Ce să facem cu pasajele „plictisitoare” ale Bibliei?

Autoarea creștină Beth Moore cataloga cândva cartea Leviticul drept cimitirul intenţiilor bune ale celor care încearcă să citească Biblia cap-coadă. Cu siguranţă, există creștini care pot indica mai multe pasaje și capitole biblice monotone, aride, mărturisind că le ocolesc ori le citesc din obligaţie, dar ce ar trebui să facem cu pasajele „plictisitoare” ale Bibliei?

Un sondaj efectuat în 2.900 de biserici protestante, realizat în 2012 de organizaţia LifeWay, a arătat că doar 19% dintre cei care merg la biserică își citesc Biblia zilnic, deși 90% declară că scopul lor este să trăiască o viaţă după voia lui Dumnezeu. Apetitul crescut pentru rugăciune, citirea altor cărţi despre creștere spirituală, decizia de a-L asculta pe Dumnezeu chiar dacă această alegere ar fi una costisitoare, practicarea rugăciunii de mijlocire pentru prietenii necreștini și credinţa că Iisus Hristos este singura cale spre cer au fost factorii cu impact pozitiv asupra citirii zilnice a Bibliei.

Concluzia sondajului ar putea fi aceea că, deși le place să vorbească despre Biblie, creștinilor le place mai puţin Biblia în sine. Sau cel puţin se regăsesc prea puţin în experienţa psalmistului, care compara desfătarea prilejuită de citirea Cuvântului cu bucuria pe care o aduce deţinerea unei comori.

De la datoria la plăcerea de a citi Biblia

Pornind de la realitatea surprinzătoare că mulţi creștini nu au citit nici măcar o dată Biblia de la un capăt la celălalt, pastorul H.M.S. Richards militează pentru citirea ei o dată sau chiar de două ori pe an „ca din avion” – dintr-o perspectivă generală, parcurgând-o în ritm rapid, pentru a înţelege mai bine unitatea și măreţia ei, dar și pentru a vedea într-un mod mai clar istoria planului de mântuire.

Richards subliniază nevoia de doze concentrate de Scriptură (el relatează experienţa unui pastor metodist care citea timp de o oră și jumătate în fiecare zi din Biblie, începând cu 1 ianuarie, reușind s-o parcurgă într-o lună), având în vedere bolile spirituale cu care se confruntă creștinul modern. Dar și pentru că paginile Bibliei conţin încă taine neexplorate chiar și de cel mai fidel cititor al ei. Iar, atunci când cel care sapă adânc în textul biblic o face pentru a împărtăși și altora mesajul acestuia, rugăciunea lui ar trebui să se asemene cu cea a patriarhului Iacov, în lupta sa cu îngerul: „Spune-mi numele tău, arată-mi înţelesul tău! Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta!”

Lupta pentru a menţine treze pasiunea și interesul pentru Biblie este una care durează o viaţă întreagă, scrie Katherine Forster, autoarea cărţii Transformed by Truth: Why and How to Study the Bible for Yourself as a Teen. Vom iubi Cuvântul lui Dumnezeu doar dacă El ne va da această pasiune pentru el, susţine Forster, subliniind că partea noastră este de a cere să primim zilnic foame pentru această hrană destinată sufletului nostru. Dacă ne recunoaștem lipsa de interes în citirea și memorarea Cuvântului, citirea superficială și grăbită a Cuvântului sau motivaţia greșită cu care ne apropiem de el, Dumnezeu poate să reitereze experienţa regelui David, pentru care Cuvântul avea dulceaţa fagurelui de miere.

Lipsa dorinţei n-ar trebui să ne facă să abandonăm Cuvântul, pentru că Dumnezeul nostru suveran este Cel care poate crea în noi foamea după El și cuvintele Sale.

Cu o mulţime de lucruri în preajmă care să ne distragă, cuvintele Bibliei devin tot mai puţin „de dorit mai mult decât aurul” (Psalmii 19:10), iar adesea le găsim seci și plictisitoare, scrie pastorul John Pipper. Dacă suntem sinceri, admitem că ni se întâmplă să rămânem impasibili la minunile relatate în filele ei și citim despre bunătatea, iubirea și înţelepciunea divină fără să ne simţim recunoscători, mișcaţi sau plini de admiraţie. Cu toate acestea, ne dorim vindecarea de superficialitatea noastră, astfel ca verdictul dat de Dumnezeu prin profetul Isaia: „Veţi asculta întruna, dar nu veţi înţelege şi veţi privi mereu, dar nu veţi pricepe” (Matei 13:14; cf. Isaia 6:9) să nu ni se aplice și nouă.

