Un Dumnezeu care ne împlinește nevoile după bogăţia Lui

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Printre versetele mele biblice favorite se numără și cel scris de Pavel bisericii din Filipi, deși motivul acestei preferinţe s-a schimbat de-a lungul timpului.

Am crescut tânjind și sperând să am mai mult decât îmi puteau oferi părinţii, iar acest verset biblic îmi transmitea un sentiment de liniște. Mă concentrasem pe lucrurile materiale, iar dorinţele pe care le aveam, împreună cu promisiunea care răzbătea din acest text biblic, îmi insuflau un anumit entuziasm. De fapt, nu eram singurul care se lupta cu aceste dorinţe – natura umană jinduiește la tot felul de lucruri materiale, fără a se sătura vreodată de ele.

Această dorinţă era prezentă chiar și printre ucenicii lui Iisus. La un moment dat, Petru Îl întreabă pe Învăţătorul său: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat. Ce răsplată vom avea?” (Matei 19:27). Răspunsul lui Iisus arată natura lucrurilor la care trebuie să ne așteptăm de la Dumnezeu: „Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde pentru Numele Meu va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19:29).

Cerul este ţinta finală, dar viaţa veșnică începe de aici, iar acesta este, de asemenea, un dar de la Dumnezeu.

Prin urmare, ceea ce așteptăm de la El nu este doar fericirea pe acest pământ, ci și darul vieţii veșnice, de o valoare incomparabil mai mare. Iisus precizează însă că acest dar este al nostru numai dacă renunţarea la ceea ce avem și suntem are loc de dragul Lui. Cerul este ţinta finală, dar viaţa veșnică începe de aici, iar acesta este, de asemenea, un dar de la Dumnezeu. Un dar care începe cu iertarea păcatelor și continuă, pe tot parcursul vieţii, cu sfinţirea. Aceste daruri sunt primite prin credinţă, printr-o alegere conștientă.

Întregul proces de răscumpărare implică o călăuzire, pas cu pas, din partea lui Dumnezeu. Suntem păcătoși, dar atunci când venim la El suntem acceptaţi așa cum suntem. Prin harul Său, El ne iartă păcatele. Ne oferă, prin credinţă, neprihănirea Lui. Pe măsură ce ne predăm viaţa în mâna Sa, harul Lui ne conduce pe calea sfinţirii. Suntem înzestraţi să ne trăim viaţa, la nivel fizic, social, emoţional și spiritual. Toţi acești pași ai vieţii creștine reflectă bogăţia lui Dumnezeu. Prin urmare, limitarea promisiunii referitoare la bogăţiile lui Dumnezeu la resursele materiale și financiare dovedește o perspectivă îngustă și o înţelegere insuficientă a răscumpărării. Dumnezeu, „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” (2 Corinteni 9:10), a promis că ne va satisface nevoile după măsura dărniciei Lui.

Dar, atunci când vorbește despre bogăţiile Sale, Biblia vorbește despre ce este mai bun pentru noi și despre cel mai bun moment pentru a le primi. Dumnezeu știe că unele lucruri nu vor fi benefice pentru noi, după cum știe că altele ne pot împiedica să facem voia Sa sau pot fi obstacole în drumul nostru spre viaţa veșnică. De asemenea, El ne-a dat capacitatea de a face alegeri corecte pentru sănătatea noastră, pentru viitorul nostru, pentru familia noastră, pentru educaţia și locul nostru de muncă și pentru orice alt aspect al vieţii. El vrea ca noi să avem încredere că ne poate oferi tot ce este mai bun, potrivit cu bogăţiile Lui veșnice.

Rut, femeia care s-a încrezut în Dumnezeu

Povestea lui Rut m-a făcut să înţeleg mai bine că Dumnezeu este interesat să ne ofere mai mult decât lucruri materiale. Îţi amintești de Rut? Ea și familia ei au trecut prin suferinţă și tragedie, la un nivel dincolo de orice înţelegere. Elimelec și Naomi s-au mutat cu cei doi fii ai lor în Moab, pentru a scăpa de foametea din ţara lor. În Moab, fiii lui Elimelec s-au căsătorit cu două fete băștinașe, Orpa și Rut. Elimelec a murit, iar după un timp și fiii lui au murit, lăsând în urmă trei văduve îndurerate, fără niciun ajutor. Confruntată cu o realitate înfricoșătoare, Naomi a ales să se întoarcă acasă, în Betleem, sugerându-le nurorilor ei să rămână în patria lor. Opra s-a întors acasă la tatăl ei, dar Rut a fost de neclintit în decizia ei: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (Rut 2:16).

În Betleem, Naomi a încurajat-o pe Rut să se încreadă în Dumnezeu și a aprobat iniţiativa ei de a merge să culeagă spice de pe urma secerătorilor, într-unul din ogoarele locului. Rut a ajuns pe ogorul lui Boaz, o rudă a soţului lui Naomi. Cunoaștem restul poveștii ei și modul în care speranţele ei și ale soacrei sale s-au împlinit. Biblia ne arată modul în care bogăţiile lui Dumnezeu s-au revărsat în viaţa lui Rut pe măsură ce ea pășea cu El pe un drum nou:

• A primit sfat și îndrumare: „Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici şi rămâi cu slujnicele mele” (Rut 2:8);
• A primit protecţie: „Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine” (Rut 2:9);
• I s-au oferit provizii: „Şi când îţi va fi sete, să te duci la vase şi să bei din ce vor scoate slugile” (Rut 2:9);
• A fost încurajată: „Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!” (Rut 2:9);
• A primit părtășie: „Apropie-te, mănâncă pâine, şi moaie-ţi bucata în oţet” (Rut 2:14);
• A fost acceptată: „Boaz a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: «Lăsaţi-o să culeagă spice şi între snopi, şi să n-o opriţi, şi chiar voi să-i scoateţi din snopi câteva spice, s-o lăsaţi să culeagă spice, şi să n-o înfruntaţi»” (Rut 2:15);
• A avut satisfacţia de a duce acasă rodul muncii ei: „Ea a cules spice de pe câmp până seara şi a bătut ce culesese. A ieşit aproape o efă de orz. A luat-o şi a intrat în cetate şi soacră-sa a văzut ce culesese. Rut a scos şi rămăşiţele de la prânz şi i le-a dat” (Rut 2:17-18).

Astfel arată binecuvântările care satisfac nevoile autentice ale omului. Dumnezeu, potrivit înţelepciunii Lui, știe de ce avem nevoie și ne oferă, ori de câte ori venim la El, îndrumare, protecţie, provizii, încurajare, părtășie, acceptare, satisfacţie deplină. Omul se află mereu, în diferite moduri, în căutarea acestor lucruri, dar are nevoie de credinţa și perseverenţa lui Rut pentru a descoperi că toate acestea sunt darurile pe care Dumnezeu le oferă celui ce-l caută.

Rut, o străină în poporul ales, a primit una dintre cele mai mari binecuvântări pe care cineva și le poate imagina: a devenit strămoașa lui Iisus, Mesia cel așteptat. Creștinul care Îl are pe Iisus în centrul vieţii sale va descoperi că, în El, orice dezamăgire devine o întâlnire cu Dumnezeu și orice eșec sau dezamăgire se preschimbă într-o ocazie de a primi mai mult din bogăţia nemăsurată a cerului: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El” (Psalmi 34:8).

Hudson Kibuuka este editor al revistei Dialogue și director asociat al Departamentului Educaţie din cadrul Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Silver Spring, Maryland, Statele Unite ale Americii. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei.