Religiile abraamice (iudaism, creştinism, islam) au avut tradiţional o atitudine de condamnare a actului homosexual (şi implicit a homosexualilor).

Modernitatea, însă, a generat în interiorul acestor religii curente alternative cu privire la poziţia faţă de homosexualitate[1]. Unde ne aflăm și cum poate găsi un creștin poziţia de echilibru pe acest subiect controversat?

Fără mare efort interpretativ, se observă că textele biblice condamnă practicile homosexuale. Dincolo de anumite pasaje biblice narative în care homosexualitatea este prezentată într-o lumină defavorabilă (vezi istoria Sodomei, din Geneza 19), există pasaje de natură legală, în care interdicţiile sunt directe şi explicite. Un exemplu este cel din Leviticul 18:22: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”

Nici Noul Testament nu favorizează o astfel de practică. Într-o manieră condamnatoare, apostolul Pavel descrie practicile imorale ale păgânilor înstrăinaţi de Dumnezeu: „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” (Romani 1:26-27). De remarcat că acelaşi apostol include homosexualitatea în lista unor păcate sexuale (1 Corinteni 6:9, 1 Timotei 1:10).

În islam, toate curentele de gândire dezaprobă homosexualitatea, şi chiar dacă în tradiţia islamică (hadith) se recunoaşte realitatea atracţiei homosexuale, se condamnă în mod categoric consumarea actului în sine. Coranul (vezi sura 7:80-84) reia istoria salvării lui Lot şi îşi asumă aceeaşi atitudine de condamnare faţă de practica homosexuală a „sodomiţilor”. De remarcat că arabii au denumit diversele tipuri de inversiune sexuală prin cuvântul lutiyya, derivat de la numele propriu Lot, punându-le în legătură cu păcatele locuitorilor Sodomei şi Gomorei.

„Pe cei doi dintre voi [bărbaţi sau femei] care se împreună între ei pedepsiţi-i cu asprime. Dar dacă ei se căiesc şi se îndreaptă, atunci lăsaţi-i în pace, căci Allah rămâne Primitor al căinţei şi Îndurător.” Coran, sura 4:16

 

Preconcepţii religioase învechite?

Curentele creștine progresiste, favorabile homosexualităţii, consideră că pasajele biblice invocate în defavoarea homosexualităţii sunt conjuncturale. Derrick Sherwin Bailey (1910–1984) a fost primul teolog creştin (anglican) care, într-o lucrare[2] publicată în 1955, afirma că în Biblie nu este condamnată practica homosexuală în sine, ci totul derivă din asocierea nefavorabilă a acesteia cu închinarea idolatră. Argumentul cu greu poate să stea în picioare, deoarece incriminarea actului homosexual nu este limitată la manifestarea cultică, ci în contextul imediat din Leviticul 18 şi 20 este condamnată orice practică sexuală deviantă (nu doar homosexualitatea ci şi incestul sau zoofilia), fără a fi vorba de o conexiune directă sau indirectă cu practicile unui anume cult păgân. În același timp, concluzia apostolului Pavel (vezi Romani 1[3]) este clară: homosexualitatea este nenaturală, indiferent dacă este vorba de idolatri sau nu.

Un alt argument prohomosexualitate este cel al limitării culturale. Se consideră că în contextul actual condamnarea homosexualităţii din perspectiva biblică nu mai este relevantă, deoarece o astfel de prohibiţie reflectă mai degrabă o preconcepţie a vremii decât o poruncă divină explicită. Sunt oferite ca exemple o mulţime de practici şi mentalităţi la care societatea actuală a renunţat, dar care în contextul unei societăţi de tip religios arhaic reprezentau norma: sclavia, poligamia ori subjugarea femeii. Pe această listă este inclusă şi „prejudecata” faţă de homosexualitate.