În anii săi de slujire pastorală, Pipper spune că a întâlnit mulţi creștini care s-au plâns că nu au nicio dorinţă de a citi Biblia, deși se simt datori s-o facă. Lipsa dorinţei n-ar trebui însă să ne facă să abandonăm Cuvântul, ci ar trebui să reprezinte motivul unei rugăciuni constante, pentru că Dumnezeul nostru suveran este Cel care poate crea în noi foamea după El și cuvintele Sale. Tocmai pentru că își cunoștea tendinţa de a se îndepărta de Cuvântul lui Dumnezeu, psalmistul Îl roagă pe Dumnezeu să creeze în el o dorinţă căreia el nu-i poate da naștere: „Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre câştig!” (Psalmii 119:36).

Îţi va plăcea să citești și:

Rugăciunea este întotdeauna soluţia, susţine Pipper. Rugăciunea pentru a rămâne dependenţi de Dumnezeu în timp ce deschidem Biblia, cerând, la fel ca Moise, să vedem slava Lui, rugăciunea pentru ca ochii noștri să fie deschiși către ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună în ziua respectivă și ca inima noastră să fie săturată în fiecare zi de bunătatea Lui.

În cele din urmă, imperfecţiunea noastră nu ar trebui să ne descurajeze, scrie bloggerul creștin Ruth Clemence. Ucenicii au dormit atunci când Iisus i-a rugat să vegheze în rugăciune împreună cu El și au fugit, lăsându-L singur în noaptea arestării Lui, dar au devenit alţi oameni după ce L-au întâlnit pe Hristos cel Înviat. În același fel, în loc să ne simţim vinovaţi pentru ocaziile în care am găsit Biblia plictisitoare și am neglijat-o, putem să o luăm de la capăt, siguri de dragostea Dumnezeului celui viu, care promite că îndurarea Lui se înnoiește în fiecare dimineaţă.

Ce facem cu părţile plictisitoare ale Bibliei?

În timp ce unii creștini vorbesc deschis despre lupta pe care o duc pentru a găsi bucurie în studierea Bibliei, alţii admit că sar peste pasajele plicticoase, considerând mai convenabilă (re)întoarcerea la pasajele fascinante sau la cele care le împlinesc nevoile spirituale sau emoţionale ale momentului.

Nu sună deloc bine să spui că Biblia are cărţi sau cel puţin pasaje plictisitoare, mai ales atunci când ești preot, dar, dacă ești sincer, recunoști că nu-ţi place adesea să parcurgi toate acele detalii care par să aibă puţină relevanţă pentru creștinii moderni, precum cele pe care le găsești în cartea Leviticul, scrie preotul Anthony Messeh. De fapt, Leviticul ar putea fi cartea cel mai greu de citit, susţine Messeh, doar dacă luăm în calcul modul amănunţit în care sunt descrise scene precum consacrarea lui Aron și a fiilor săi ca preoţi și întrebându-ne dacă găsim în astfel de pasaje lecţii spirituale sau pur și simplu ar trebui să le ignorăm, în favoarea altora mai relevante.

Într-un articol publicat pe blogul ei, Christina Miller, care a absolvit un program de master la Seminarul Teologic Fuller, povestește că și-a propus de foarte multe ori să citească Biblia de la un capăt la altul, pentru a reuși să Îl audă pe Dumnezeu vorbindu-i prin toate paginile ei. Un demers deloc simplu, recunoaște ea, descriind modul abrupt în care naraţiunile fascinante ale Bibliei sunt urmate de pasaje și cărţi întregi cu mult mai monotone, fără niciun avertisment. Asistăm, prin mijlocirea textului scris, la momentul uluitor al creaţiei, în care Dumnezeu poruncește și ceea ce poruncește ia fiinţă, la istoria intrării păcatului în lume, cu tot cortegiul său de nenorociri, la episodul chemării lui Avraam, căruia i se promite că va deveni tatăl unei mari naţiuni (deși cuplul Sara-Avraam nu reușește să aibă un copil până la o vârstă descurajant de târzie), dar și la înrobirea urmașilor lui Avraam, a căror soartă pare pecetluită în Egipt, până ce Dumnezeul lor îi eliberează prin semne și minuni incredibile. Toată această naraţiune captivantă ne face să ne dorim să citim mai mult, pentru a afla mai multe, dar urmează pauze lungi de acţiune, în care ne întâlnim cu o mulţime de legi date poporului Israel, cu detalii nesfârșite legate de modul în care trebuie construit tabernaculul ori despre modul în care se aduc jertfele, apoi cu genealogii care par să nu se mai termine.

