Instituţiile de învăţământ superior ne atrag cu promisiunea excelenţei și a oportunităţii de a schimba lumea prin dobândirea de cunoștinţe. Chemarea pe care ne-o face Iisus este cu totul diferită.
M-am născut într-o familie profund angajată în slujirea altora. Familia mea s-a convertit la adventism pe vremea când eram un copil, iar convertirea lor s-a datorat, în mare parte, mesajului adventist despre sănătate. Am iubit de mică adventismul și am nutrit o dorinţă adâncă de a-i ajuta pe ceilalţi în unicul mod la care mă puteam gândi: acordându-le servicii medicale de calitate. Am crescut în preajma medicilor adventiști de ziua a șaptea și am început să înţeleg care este ritmul de viaţă al unui medic și cum aș putea sluji în mod activ pe parcursul studiilor mele și după încheierea lor.
Facultatea de medicină părea să fie drumul meu. Dumnezeu a fost bun, și m-a ajutat să îmi termin cu bine studiile liceale. Am obţinut note foarte bune, și astfel mi s-a deschis calea spre o bursă integrală acordată de guvern la oricare din cele câteva școli de medicină din Australia, cu excepţia celei din statul meu. Acesta a fost un adevărat șoc. Am cântărit alte câteva opţiuni, printre care stomatologia, deși nu-mi imaginasem niciodată că aș fi putut deveni medic stomatolog. Acum însă era nevoie de o decizie: să rămân în casa mea din Melbourne și să studiez stomatologia, sau să mă mut în alt stat pentru a urma medicina.
În acea perioadă, am devenit conștientă de faptul că Dumnezeu mă chema să slujesc în diferite forme în orașul meu natal. Ajutam la organizarea unor conferinţe naţionale de tineret împreună cu biserica mea și Dumnezeu îmi încredinţase câţiva creștini tineri, pentru a avea grijă de ei. Ce ar fi trebuit să aleg? Unde se afla inima mea? Unde aș putea sluji cel mai bine? În scurt timp, am știut că Dumnezeu m-a chemat să slujesc acolo unde mă aflam. În același timp, s-a ivit oportunitatea de a studia stomatologia în orașul meu natal, iar acest lucru a rezolvat totul.
Lupta pentru păzirea Sabatului
După ce mă concentrasem asupra medicinii în cea mai mare parte a vieţii mele, nu știam aproape nimic despre stomatologie. După absolvire, urma să intru pe piaţa forţei de muncă într-unul dintre cele mai rele momente economice, într-o zonă plină până la refuz de stomatologi. Ca proaspătă absolventă, se aștepta de la mine să lucrez în weekenduri. În plus, marea majoritate a cursurilor de formare și dezvoltare profesională aveau loc sâmbăta. Mi s-au oferit mai multe locuri de muncă foarte atractive, dar toate cereau să lucrez cel puţin sâmbăta dimineaţa, dacă nu chiar toată ziua de sâmbătă.
După luni de interviuri și după ce am refuzat multe oferte, Dumnezeu m-a condus la un post din mediul rural, la aproximativ o oră și jumătate de Melbourne. Deși am avut ocazia de a căpăta experienţă, m-am luptat să rămân activă în lucrarea mea de slujire. Merita oare să mă implic atât de mult în profesia mea, dacă deveneam un membru inactiv al bisericii? Era grija pentru dantura pacienţilor tot ceea ce aștepta Dumnezeu de la mine? Care ar fi fost avantajele dacă aș fi susţinut ocazional câte o prelegere pe teme de sănătate sau dacă aș fi participat la proiecte legate de munca mea, însă n-aș fi trezit în inima oamenilor dragostea pentru Iisus? Întrebarea centrală care îmi tot revenea în minte era: Voi fi creștină sau medic stomatolog? Și dacă voi fi și una și alta, care va fi ordinea?
„Ești genul de persoană dispusă să fie totul pentru Dumnezeu. Dar ești la fel de dispusă să fii nimic pentru El?”
M-am mutat din nou în Melbourne și am descoperit că situaţia locurilor de muncă era similară cu cea de la absolvire. Dintre posturile disponibile, poate unul din 20 îmi permitea să nu lucrez în Sabat. Mă simţeam îngrădită din toate părţile, împiedicată să mă dezvolt așa cum îmi doream, în imposibilitatea de a urma cursuri de dezvoltare profesională. Eram tentată să cred că Dumnezeu nu-și respecta partea Sa de înţelegere. Până la urmă, făcusem alegerile corecte: păzisem Sabatul, studiasem în mod sârguincios și renunţasem la ideea de a obţine faimă și avere. Tot ceea ce doream era să-mi folosesc profesia pentru a-mi sluji semenii. De ce nu m-ar fi binecuvântat Dumnezeu, măcar într-o manieră modestă? Un prieten care a fost martor la tot acest rollercoaster emoţional, a rostogolit spre mine o întrebare care m-a marcat: „Ești genul de persoană dispusă să fie totul pentru Dumnezeu. Dar ești la fel de dispusă să fii nimic pentru El?”.