Problema cu acest de tip de argumentaţie este una mai profundă şi vizează maniera în care este perceput textul sacru. În context secular, Biblia este tratată ca un produs cultural, iar în mediul religios cu orientări liberale o astfel de viziune deschide perspectiva relativizării autorităţii textului perceput în trecut ca „infailibil”. Pe de altă parte, aceasta e mai degrabă o problemă logică (şi nu teologică), deoarece scriitorii biblici, oricât de limitaţi cultural ar fi fost, ei niciodată nu au poruncit sclavia, poligamia ori subjugarea femeii, dar, în mai multe ocazii, au condamnat practica homosexualităţii.

Un alt argument care transcende domeniul teologic, intersectându-se totodată cu acesta, este cel care ţine de natura activităţii homosexuale: se consideră că homosexualii nu pot fi condamnaţi deoarece acţiunile lor nu sunt rezultatul unei alegeri, ci rezultatul unei predeterminări biologice. În contextul unei astfel de argumentări, homosexualitatea nu este percepută ca păcat, ci ca o caracteristică a personalităţii. Se spune că după cum o persoană nu se poate abţine să aparţină rasei de culoare sau asiatice sau să aparţină sexului feminin ori masculin, în acelaşi fel, un homosexual nu-şi poate nega identitatea.

Problematica determinismului

O serie de studii[4] recente par a susţine ideea că homosexualitatea are o componentă biologică (gene, influenţe hormonale prenatale, modificări la nivelul cromozomilor). Pentru unii, miza stabilirii unei etiologii biologice a homosexualităţii este exonerarea comportamentului homosexual, care ar fi generat de factori ce nu pot fi controlaţi.

Dar aici intervin în discuţie concepte deterministe. Determinismul este o orientare filozofică potrivit căreia orice eveniment este hotărât în mod cauzal de un lanţ neîntrerupt de evenimente anterioare. Principala consecinţă a unei filozofii deterministe este că liberul arbitru (voinţa liberă) este o simplă iluzie. În acest sens, sunt invocate situaţii în care comportamentul (uneori deviant) este generat de condiţionări biologice. Cu toate acestea, o devianţă nu încetează a fi anomalie doar pentru că s-a identificat o cauză biologică precisă.

Pentru a ilustra condiţionarea biologică să analizăm cazul[5] unui bărbat american de 40 de ani, care a început să dezvolte o atracţie sexuală neobişnuită, fiind preocupat de pornografia infantilă. În cele din urmă, bărbatul a fost alungat din casă după ce a început să-i facă avansuri fiicei sale vitrege. Aa fost condamnat sub acuzaţia de pedofilie, pentru molestarea unui minor (fiica vitregă) și a fost obligat să urmeze un program de reabilitare. În ciuda eforturilor, bărbatul nu s-a putut abţine de la a solicita favoruri sexuale personalului clinicii şi altor pacienţi, astfel că a fost externat forţat din clinică, în cele din urmă.

Cu o seară înainte de a fi trimis la închisoare, bărbatul s-a prezentat la spital cu probleme de echilibru şi cu o puternică durere de cap. Examinarea neurologică a relevat o tumoare canceroasă în dreptul cortexului orbitofrontal. Această regiune a creierului joacă un rol important în reglementarea comportamentului social, lezarea sa putând duce la reducerea capacităţii de controlare a impulsurilor şi la dezvoltarea unui comportament antisocial. Interesant este faptul că după ce chirurgii au eliminat tumoarea, pacientul a reuşit să termine programul de reabilitare impus de judecător. Bărbatul a fost declarat vindecat după şapte luni, nemaifiind considerat un pericol pentru fiica sa vitregă, astfel că s-a putut întoarce acasă.

În contextul discuţiilor privitoare la orientarea sexuală merită să remarcăm faptul că Asociaţia Americană de Psihologie afirmă că „deşi multe cercetări au examinat posibilii factori culturali, genetici, hormonali şi sociali care ar fi putut influenţa orientarea sexuală, nu s-au descoperit dovezi care să îi determine pe oamenii de ştiinţă să concluzioneze că orientarea sexuală este determinată de vreun anumit factor. Mulţi cred că natura şi mediul de dezvoltare joacă roluri complexe; vasta majoritate a persoanelor nu au senzaţia că îşi aleg orientarea sexuală.[6]

Videcare sau schimbare?