Numele (dar și numerele culese din recensăminte) sunt mai mult decât înșiruiri de litere și de cifre; ele arată că nimeni nu este pierdut din atenţia lui Dumnezeu sau uitat.

Totuși, punctează Miller, aceste pasaje aparent plictisitoare ne pot aduce elemente de susţinere a credinţei individuale și colective. Detaliile despre construirea tabernaculului ne pot ajuta să înţelegem dorinţa lui Dumnezeu de a locui printre copiii Săi, chiar în condiţiile dificile ale călătoriei prin deșert, dar și să realizăm mai bine sfinţenia Lui și cerinţele Sale legate de templul trupului nostru (1 Corinteni 6:19). De asemenea, numele (dar și numerele culese din recensăminte) sunt mai mult decât înșiruiri de litere și de cifre; ele arată că nimeni nu este pierdut din atenţia lui Dumnezeu sau uitat.

Până la urmă, nu aceasta este dorinţa cea mai profundă a inimii noastre, aceea de a nu fi uitaţi, într-o lume în care uităm și suntem uitaţi atât de ușor, de Singurul care ne poartă numele săpate în palme: „Adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!”?

Subliniind că Scriptura este „istorie, dramă și artă”, dar mai ales povestea răscumpărării omului, scriitoarea Kaitlyn Schiess povestește despre descoperirea ei că secţiuni considerate seci, irelevante și plicticoase au un mesaj și un rost pentru biserica sa din mediul urban, formată din oameni din clasa de mijloc. De fapt, prima dată când a citit Biblia în întregime, Schiess s-a întrebat de ce creștinii consideră atât de convenabilă centrarea pe secţiunile cele mai populare ale Scripturii și nu reușesc să înţeleagă și să transmită mai departe frumuseţea, intriga și harul care pot fi descoperite în pasajele aparent nepromiţătoare.

Cum ajungem pasionaţi de Scriptură (inclusiv de pasajele aride)?

Unele pasaje biblice sunt citite din nou și din nou, în timp ce altele nu ne entuziasmează deloc, dar primul pas pentru a răspunde corect acestei provocări este să ne amintim că nu doar secţiunile pe care le iubim sunt inspirate, notează autorul creștin Gregory Coles, redând cuvintele apostolului Pavel: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16).

Prea adesea ne raportăm la Biblie ca la o carte obișnuită, deși ea este Cuvântul lui Dumnezeu, un Cuvânt „viu și lucrător”, care ne schimbă pe măsură ce venim în legătură cu Autorul ei.

Ceea ce avem nevoie să pricepem, spune Coles, este că nu este vorba în primul rând despre capacitatea noastră de a înţelege mesajul ei, cât de puterea lui Dumnezeu de a ni Se face cunoscut pe măsură ce-I citim cuvintele. Nici măcar nu e nevoie ca citirea Bibliei să fie mereu ușoară ori captivantă, susţine Coles, subliniind beneficiile generate de efortul de a săpa în profunzimea ei, dar menţinând mereu în atenţie scopul fundamental pentru care ne apropiem de Scriptură: acela de a ne așeza în raza de acţiune a iubirii Celui pentru care însemnăm totul, așa încât să ajungem, la rândul nostru, îndrăgostiţi de El.

Ar trebui să distingem ceea ce este dificil de ceea ce e plictisitor, scrie profesorul Ryan Higginbottom, insistând asupra faptului că un studiu cu adevărat rodnic te poate face uneori să transpiri, ca și când ai fi lucrat în grădină. Pentru cei care fac această confuzie, Higginbottom are un sfat simplu: să studieze fiecare pasaj dozând efortul și folosind instrumentele cele mai adecvate, pentru că Apocalipsa nu poate fi descifrată la fel de ușor precum cartea Proverbele, după cum și pasajele din Epistola către efeseni nu pot fi parcurse în același mod în care am citi o istorie din cartea Cronici.

Dacă Dumnezeu este Creatorul fiecărui atom, dacă este prin definiţie iubitor și plin de har, orice are El să ne spună trebuie să fie interesant.

