Care este poziţia corectă în disputele născute în jurul principiului separării bisericii de stat şi al dreptului practicării libere a religiei?   

Într-un efort de a lămuri opinia publică din ţara care a dat naștere libertăţii religioase, Public Broadcasting Service (PBS) s-a alăturat recent dezbaterii naţionale[1] din SUA, prin difuzarea filmului First Freedom: The Fight for Religious Liberty (Prima libertate: Lupta pentru libertatea religioasă). Producţia reprezintă o capodoperă care unifică punctele de vedere nuanţate ale specialiştilor cu înclinaţii politice de centru, centru-stânga şi centru-dreapta, într-o prezentare a modului în care părinţii fondatori ai Americii au separat puterea administrativă şi legislativă a statului de biserică şi puterea manipulatoare şi coercitivă a bisericii de stat.

Părinţii fondatori ai Americii şi-au dat seama că o republică democratică cu adevărat de succes nu ar putea supravieţui fără faptul ca atât statul, cât şi biserica să fie două entităţi independente şi libere. Această distincţie merită menţionată tocmai datorită faptului că PBS, alături de specialiştii pe care i-a ales, a scos în evidenţă diferenţele izbitoare dintre perioada puritană şi cea constituţională a istoriei americane. Marea Redeşteptare Americană este prezentată ca fiind necesară pentru înţelegerea originilor teologice, culturale şi politice ale Revoluţiei Americane şi a tranziţiei treptate realizate între aceste două perioade principale ale istoriei Americii.

Oraşul de pe colină

Odiseea Americii înspre dobândirea libertăţii religioase a izvorât atât din religie, cât şi din politică şi a început cu primii pelerini separatişti englezi care au întemeiat colonia Plymouth, imediat după sosirea lor cu vasul Mayflower, în anul 1620. Aceştia erau puritani care se despărţiseră de Biserica monarhică a Angliei, simţind că realizările reformei protestante nu fuseseră încă duse la bun sfârşit. Acest lucru, credeau ei, se datora unităţii dintre biserică şi stat care ajunsese să corupă atât statul, cât şi activităţile „separate, dar sfinte ale bisericii. Puritanii congregaţionalişti au primit o cartă regală prin care au întemeiat ceea ce avea să devină colonia Massachusetts Bay cu centrul la Plymouth, iar mai apoi la Boston. Aceşti puritani au adoptat unele obiceiuri şi rânduieli ale Bisericii Angliei şi au stabilit anumite colaborări între stat şi biserică în propriile lor scopuri sociale sfinte şi utopice.

Însă germenii propriei lor destrămări s-au dezvoltat ca urmare a lipsei totale de toleranţă faţă de disensiunile rezultate de obicei în urma exprimării unor puncte de vedere diferite. Toate acestea au condus la martiriul pionierei evanghelice Mary Dyer, la exilarea Annei Hutchinson, la procesul vrăjitoarelor din Salem, în care douăzeci de femei şi fete au fost condamnate la moarte, şi la persecuţia şi exilul ulterior al lui Roger Williams. Acesta din urmă a fost sursa de inspiraţie pentru viitorii pastori baptişti, printre care şi Isaac Backus şi John Leland, care au continuat cultivarea doctrinei eretice a lui Williams cu privire la separarea bisericii de stat în minţile şi inimile fondatorilor revoluţionari ai Americii, cu precădere în cele ale lui Thomas Jefferson şi James Madison.

