Încă două clinici FIV aprobate de Ministerul Sănătăţii

195

Ministerul Sănătăţii a dat aprobare de funcţionare pentru încă două unităţi medicale care îndeplinesc criteriile legale pentru a derula programul gratuit de fertilizare in vitro și embriotransfer, demarat de minister în primăvara acestui an.

Una dintre clinici se află în București, iar cea de-a doua în Iași, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii. Cele două clinici au privit aviz favorabil, în urma evaluării documentelor depuse la minister.

Potrivit unui anunţ făcut la sfârșitul lunii martie de ministrul Attila Cseke, Ministerul Sănătăţii va susţine financiar câte o singură procedură FIV (în limita a 1.500 de euro) pentru un cuplu. O parte din acești bani, mai exact 300 de euro, vor fi oferiţi cuplului, dacă procedura de fertilizare se finalizează cu o naștere.

Nu mai puţin de 800 de cupluri vor putea beneficia de pe urma acestui program al cărui buget este de aproximativ 4 milioane de euro.