Atunci când Biblia sau paragrafe din ea par să fie plictisitoare, există o problemă fie cu modul de a o citi, fie cu cititorul. Poate că avem impresia că știm deja tot ce are ea de spus, în loc să conștientizăm că e vorba de un cuvânt viu, potrivit nevoilor noastre de fiecare zi, sau poate uităm că suntem corupţi, păcătoși, dependenţi de Dumnezeu în ce privește viaţa și mântuirea. Ori, dacă Dumnezeu este creatorul fiecărui atom, dacă este prin definiţie iubitor și plin de har, orice are El să ne spună trebuie să fie interesant pentru noi, conchide profesorul.

Multitudinea de reguli și instrucţiuni pe care le întâlnim în Leviticul poate să nu prezinte un interes deosebit pentru noi și probabil că nici israeliţii nu au înţeles rostul fiecăreia, scrie preotul Anthony Messeh. Dar prin acele reguli legate de alimentaţie, de lucrurile pe care aveau voie să le atingă sau nu, de ceea ce aveau de făcut când cineva era bolnav sau murea, Dumnezeu nu făcea decât să-Și protejeze poporul când n-ar fi știut ce să facă.

Probabil, pentru oamenii de atunci, legile referitoare la lepră, la nevoia de examinare și de carantinare nu aveau neapărat o logică, pentru că nu știau nimic despre bacterii sau boli infecţioase, informaţii care le lipseau chiar și celor din secolul al XIV-lea, care au pierdut 25 de milioane de semeni în timpul ciumei bubonice. Un lucru pe care l-am putea învăţa parcurgând acele seturi lungi de legi și reglementări din Leviticul este că, deși nu au întotdeauna logică pentru noi, poruncile și legile lui sunt perfecte și au rolul de a ne proteja, concluzionează Messeh.

Deși nu au întotdeauna logică pentru noi, poruncile și legile Lui sunt perfecte și au rolul de a ne proteja.

Pastorul Chad Ashby povestește că prima sa predică a fost bazată pe capitolul 3 al cărţii Neemia, unul pe care în mod normal l-am sări cu ușurinţă, pentru că este înţesat de numele bărbaţilor și femeilor care au ajutat la repararea zidurilor Ierusalimului. De altfel, Ashby mărturisește că are o predilecţie spre predicarea din pasaje biblice considerate obscure sau aride, pentru că găsește că ele ascund lecţii valoroase pentru noi.

În primul rând, noi trebuie să ne adaptăm să intrăm în povestea lui Dumnezeu și să nu-L forţăm pe El să intre în tiparele înguste ale poveștii noastre. Ceea ce înseamnă că genealogiile, cifrele, detaliile și instrucţiunile amănunţite care se repetă au scopul lor într-o istorie pe care Dumnezeu o derulează, cunoscându-i efectele din trecut și impactul viitor.

Îţi va plăcea să citești și:

În al doilea rând este greșit să credem că lecturarea anumitor pasaje biblice este pierdere de timp (mai ales în contextual în care Netflixul, reţelele de socializare sau videoclipurile de pe Youtube au devenit veritabili hoţi de timp, de care nu ne lamentăm așa de mult). Să petreci câteva minute citind nume necunoscute și greu de pronunţat ar putea să ne dea o anumită perspectivă cu privire la importanţa noastră. Suntem mai puţin cunoscuţi, la urma urmei, decât Malchia, Șalum sau Hașabia ori alte personaje ale căror nume au rămas consemnate în Biblie pentru totdeauna, observă Ashby. Totuși lui Dumnezeu Îi pasă de noi – chiar și atunci când ne îndeamnă să ne „pierdem timpul” cu sarcini cărora nu le vedem valoarea, dar care ar putea să clădească virtuţi precum smerenia și supunerea în noi.

În final, „nu încercăm să «scoatem ceva» din fiecare conversaţie cu copiii noștri, cu soţia sau colegii noștri de muncă”, așa că de ce am avea această așteptare ori de câte ori venim înaintea lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său scris – se întreabă Ashby. Există o cale mai bună, aceea de a savura fiecare pasaj, chiar și pe cele care par banale sau irelevante, animaţi de ideea că suntem iubiţi de Autorul lor așa cum nimeni, niciodată, nu ne va iubi și că El ni se revelează prin fiecare cuvânt al Său, însoţindu-ne clipă de clipă în această călătorie a descoperirii și înţelegerii Lui.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.