Marea Redeşteptare şi Drumul spre Revoluţie

Documentarul PBS face, apoi, o trecere graduală de la perioada colonială puritană către Prima Mare Redeşteptare, în care curentul evanghelic a început să pătrundă cu repeziciune în toate coloniile, atât în partea de nord, cât şi în centru şi în sud. Conform specialistului Jon Butler de la Universitatea Yale, perioada colonială a avut o semnificaţie deosebită deoarece Biserica Congregaţională Puritană s-a transformat în mod treptat din conducător în copilul vitreg al guvernului. Membrii clerului aveau parte de critici aspre la adresa predicilor din ce în ce mai plictisitoare, pe măsură ce predicatorii itineranţi olandezi şi englezi, inspiraţi de slujirea carismatică şi atrăgătoare a marelui evanghelist George Whitefield, răspândeau mesajul mântuirii universale prin Christos. Publicaţiile lui Whitefield, la fel ca şi predicile sale susţinute în toate coloniile, au dat naştere Primei Mari Redeşteptări americane.[2]

Ceea ce a rămas neschimbat atât în perioada puritană, cât şi în timpul Primei Mari Redeşteptări a fost ideea că America reprezenta noul Israel în noua Ţară Promisă.

Diferenţa a constat în introducerea unei cauze revoluţionare al cărei mesaj era cel al mântuirii universale şi a libertăţii doar prin Christos şi nu prin intermediul vreunui rege, al vreunei organizări statale sau al vreunui guvern. Pluralismul religios, în mare parte un fenomen protestant, a dat naştere unui spirit al democraţiei şi al împotrivirii faţă de instituirea oricărei religii oficiale.[3]

Actul din Quebec, votat de Parlamentul britanic în anul 1774, i-a aţâţat pe mulţi locuitori ai coloniilor deoarece înlocuia jurământul de credinţă anterior cu unul care nu mai făcea nicio referire la credinţa protestantă. Acest act le garanta catolicilor libertatea de închinare şi de practicare a credinţei lor. De asemenea, restabilea dreptul bisericii catolice de a impune diferite dări. Actul a fost perceput de către protestanţii americani ca un semn că deveneau din ce în ce mai împresuraţi şi mai apăsaţi de catolicii din Canada din nord, de cei spanioli din partea de sud şi de cei francofoni din Louisiana. Acest lucru a avut ca efect creşterea avântului revoluţionar din America împotriva Marii Britanii.

Declaraţia de Independenţă coincide cu Declaraţia Drepturilor din Virginia

Înlocuirea de către Parlamentul britanic a Actului de toleranţă din 1689 cu Actele Coercitive din anul 1774 a fost considerată un atac frontal şi o respingere a celor două tratate despre guvernare ale lui John Locke,[4] care fuseseră publicate în Londra în anul 1689. Premisa centrală a lui Locke era aceea că drepturile individuale, drepturile egale, sunt inalienabile şi provin de la Dumnezeu, şi nu de la vreun rege. Elita intelectuală americană a înţeles imediat această semnificaţie. Prin urmare, nu este de mirare că până şi exprimarea pe care Thomas Jefferson a folosit-o atunci când a conceput textul Declaraţiei de Independenţă a fost puternic influenţată de filozofia, mesajul şi tonul lui John Locke, constituindu-se ca un contraatac faţă de regele George al III-lea şi faţă de aşa-numitele drepturi divine ale regilor:

Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt viaţa, libertatea şi căutarea fericirii.[5]

Din acest amalgam de discursuri revoluţionare impetuoase a făcut parte şi Declaraţia Drepturilor din Virginia, concepută de George Mason în luna mai a anului 1776 şi care conţinea o secţiune specială, scrisă de James Madison, care punea accentul pe libertatea religioasă. Adoptată în unanimitate la data de 12 iunie 1776 de către Convenţia delegaţilor din Virginia, aceasta poartă, de asemenea, amprenta filozofiei lui John Locke. Declaraţia drepturilor din Virginia a influenţat Declaraţia de Independenţă (redactată în iunie şi ratificată la data de 4 iulie 1776), Declaraţia Drepturilor (Bill of Rights) şi Declaraţia Drepturilor Omului din timpul Revoluţiei franceze (1789).

