Italia: Comisie parlamentară aprobă legea anti-burqa

59

O comisie parlamentară italiană a aprobat marţi, 2 august, un proiect de lege care va interzice purtarea burqa în public. Legea va fi dezbătută în plenul parlamentului și ar putea fi votată luna viitoare.

Proiectul vizează atât purtarea burqa sau nikab , dar și a căștii de motociclist care acoperă faţa sau a oricărui material „cu origine etnică". Conform proiectului amenzile pentru femeile care vor purta vălul vor varia de la câteva sute de euro și ore de muncă în folosul comunităţii. Pentru persoanele care le vor forţa pe femei să poarte vălul în public, amenzile vor fi foarte aspere, de la 30.000 de euro la un an de închisoare.

Barbara Saltamartini, vicepeședinte al comisiei parlamentare a estimat că „aprobarea finală va pune capăt suferinţei multor femei care sunt forţate să poarte burqa sau niqab, port ce le distruge demnitatea și reprezintă un obstacol în calea integrării." Coaliţia de dreapta aflată la putere susţine proiectul în timp ce opoziţia este împotrivă.

Dacă legea va intra în vigoare, Italia ar fi a treia ţară europeană după Franţa și Belgia care interzice purtarea vălului islamic care acoperă faţa.