Faceţi cunoştinţă cu bărbatul care a salvat de la avort o mie de copii

41

De la legalizarea avortului în Statele Unite şi până în prezent, peste 54 de milioane de copii au fost avortaţi, în medie 3.300 de copii pe zi şi 137 în fiecare oră. Dar pentru o mie dintre aceştia a existat salvare, urmare a muncii de convingere a unui bărbat din Orlando, pe numele său John Barros.

John şi-a dedicat ultimii trei ani din viaţă, cu normă întreagă, salvării vieţii celor nenăscuţi, vorbind femeilor decise să avorteze. Locul său de muncă: trotoarul din faţa celor mai active clinici în domeniul întreruperilor de sarcină. La Centrul pentru femei din Orlando, peste 400 de copii sunt avortaţi lunar.

Acolo, John îşi petrece nouă ore pe zi, şase zile pe săptămână, an după an, pentru a vorbi cu sute de femei şi pentru a le convinge să nu avorteze. Şi se foloseşte la maxim de fiecare resursă pe care o are: fluturaşi, megafon, postere.

Povestea fiecărei femei care vine la clinică este diferită, dar răspunsul este mereu acelaşi. „Răspunsul este în Iisus Christos. Pentru asta mă aflu aici: ca să le îndrept atenţia spre Iisus", a declarat John într-un reportaj despre demersul său.