În secţiunea a XVI-a din Declaraţia Drepturilor din Virginia se declară următoarele: „Religia sau datoria pe care o avem faţă de Creatorul nostru şi modul în care o ducem la îndeplinire pot fi dirijate de raţiune şi convingere, şi nu prin forţă sau violenţă; prin urmare, toţi oamenii au dreptul în mod egal la practicarea liberă a religiei, în conformitate cu propria lor conştiinţă; şi este datoria reciprocă a tuturora să practice toleranţa creştină, dragostea şi mila unul faţă de celălalt.[6]

Apoi, la data de 12 iunie 1788, James Madison, eroul din umbră şi prea puţin cunoscutul tată al Constituţiei Statelor Unite, a făcut această observaţie genială în faţa delegaţilor convenţiei de ratificare din Virginia cu privire la modul în care libertatea religioasă poate fi realizată şi la faptul că aceasta constituie fundamentul oricărui experiment de succes din cadrul unei republici democratice: „Este declaraţia drepturilor o apărătoare a religiei?… Dacă ar exista o denominaţiune majoritară, o declaraţie a drepturilor ar fi o protecţie slabă a libertăţii. Din fericire, statele beneficiază de o libertate maximă.“ „Această libertate“, susţinea Madison, „este rezultatul diversităţii confesionale care domneşte în America şi care constituie cea mai bună şi singura modalitate de apărare a libertăţii religioase în orice societate. Căci acolo unde există o astfel de varietate confesională nu poate exista o confesiune majoritară care să le oprime şi să le persecute pe celelalte.[7]

În toamna anului 1788, în bogata sa corespondenţă către Thomas Jefferson, Madison se proclama „în favoarea unei declaraţii a drepturilor dacă aceasta urma să fie „astfel concepută încât să nu implice puteri care n-ar trebui incluse în enumerare.[8] Cu alte cuvinte, el voia să spună că, din moment ce Congresul nu deţinea nicio putere de a interfera cu drepturile fundamentale, Constituţia în sine ar fi fost de ajuns. Singura problemă, susţinea Jefferson, era că aceste drepturi trebuiau mai întâi menţionate într-un act oficial. Însă Madison a insistat că anumite drepturi esenţiale, îndeosebi cele legate de conştiinţă, nu vor putea fi niciodată garantate prin lege.[9]

James Madison a făcut alegerea potrivită

Cu ocazia primei sesiuni a congresului din 1789, Camera Reprezentanţilor şi Senatul au redactat, fiecare în limbaj propriu, textul Clauzelor Instituirii şi a Liberei Exercitări, cuprinse în Primul Amendament.

Ca reprezentant al Camerei, James Madison a profitat de pe urma vastei sale experienţe dobândite atât după redactarea secţiunii a XVI-a din Declaraţia Drepturilor din Virginia, cât şi ca rezultat al unei lungi dispute cu Thomas Jefferson cu privire la aprobarea statutului Virginiei pentru libertatea religioasă. De asemenea, Madison a dus la respingerea proiectului de lege al lui Henry Patrick numit „Bill Establishing a Provision for Teachers of the Christian Religion (n.t. – proiect de lege care prevedea ca fiecare plătitor de taxe să direcţioneze un anumit procent din acestea către o instituţie religioasă). Sub conducerea lui Madison au fost elaborate unele versiuni care evitau un limbaj care ar fi deschis ușa aşa-numitelor finanţări nonpreferenţiale sau nediscriminatorii către biserici sau şcoli private religioase. De asemenea, limbajul folosit în redactarea amendamentelor constituţionale evita orice formulare din care să reiasă că ar fi vorba despre „o naţiune creştină“.

Libertatea religioasă

Clauzele religioase ale Constituţiei americane continuă să reprezinte un motiv de dispută între cei care doresc menţinerea bisericii şi a statului ca două entităţi total diferite şi cei care îşi doresc ca guvernul să se implice în sponsorizarea şi finanţarea organizaţiilor caritabile, a instituţiilor şi a şcolilor religioase. În cadrul documentarului PBS, profesorul Robert George de la Universitatea Princeton afirmă în mod subtil, dar cât se poate de clar, că intenţia Părinţilor Fondatori ai Constituţiei cu privire la clauzele religioase era aceea de a apăra „dreptul de a aduce religia în viaţa publică“.[10]

Cât de mult, cât de puţin? sunt întrebările evidente pe care încă ni le mai punem şi astăzi.

