În duet cu frica: viaţa sub controlul superstiţiilor

419

În secolul în care comunicăm prin videotelefon şi trimitem roboţi în spaţiu încă ne temem de pisica neagră, ziua de 13 şi credem în deochi. Numărul celor a căror viaţă este modelată de credinţa în superstiţii nu este deloc neglijabil. La intersecţie chiar cu elemente de tradiţie religioasă, superstiţiile ocupă un rol major și în viaţa românilor.

Vineri 13, trecutul pe sub scară, întorsul din drum, marţea celor trei ceasuri rele, așezarea în colţul mesei, amuletele norocoase, potcoavele sunt doar câteva dintre superstiţiile care au la bază credinţa că există spirite rele și spirite bune care cer să fie respectate. În aceste condiţii nu pare a fi o surpriză faptul că superstiţiile au urmărit specia umană de-a lungul istoriei, menţionează Business Insider. Deși știinţa le respinge, iar Biserica le consideră blasfemii, superstiţiile și-au făcut mereu loc în viaţa socială, influenţând comportamente și concepţii de viaţă.

Antropologul Claude Lévi-Strauss a notat privitor la superstiţii şi credinţa în magie că ele „sunt atât de frecvente şi de răspândite încât ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva ne confruntăm cu o formă permanentă şi universală de gândire”. Într-adevăr, mai multe studii desfășurate cu privire la atitudinea americanilor faţă de superstiţii sugerează că aproximativ jumătate recunosc că sunt afectaţi de acest fenomen, a declarat Stuart Vyse, profesor de psihologie la Colegiul Connecticut. Un sondaj Gallup din 2007 a constatat chiar că 13% dintre americani ar fi deranjaţi de șederea la etajul 13 al unui hotel. Mai mult, 9% dintre ei ar fi atât de deranjaţi încât ar solicita chiar o altă cameră.

Nu doar americanii par a fi speriaţi de episoade nefaste cu care s-ar putea confrunta la un moment dat. Şase din zece români cred în deochi, potrivit cercetării sociologice „Religie şi comportament religios”, realizată de Fundaţia Soros România. Cu origini precreştine, deochiul este, de altfel, una dintre superstiţiile cele mai persistente în timp, notează Adevărul.

Specialiștii și-au manifestat preocuparea pentru identificarea, descrierea și analizarea formelor de superstiţie din spaţiul românesc. Începând cu preotul Simion Florea Marian, considerat unul dintre cei mai importanţi folcloriști români, tot mai mulţi etnografi au încercat să explice multitudinea de superstiţii împletite cu convingeri religioase. Ele sunt extrem de prezente, conform analizei lui Florea Marian, mai ales cu ocazia botezului, a nunţii și a înmormântării, considerate de el ca „momente de trecere”. În aceste condiţii, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că cele mai multe superstiţii sunt asociate „marii treceri” de la viaţă la moarte. „Superstiţiile sunt foarte prezente, în special cele legate de înmormântare, fiindcă moartea este o necunoscută pentru oameni”, a susţinut Marcel Lutic, etnograf la Muzeul de Etnografie al Moldovei, citat de către ziarul Lumina.

O posibilă explicaţie pentru persistenţa superstiţiilor în mentalul colectiv este lipsa de control. În opinia lui Stuart Vyse, „scopul este de a obţine mai mult control. Când ceva important este în joc, iar rezultatul este nesigur, atunci intervin superstiţiile care ne fac să ne simţim mai încrezători”.

Nevoia de control este propusă ca explicaţie și de Daniel M. Wegner, profesor de psihologie la Harvard: „sentimentul că gândurile tale pot, într-un fel, să controleze evenimentele, este, de fapt, o nevoie de siguranţă”, a afirmat profesorul american, citat de către The New York Times.

Poate că cel mai surprinzător aspect în acest puzzle al superstiţiilor este că fenomenul se manifestă cu putere în societăţi care se pretind a fi profund creștine, așa cum este cea americană sau chiar cea românească. Dincolo de paradoxul acestei situaţii, cu siguranţă se impune o evaluare a modului în care sunt percepute, structurate și interiorizate valorile religioase, atâta timp cât ele au ajuns să fie dominate de frica superstiţioasă, inclusiv în secolul XXI.