De ce Julliane Moore nu crede în Dumnezeu

7167

Binecunoscuta actriţă de la Hollywood Julianne Moore a acordat recent un interviu amplu revistei The Hollywood Reporter, în care mărturisește ce crede despre existenţa lui Dumnezeu. De ce ne-ar interesa pe noi acest lucru? Fiindcă declaraţiile ei nu sunt doar ale ei, ci ale multor oameni de pretutindeni care au trecut prin aceeași situaţie și care au ajuns la aceeași concluzie: că Dumnezeu nu există.

Din interviu nu se poate deduce cu certitudine dacă Moore a fost întotdeauna atee, dacă la un moment dat a lăsat să pătrundă ideea că ar putea exista o fiinţă superioară în univers sau dacă a fost chiar credincioasă până la un moment dat. Cert este că, după moartea mamei ei, și dacă a avut o oarecare înclinaţie să creadă în Dumnezeu, aceasta s-a năruit.

Iată ce spune ea: „Nu știm de ce s-a întâmplat. S-a dus să se culce și ulterior s-a dovedit că avea o infecţie bacteriană severă.” Așa a murit mama ei, subit, la 68 de ani. Din moartea mamei sale, Julliane Moore spune că a învăţat că „Structura vieţii e impusă. Noi punem ordine și structură în tot ce ne înconjoară, ca să le putem înţelege. Altfel, nu ar fi nimic decât haos.” Această viziune neagă existenţa unei fiinţe supreme care ar avea control asupra haosului existent în vieţile noastre.

Îndepărtarea de Dumnezeu sau negarea existenţei Sale este poate cea mai comună și ușor de înţeles reacţie la o tragedie. Durerea unei drame apărute în viaţă s-ar putea să treacă peste experienţă, raţiune și încredere în sine și să îngenuncheze credinţa, care, în final, ar putea să își revină sau să moară. Este de înţeles că moartea unei persoane iubite poate atrage în cei dragi rămași moartea credinţei în Persoana care ar fi trebuit să o ţină în viaţă. Există însă și o alternativă?

C.S. Lewis obișnuia să ţină prelegeri despre rostul durerii în viaţa umană. La întrebarea: „Vrea Dumnezeu să suferim?” Lewis răspundea cu „Da. Nu cred că Dumnezeu e neapărat interesat să fim fericiţi. Cred că vrea să putem iubi și să putem fi iubiţi.” Pentru a explica mai bine, Lewis folosea următoare analogie: oamenii sunt ca blocuri din piatră din care sculptorul, prin lovituri dureroase, poate crea o formă perfectă.

Aceste lecţii Lewis le ţinea înainte ca el însuși să treacă printr-o dramă: îmbolnăvirea și moartea soţiei sale, la scurt timp de la data cununiei. Pe cât era de sigur pe logica sa, pe atât îi era de greu să o mai accepte în situaţia dată. Pentru a-l pregăti pentru momentul când ea va muri, soţia i-a spus că bucuriile vieţii nu durează și că durerea care va veni este parte a bucuriei din prezent.

După moartea soţiei sale, Lewis a trecut printr-o perioadă de luptă cu sinele, în care a simţit pe propria piele durerea răvășitoare despre care vorbea cu atâta luciditate în faţa auditoriului său. De aici, nu putea decât să Îl renege pe Dumnezeu sau să se agaţe și mai tare de El. În final, Lewis a reușit să ajungă la concluzia că „durerea de acum este parte a bucuriei din viitor”. Această concluzie vindecătoare transmite speranţa revederii persoanei iubite în cer.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.