Înseamnă acest lucru că guvernul îşi asumă responsabilitatea pentru rugăciunea în şcolile publice sau că se angajează în finanţarea celor religioase? Profesorul Robert Alley de la Universitatea din Virginia, fondată de Jefferson, face o afirmaţie extremă: „Dacă posibilitatea, fie ea cât de mică, a recunoaşterii unei religii oficiale de stat se va strecura în Constituţie prin amendarea acesteia, exercitarea liberă a oricărei religii se va transforma în praf şi pulbere.[11] Chiar aşa? Adevărul – după cum a dezvăluit în repetate rânduri fostul magistrat asistent Sandra Day O’Connor în opiniile şi deciziile sale echilibrate din cadrul Curţii Supreme – continuă să se afle undeva la mijloc.

Părinţii Fondatori au făcut alegerile potrivite, şi la fel a făcut şi restul Americii. Charles Pinckney, din Carolina de Sud, a introdus Clauza Necondiţionării Religioase pentru ocuparea posturilor publice şi a depunerii unui jurământ, în articolul VI al Constituţiei.[12] Acest fapt a influenţat în mod direct rezultatul alegerilor prezidenţiale din anul 1800, soldate cu investirea lui Thomas Jefferson în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Părinţii Constituţiei au căutat o separare de tip iluminist de standardele puritane şi medievale, care presupuneau dominarea statului de către biserică.

Clauzele referitoare la religie cuprinse în Primul Amendament au transformat America într-o naţiune chiar şi mai entuziastă din punct de vedere religios, mai preocupată de pluralism, mai puternică şi mai liberă.

Acestea au constituit un motor care a angrenat cea de-a Doua Mare Redeşteptare.[13] La fel cum a menţionat şi Jon Meacham în documentarul PBS, America s-a dezvoltat într-o manieră în care nicio altă ţară nu a făcut-o vreodată – a devenit o ţară ai cărei cetăţeni îşi pot respecta în mod privat şi public tradiţiile civile şi religioase fără niciun fel de sprijin sau implicare, fie ea financiară sau de orice altă natură, din partea guvernului.[14]

Când vine vorba de finanţarea guvernamentală, este posibil ca realitatea prezentă să sfideze intenţia Părinţilor Fondatori. Însă proverbialul „zid de separare al lui Jefferson şi al lui Madison continuă să înfrâneze zelul valului puritanismului sponsorizat de stat, în timp ce exercitarea liberă a religiei continuă să înfrâneze forţele extremismului întruchipate de un ateism sponsorizat de acelaşi stat.

În esenţă, Părinţii Fondatori ai Constituţiei americane au crezut în libertatea religiei, şi nu în eliberarea de religie sau în libertatea de a le impune altora o anumită religie bazându-se pe propriile convingeri sau practici religioase. În America, acest lucru presupunea menţinerea Clauzelor Instituirii şi a Liberei Exercitări la un standard constituţional ridicat, în ciuda unei opoziţii extrem de puternice. Pe baza acestui standard, neutralitatea guvernului se traduce prin faptul că religiei şi instituţiilor religioase trebuie să li se permită o dezvoltare liberă, fără a se bucura însă de niciun fel de sprijin oficial.

În parte, Primul Amendament spune că „Congresul nu va elabora nicio lege care să impună o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii“. În prezent, unii încearcă reinterpretarea clauzei care separă biserica de stat, astfel încât să determine guvernul să sprijine financiar anumite instituţii şi să îşi impună propriile dogme în scopul tratării problemelor morale ale naţiunii. Alţii încearcă marginalizarea practicării libere a religiei cu scopul de a oferi mai multă protecţie stilurilor de viaţă care atacă principiile morale universale aflate la baza tuturor societăţilor.