Înainte de anul 1973, homosexualitatea apărea în DSM[7] şi era considerată o afecţiune psihiatrică tratabilă. În anul 1973 a fost înlăturat conceptul de afecţiune sexuală pe motivul că nu îndeplinea cerinţele de „pericol şi neputinţă socială”, care defineau în mod normal o boală. Aceasta înseamnă că indivizii homosexuali nu sunt apţi pentru terapie – nu au de ce să mai fie „vindecaţi”, de vreme ce starea lor nu mai este catalogată ca afecţiune. Pe de altă parte, prin faptul că homosexualitatea nu mai intră în categoria tulburărilor psihiatrice, înseamnă că individul este făcut pe deplin responsabil de actul său.

Un alt aspect care merită reţinut este faptul că această „declasificare” este făcută din perspectivă psihiatrică. Premiza de la care s-a plecat când s-a efectuat modificarea din 1973 cu privire la homosexualitate a fost aceea că activitatea sexuală nu are un scop intrinsec sau inerent. Se presupune că sexul este un impuls ce trebuie satisfăcut, iar obiectul respectivei satisfaceri nu are importanţă atât timp cât individul (fără a-i exclude pe cei din jur) nu este afectat grav de impulsurile sexuale. Cu alte cuvinte, dacă individul nu este tulburat sau afectat de ceea ce face şi nici dăunător semenilor atunci, pentru psihiatri, acesta este un comportament sănătos.

Cu toate acestea, în mediul creştin conservator se consideră în continuare că homosexualii pot primi sprijin terapeutic, pentru simplul motiv că homosexualitatea continuă să fie percepută ca o stare de anormalitate, cel puţin din perspectiva standardelor moralei biblice tradiţionale.

Luând în calcul date din domeniul larg al zoologiei, fără a exclude societatea umană, se poate spune în mod categoric că orientarea sexuală nu este fixă, ci variabilă. Este adevărat că o mulţime de studii confirmă existenţa homosexualităţii în domeniul animal, dar în acelaşi timp trebuie spus că nu se poate oferi nicio dovadă a existenţei unor indivizi exclusiv homosexuali în cadrul vreunei specii cu reproducere sexuată. Altfel spus, în lumea animalelor putem găsi doar comportamente homosexuale, nu şi homosexuali. Spre exemplu, în populaţiile de cimpanzei[8] au putut fi identificate activităţi homosexuale alături de cele heterosexuale, aşadar, ar fi o exagerare a spune că (unii) cimpanzei sunt homosexuali, ei sunt doar bisexuali.

În cazul oamenilor, aproape jumătate dintre homosexuali (inclusiv cei bisexuali) trec spontan (fără nici un ajutor terapeutic) către heterosexualitate de-a lungul vieţii. S-a mai observat că homosexualitatea tinde să se transforme spontan în heterosexualitate, pe măsură ce individul îmbătrâneşte, iar asta este valabil atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Aceasta înseamnă că paralela între orientarea sexuală şi culoarea pielii este oarecum forţată, şi se poate afirma categoric că homosexualitatea nu este o „caracteristică stabilă”[9].

Controversa terapiilor reparative

În toamna anului 2012, în California, Senatul federal a emis o lege prin care terapiile dedicate „vindecării” homosexualilor sunt interzise pentru clienţii de până în 18 ani. Conform Asociaţiei Americane de Psihologie, „terapia reparativă” se referă la acele metode psihoterapeutice care au în vedere eliminarea dorinţelor homosexuale şi nu doar controlarea comportamentului.

În SUA, pe lângă numeroase iniţiative motivate religios, există şi o organizaţie seculară ce oferă servicii de consiliere celor preocupaţi de „reorientarea sexuală”. National Association for Research & Therapy of Homosexuality (NARTH) oferă suport homosexualilor preocupaţi de conversie, uneori în colaborare cu organizaţii religioase. Pe site-ul oficial, NARTH afirmă că „există numeroase exemple de persoane care şi-au modificat cu succes comportamentul sexual”.

