Partidul Comunist a înăsprit reglementările religioase, impunându-le pastorilor să-și desfășoare activitatea în conformitate cu valorile socialiste și cu realităţile din China. De asemenea, partidul a organizat campanii pentru înlocuirea simbolurilor creștine din casele credincioșilor cu imaginile președintelui chinez, a restricţionat educaţia creștină a copiilor și a blocat accesul la biserici, închizându-le sau demolându-le.

„Sub conducerea președintelui Xi, guvernul a înăsprit controlul asupra creștinilor”, declară organizaţia Human Rights Watch, susţinând că modul în care acţionează guvernul contrazice flagrant pretenţia acestuia că respectă convingerile religioase.