Ambele dăunează sănătăţii constituţionale a unei naţiuni. Iar Părinţii Fondatori au anticipat această tensiune. Iată motivul pentru care au creat un sistem de control şi de echilibru intern în modul de redactare a Primului Amendament, împiedicând astfel ca ţara să cadă pradă vreunei extreme în marea controversă dintre stat şi biserică (o societate puritană vs. o societate lipsită de Dumnezeu). Ei credeau că, dacă această protecţie care oferă echilibru ar fi îndepărtată de către unii politicieni ultrazeloşi sau din pricina instabilităţii maselor, garanţiile constituţionale ale naţiunii americane s-ar pierde şi, odată cu acestea, şi libertăţile sale civile şi religioase.

Fostul magistrat asistent al Curţii de Justiţie Sandra Day O’Connor a surprins această idee într-un discurs susţinut la Universitatea Irlandei:

„În parte, motivul pentru care fanaticul religios şi teocratul ne sperie este pentru că înţelegem mult prea bine instinctul lor primar. Deloc mai puţin înspăimântător este şi totalitaristul ateu care aspiră la o societate în care practicarea religiei nu îşi are locul.[15]

PBS merită toate aplauzele pentru producţia sa specială intitulată First Freedom: The Fight for Religious Liberty (Prima libertate: Lupta pentru libertatea religioasă). Aceasta va ajuta mai întâi la restabilirea înţelegerii pe care poporul american o are faţă de prima sa libertate. Iar apoi, într-o lume în care conflictele sau tensiunile religioase sunt întreţesute în dinamica socială și politică, acest documentar poate deschide noi perspective pentru înţelegerea importanţei vitale a libertăţii religioase în contextul legitim al separării bisericii de stat.

Footnotes
[1]„Pe fundalul înflăcăratului conflict actual cu privire la includerea metodelor contraceptive în pachetul obligatoriu al asigurărilor de sănătate promovat de Departamentul de Sănătate şi Servicii Publice din SUA, cât şi al altor dispute privind căsătoriile homosexuale, rugăciunea în şcoli, amplasarea în edificii publice a inscripţiilor cu Cele Zece Porunci sau finanţarea directă a unor şcoli private sau creștine de către stat, atât dreapta, cât și stânga politică și religioasă îi invocă pe fondatorii constituţionali ai Americii. Mulţi fac însă acest lucru într-un mod cu totul ignorant.”
[2]„Vezi Jon Butler, Awash in a Sea of Faith: Christianizing the American People, Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1990. Vezi, de asemenea, Richard L. Bushman, ed., The Great Awakening: Documents on the Revival of Religion, 1740-1745, Chapel Hill, N.C.: University of North Carolina Press, 1989; Joseph A. Conforti, Jonathan Edwards, Religious Tradition, and American Culture, Chapel Hill, N.C.: University of North Carolina Press, 1995.”
[3]„Vezi Karen Ordahl Kupperman, ed., Major Problems in American Colonial History: Documents and Essays, Lexington, Mass.: D. C. Heath and Co., 1993.”
[4]„Vezi John Locke, Two Treatises of Government, ed. Peter Laslett, New York: Cambridge University Press, 1994.”
[5]„Thomas Jefferson, Writings, New York: The Library of America, 1984, pp. 19-24, versiunea finală pentru „A Declaration by the Representatives of the United States of America, in General Congress Assembled“.”
[6]„James Madison, Writings, New York: The Library of America, 1999, p. 10.”
[7]„Saul K. Padover, ed., The Complete Madison: His Basic Writings, Norwalk, Conn.: The Easton Press, 1953, p. 306.”
[8]„Pauline Maier, Ratification: The People Debate the Constitution, 1787-1788, New York: Simon & Schuster, 2010, p. 444.”
[9]„Scrisoare către Thomas Jefferson, 17 oct. 1788; în Padover, The Complete Madison, p. 253.”
[10]„First Freedom: The Fight for Religious Liberty, Public Broadcasting System, 2012.”
[11]„Robert S. Alley, Without a Prayer: Religious Expression in Public Schools, New York: Prometheus Books, 1996, p. 56.”
[12]„Philip B. Kurland și Ralph Lerner, eds., The Founders’ Constitution, vol. 4, p. 638. „Pinckney a cerut următoarea modificare: „dar niciun test de ordin religios nu va fi vreodată cerut drept calificare pentru vreun post sau veo răspundere publică în SUA“.”
[13]„Vezi Greg Hamilton, „The Revolution of 1800: Jefferson and the Puritan Assault on the Constitution“, Liberty, martie-aprilie 2001, pp. 2-5.”
[14]„Vezi Jon Meacham, American Gospel: God, the Founding Fathers, and the Making of a Nation, New York: Random House, 2006.”
[15]„Sandra Day O’Connor, „Religious Freedom: America’s Quest for Principles“, Northern Ireland Legal Quarterly 48 (1997): 1.”