La un interviu pentru obţinerea unui loc de muncă, persoana care mă intervieva – bine intenţionată, de altfel – mi-a urat succes în carieră dacă nu eram pregătită să lucrez sâmbăta. Era convinsă că mi-ar fi incredibil de greu să progresez profesional dacă eram hotărâtă să rămân fidelă convingerilor mele cu privire la Sabat.
În acel moment, m-a izbit un gând. Întotdeauna văzusem respectarea Sabatului ca fiind semnul distinctiv al credinţei mele, în timp ce nu reușisem să îmbrăţișez principiul fundamental conform căruia onorarea Sabatului era doar o expresie a relaţiei mele cu El. În cele din urmă, principiile lui Dumnezeu mă motivează să fac un pas mai departe în etica muncii mele și în modul de abordare a pacienţilor, iar un adventist ar trebui să promoveze aceste lucruri. În calitate de slujitori ai Lui, suntem chemaţi să ne folosim cât mai bine talentele, rămânând în același timp credincioși cerinţelor Sale, nu în puterea noastră, ci în puterea Lui. Trebuie să ne respectăm angajamentele faţă de El, încercând să facem tot ce putem mai bine pentru a reflecta slava Sa.
Acela a fost un moment de analiză sufletească. Am întocmit o listă de mijloace non-clinice de dezvoltare profesională. Am început să mă ofer voluntar pentru activităţi de promovare a sănătăţii orale în cadrul Asociaţiei Dentare Australiene (ADA). M-am alăturat, de asemenea, unui grup de cercetare.
Tânărul care a ratat bucuria de a fi cu Iisus
Cu toate acestea, nu eram încă mulţumită, dar Dumnezeu are modul Lui de a conduce lucrurile. În această perioadă de frământare sufletească, istoria tânărului bogat din Evanghelia lui Marcu a căpătat noi înţelesuri pentru mine. Poate că vă amintiţi de tânărul care a venit la Iisus cu o întrebare foarte serioasă: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Marcu 10:17). Iisus i-a spus să păzească poruncile, dar tânărul a replicat că a respectat Cele Zece Porunci toată viaţa lui.
Răspunsul lui a fost oarecum asemănător cu al meu. Începând din copilărie, mi-am dorit să fiu o persoană bună, să-i slujesc pe cei săraci, iar mai târziu, să repar dinţii oamenilor. Dar Iisus stabilește un diagnostic foarte exact tânărului conducător. Poate că tot ce a spus despre el însuși era adevărat și, în aceste condiţii, aștepta ca Iisus să confirme că, într-adevăr, merita să moștenească viaţa veșnică. Dar Iisus, care putea citi în adâncul inimii cuiva, a pus degetul pe rana lui și i-a lansat o invitaţie deloc comodă: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă” (Marcu 10:21). Ceea ce îi spunea Iisus, de fapt, era că nu trebuia să fie sclavul bogăţiei lui și că putea fi unul din ucenicii Săi. Pentru că Iisus i-a arătat o cale care l-a șocat, tânărul a plecat trist.
„Dumnezeu le încredinţează oamenilor mijloace, talente și ocazii, ca ei să poată fi slujitorii Săi pentru ajutorarea celor săraci și suferinzi.”
Comentariul lui Ellen White cu privire la această povestire m-a emoţionat: „Fruntașului îi fuseseră încredinţate mari averi, pentru ca el să se dovedească un ispravnic credincios; el trebuia să folosească aceste bunuri pentru binecuvântarea celor în nevoie. Tot astfel și azi, Dumnezeu le încredinţează oamenilor mijloace, talente și ocazii, ca ei să poată fi slujitorii Săi pentru ajutorarea celor săraci și suferinzi. Acela care folosește darurile încredinţate așa cum intenţionează Dumnezeu devine conlucrător cu Mântuitorul”.[1]
În viaţa mea, lucrurile au început să se schimbe curând. Acele mari clinici stomatologice la care fusesem pentru interviu m-au sunat, cu câteva oferte de muncă. Modul în care decurgea discuţia îmi era deja familiar, în timp ce explicam din nou convingerile mele legate de Sabat. Spre uimirea mea, câteva clinici au acceptat să am sabatul liber.