Robert Spitzer, profesor de psihiatrie la Universitatea Columbia, cel care a jucat un rol determinant în eliminarea homosexualităţii din lista de boli mintale a Asociaţiei Americane de Psihiatrie, este unul dintre specialiştii care consideră că „terapia reparativă” poate fi folosită cu succes. În urma unui studiu, acesta a concluzionat că „indivizii al căror comportament era predominant homosexual pot deveni heterosexuali cu ajutorul unei forme de terapie reparativă.”[10] Aspectul controversat este că, în 2012, dr. Robert Spitzer a retractat cele afirmate şi şi-a cerut iertare comunităţii homosexuale pentru afirmaţiile sale.

Uneori, sub presiunea activiştilor homosexuali „terapiile reparative” sunt tratate „discriminatoriu”, fiind impuse standarde extrem de înalte, care nu sunt obligatorii şi pentru alte terapii (în caz de narcisism, tulburări de personalitate dublă sau abuz de alcool/alimente/medicamente). Este adevărat că „terapiile reparative” au rezultate limitate. De altfel, nicio tulburare nu se rezolvă în mod absolut şi necesită o luptă de-o viaţă. Cu toate acestea, nu există nicio dezbatere privind utilitatea tratamentului pentru acestea: psihologii continuă să le trateze, în ciuda finalităţii incerte a terapiei.

Există un răspuns creştin?

Pentru a putea articula un răspuns creştin echilibrat, trebuie mai întâi să reţinem că „orientarea sexuală” este un concept/o credinţă socială creată de comunitatea medicală şi psihologică. Până la sfârşitul secolului XIX, nimeni nu se definea prin atracţiile sau comportamentul sexual. Se putea vorbi doar de bărbaţi şi femei, iar bărbaţii şi femeile puteau avea atracţii şi se puteau implica în diferite comportamente sexuale, dar nu exista nici un grup separat având eticheta de „minoritate sexuală”.

Trebuie subliniată din start această evoluţie a gândirii, deoarece mulţi oameni de azi au ajuns să creadă că orientarea sexuală este identitatea primară şi cea mai profundă a omului, esenţa fiinţei, ceea ce este fără îndoială o exagerare. Sunt o mulţime de indivizi care din diverse motive (medicale, religioase şi altele) nu sunt implicaţi sexual activ și aceasta nu le denaturează în vreun fel personalitatea.

Pe de altă parte, oricare ar fi rezultatele studiilor, în context religios, argumentul condiţionării biologice nu poate să fie reţinut. Se prea poate ca din punct de vedere biologic unii indivizi să fie mai predispuşi către anumite comportamente, dar asta nu înseamnă că acel lucru ar trebui să se şi întâmple. În contextul discursului religios, se poate vorbi despre predispoziţia la alcoolism, violenţă, furt sau imoralitate sexuală, fără ca această predispoziţie să ofere şi legitimitate pentru respectivul act considerat imoral. În context religios se poate vorbi despre ispită (inclusiv ca atracţie homosexuală), fără ca aceasta să ajungă la comiterea actului păcătos în sine.

Teologia creştină susţine descoperirile ştiinţifice: omul se naşte cu o natură (fire) predispusă către păcat, însă aceasta nu oferă o justificare pentru acţiunile imorale. Până la urmă, tocmai de aici se naște superioritatea speciei umane, din capacitatea de (auto)cenzurare a comportamentului. Din perspectivă creștină, deci, tendinţele şi predispoziţiile imorale pot și trebuie să fie controlate sau chiar reprimate. „Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Geneza 4:7)

Majoritatea creștinilor privesc homosexualitatea ca pe un păcat, o problemă spirituală sau morală, și nu ca pe o problemă psihologică. Din acest motiv, în context religios, cei care se confruntă cu atracţii homosexuale pot şi trebuie să fie ajutaţi de terapeuţi, de clerici sau de laici. În acest context consilierea îşi are locul ei, deoarece nu e deloc anormal să oferi consiliere (creştină) unei persoane care consideră că are probleme, fie ele şi de comportament sexual.