„Pe fundalul înflăcăratului conflict actual cu privire la includerea metodelor contraceptive în pachetul obligatoriu al asigurărilor de sănătate promovat de Departamentul de Sănătate şi Servicii Publice din SUA, cât şi al altor dispute privind căsătoriile homosexuale, rugăciunea în şcoli, amplasarea în edificii publice a inscripţiilor cu Cele Zece Porunci sau finanţarea directă a unor şcoli private sau creștine de către stat, atât dreapta, cât și stânga politică și religioasă îi invocă pe fondatorii constituţionali ai Americii. Mulţi fac însă acest lucru într-un mod cu totul ignorant.”
„Vezi Jon Butler, Awash in a Sea of Faith: Christianizing the American People, Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1990. Vezi, de asemenea, Richard L. Bushman, ed., The Great Awakening: Documents on the Revival of Religion, 1740-1745, Chapel Hill, N.C.: University of North Carolina Press, 1989; Joseph A. Conforti, Jonathan Edwards, Religious Tradition, and American Culture, Chapel Hill, N.C.: University of North Carolina Press, 1995.”
„Vezi Karen Ordahl Kupperman, ed., Major Problems in American Colonial History: Documents and Essays, Lexington, Mass.: D. C. Heath and Co., 1993.”
„Vezi John Locke, Two Treatises of Government, ed. Peter Laslett, New York: Cambridge University Press, 1994.”
„Thomas Jefferson, Writings, New York: The Library of America, 1984, pp. 19-24, versiunea finală pentru „A Declaration by the Representatives of the United States of America, in General Congress Assembled“.”
„James Madison, Writings, New York: The Library of America, 1999, p. 10.”
„Saul K. Padover, ed., The Complete Madison: His Basic Writings, Norwalk, Conn.: The Easton Press, 1953, p. 306.”
„Pauline Maier, Ratification: The People Debate the Constitution, 1787-1788, New York: Simon & Schuster, 2010, p. 444.”
„Scrisoare către Thomas Jefferson, 17 oct. 1788; în Padover, The Complete Madison, p. 253.”
„First Freedom: The Fight for Religious Liberty, Public Broadcasting System, 2012.”
„Robert S. Alley, Without a Prayer: Religious Expression in Public Schools, New York: Prometheus Books, 1996, p. 56.”
„Philip B. Kurland și Ralph Lerner, eds., The Founders’ Constitution, vol. 4, p. 638. „Pinckney a cerut următoarea modificare: „dar niciun test de ordin religios nu va fi vreodată cerut drept calificare pentru vreun post sau veo răspundere publică în SUA“.”
„Vezi Greg Hamilton, „The Revolution of 1800: Jefferson and the Puritan Assault on the Constitution“, Liberty, martie-aprilie 2001, pp. 2-5.”
„Vezi Jon Meacham, American Gospel: God, the Founding Fathers, and the Making of a Nation, New York: Random House, 2006.”
„Sandra Day O’Connor, „Religious Freedom: America’s Quest for Principles“, Northern Ireland Legal Quarterly 48 (1997): 1.”