Iisus ne cheamă la ucenicie radicală
Istoria conducătorul tânăr și bogat mi-a venit din nou în minte. Când Iisus i-a spus să își ia crucea și să-L urmeze, tânărul avea două opţiuni: să îl aleagă pe Iisus sau să se aleagă pe el. Ofertele de muncă primite presupuneau multe ore de lucru în timpul săptămânii, ceea ce m-ar fi obligat să renunţ la câteva proiecte misionare pe care le acceptasem. Îl puteam iubi pe Iisus doar cu vorba și puteam să îmi justific alegerea, pentru că aș fi respectat Sabatul cu credincioșie. Dar oare urma să Îl slujesc cu adevărat? Dumnezeu nu terminase de scris povestea mea.
Suntem uneori atât de obișnuiţi să agăţăm un final fericit poveștii, încât uităm că adevăratul scop este fericirea în Hristos.
Multă vreme, am crezut că nu era nimic de împărtășit din această poveste a mea – până la urmă, există oameni care au sacrificat totul și au suferit mult pentru Dumnezeu. Ca adventiști, suntem uneori atât de obișnuiţi să agăţăm un final fericit poveștii, încât uităm că adevăratul scop este fericirea în Hristos.
Creștem ascultând povești despre renunţări care sunt răsplătite îmbelșugat: un prieten care renunţă la un loc de muncă, doar pentru ca Dumnezeu să-i dea unul mai bun; sau o fată care renunţă la relaţia visurilor ei, doar pentru ca Dumnezeu să-i dea o alta, poate mai bună. L-aș mai lăuda pe Dumnezeu chiar dacă El ar alege altceva?
După ceva timp, am fost programată să prezint un proiect de cercetare la o conferinţă a Asociaţiei Dentare Australiene în numele echipei cu care lucram de aproximativ un an. Am intrat într-o sală plină de profesori emeriţi, directori ai unor centre de cercetare și academicieni. Simţindu-mă nepregătită, am prezentat proiectul și m-am așezat pe scaun, pregătindu-mă să ies din sală rapid.
Înainte să mă îndrept spre ușă, președintele Asociaţiei Stomatologice m-a salutat și mi-a mulţumit pentru prezentare. Schimbul de amabilităţi a continuat, dar eu ardeam de nerăbdare să plec. Președintele mi-a spus apoi că îmi citise CV-ul și că a stat cu gândul la el timp de aproximativ un an, înainte să mă fi numit (recent) în Comitetul pentru sănătate orală al asociaţiei. Ceea ce m-a întrebat în final m-a luat prin surprindere: „Am observat că vă ocupă mult timp activităţile legate de biserică, pe lângă activitatea dumneavoastră de stomatolog. De ce faceţi ceea ce faceţi?”.
Citește și: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi” | Planul perfect al lui Dumnezeu
M-am gândit câteva secunde, apoi i-am povestit câte ceva despre activitatea mea pro bono. Dumnezeu m-a inspirat să răspund într-un mod care m-a surprins chiar și pe mine: „Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi în această poziţie. Acum, că sunt medic dentist, scopul meu este să fiu și mai bună astăzi decât am fost ieri. Ceea ce înseamnă că mă voi strădui să dau tot ce am mai bun în cariera mea, să învăţ mai multe despre profesia mea, dar și despre inimile pacienţilor pe care îi tratez. Credinţa mea reprezintă una dintre cele mai bune modalităţi pe care le cunosc pentru a face acest lucru.”
Iisus spune: „Vino. Urmează-Mă. Fii dispus să fii (ni)mic. Și eu te voi folosi.” Aceasta este o invitaţie la ucenicie radicală.
El a zâmbit, apoi a spus: „Nu împărtășim aceleași valori religioase, dar apreciez motivaţia dumneavoastră. Vreau să continuaţi să faceţi lucrurile pe care le faceţi acum. Într-o zi, am vrea să reprezentaţi asociaţia noastră la cel mai înalt nivel. Sunteţi genul de persoană de care avem nevoie să reprezinte profesia de stomatolog.”
Întotdeauna am crezut că a fi martor pentru Iisus este cea mai mare ofrandă care Îi poate fi oferită. Universităţile ne ademenesc cu oferta lor – promisiuni de excelenţă și distincţie și posibilitatea de a schimba lumea prin cunoștinţele dobândite. Însă Iisus are pentru noi o chemare cu totul diferită. El spune: „Vino. Urmează-Mă. Fii dispus să fii (ni)mic. Și eu te voi folosi.” Aceasta este o invitaţie la ucenicie radicală.
Berenice Cheng este medic stomatolog în Melbourne, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