Footnotes
[1]„Spre exemplu, chiar dacă iudaismul tradiţional ortodox este în mod categoric împotriva homosexualităţii, nu regăsim aceeaşi atitudine de condamnare şi în iudaismul reconstrucţionist. Chiar şi în sânul creştinismului sunt denominaţiuni (confesiuni) care consideră că reţinerea faţă de homosexualitate este condiţionată cultural.”
[2]„Vezi Derrick Sherwin Bailey, Homosexuality and the Western Christian Tradition, London, Longmans, Green, 1955.”
[3]„Un comentariu mai amplu al acestui pasaj se poate găsi în Thomas E. Schmidt, Straight and Narrow? Compassion and Clarity in the Homosexual Debate, Downers Grove, InterVarsity, 1995, p. 64-85.”
[4]„Mai multe detalii în articolul «Născut altfel?», semnat de dr. Robert Ancuceanu în ediţia curentă.”
[5]„Charles Choi, New Scientist, «Brain tumour causes uncontrollable paedophilia», 21 octombrie 2002”.
[6]„A.E. Kazdin (editor), American Psychological Association, Encyclopedia of Psychology, 2000, p. 260. Pe pagina oficială a Asociaţiei Americane de Psihologie (apa.org) se găseşte un articol mai amplu dedicat acestei probleme: «Sexual orientation and homosexuality».”
[7]„Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (Manualul de Diagnostic şi Statistică pentru Afecţiunile Mentale, prescurtat DSM) este publicat de Asociaţia Americană de Psihiatrie şi oferă un limbaj comun şi criterii standard pentru clasificarea afecţiunilor mentale.”
[8]„Frans B. M. de Waal, «Bonobo Sex and Society», Scientific American,  martie 1995, p. 82-88.”
[9]„Edward Laumann şi alţii, The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, University of Chicago Press, 2000”.
[10]„Robert L.  Spitzer, «Can Some Gay Men and Lesbians Change Their Sexual Orientation?», Archives of Sexual Behavior, 5 octombrie 2003, 32[5], p. 403-417.”

„Spre exemplu, chiar dacă iudaismul tradiţional ortodox este în mod categoric împotriva homosexualităţii, nu regăsim aceeaşi atitudine de condamnare şi în iudaismul reconstrucţionist. Chiar şi în sânul creştinismului sunt denominaţiuni (confesiuni) care consideră că reţinerea faţă de homosexualitate este condiţionată cultural.”
„Vezi Derrick Sherwin Bailey, Homosexuality and the Western Christian Tradition, London, Longmans, Green, 1955.”
„Un comentariu mai amplu al acestui pasaj se poate găsi în Thomas E. Schmidt, Straight and Narrow? Compassion and Clarity in the Homosexual Debate, Downers Grove, InterVarsity, 1995, p. 64-85.”
„Mai multe detalii în articolul «Născut altfel?», semnat de dr. Robert Ancuceanu în ediţia curentă.”
„Charles Choi, New Scientist, «Brain tumour causes uncontrollable paedophilia», 21 octombrie 2002”.
„A.E. Kazdin (editor), American Psychological Association, Encyclopedia of Psychology, 2000, p. 260. Pe pagina oficială a Asociaţiei Americane de Psihologie (apa.org) se găseşte un articol mai amplu dedicat acestei probleme: «Sexual orientation and homosexuality».”
„Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (Manualul de Diagnostic şi Statistică pentru Afecţiunile Mentale, prescurtat DSM) este publicat de Asociaţia Americană de Psihiatrie şi oferă un limbaj comun şi criterii standard pentru clasificarea afecţiunilor mentale.”
„Frans B. M. de Waal, «Bonobo Sex and Society», Scientific American,  martie 1995, p. 82-88.”
„Edward Laumann şi alţii, The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, University of Chicago Press, 2000”.
„Robert L.  Spitzer, «Can Some Gay Men and Lesbians Change Their Sexual Orientation?», Archives of Sexual Behavior, 5 octombrie 2003, 32[5], p. 403-417.”