Etichetă: val islamic

Instituţiile olandeze, reticente la aplicarea legii împotriva vălului islamic

Începând de astăzi, în Olanda intră în vigoare o lege care interzice purtarea de îmbrăcăminte care acoperă faţa, în clădiri publice sau în mijloacele de transport.

Esenţiale azi, 3 august

Români, amendaţi pentru nedepunerea Declaraţiei Unice

În Europa, continuă iniţiativele legislative împotriva burqa

Olanda a aprobat săptămâna trecută un proiect de lege conform căruia vălul islamic, precum burqa (articol vestimentar care acoperă faţa şi corpul, iar în dreptul ochilor este lăsată o porţiune de material mai rar prin care femeile pot vedea) sau niqab (un văl pentru faţă care lasă dezgolită doar porţiunea din jurul ochilor), va fi...

Franţa: Interdicţia purtării simbolurilor religioase se mută în universităţi

O agenţie guvernamentală franceză, responsabilă cu menţinerea valorilor seculare în ţară, a recomandat ca interdicţia purtării simbolurilor religioase (crucifixe creştine, văluri islamice sau kipa evreiască) să fie extinsă şi în instituţiile de învăţământ superior.

Vălul islamic naște noi controverse în Franţa

Vălului islamic a fost recent readus în discuţie de către presa franceză, după ce o angajată a unei grădiniţe particulare a fost concediată fiindcă purta burqa. 

Hărţuirea sexuală în Egipt: o epidemie

Numărul de cazuri de hărţuire sexuală a crescut alarmant în Egipt, în ultimele trei luni, spun activiștii pentru drepturile femeilor, care vorbesc despre o adevărată „epidemie", potrivit BBC.

Premieră în Egipt: Știrile prezentate de o femeie purtând văl

Pentru prima dată de la înfiinţarea televiziunii în 1960, o prezentatoare a televiziunii de stat din Egipt a purtat un văl pe cap în timp ce prezenta ştirile.

Un alt oraș spaniol interzice burqa în public

Un mic oraș din insula Mallorca a interzis femeilor purtarea în public a burqa sau a altor articole de vestimentaţie care ar împiedica recunoașterea feţei.

Italia: Comisie parlamentară aprobă legea anti-burqa

O comisie parlamentară italiană a aprobat marţi, 2 august, un proiect de lege care va interzice purtarea burqa în public. Legea va fi dezbătută în plenul parlamentului și ar putea fi votată luna viitoare.

În Belgia a intrat în vigoare legea anti-burqa

În weekend a intrat în vigoare interdicţia împotriva portului burqa în Belgia, aceasta fiind a doua ţară din Europa, după Franţa, care ia o astfel de măsură.

FIFA a descalificat echipa iraniană de fotbal feminin

Echipa iraniană de fotbal feminin a părăsit terenul de joc în lacrimi după ce jucătoarele au aflat că FIFA le-a descalificat, împiedicând participarea lor la jocurile Olimpice 2012, pe motiv că echipamentul lor contravine regulilor vestimentare ale organizaţiei.

Belgia reia lupta împotriva vălului islamic integral

În aproximativ o lună, Belgia va deveni a doua ţară europeană, după Franţa, care interzice purtarea vălului islamic integral, în locuri publice.

Problema vălului islamic naște tensiuni în Turcia

În perspectiva alegerilor parlamentare, Turcia începe să se confrunte cu o nouă criză în tensiunea religie-secularism. Activiștii religioși acuză discriminarea femeilor din politică ce insistă să poarte capul acoperit cu hijab.

Vălul islamic e interzis de azi în Franţa

Începând de azi, 11 aprilie, intră în vigoare în Franţa legea care interzice purtarea articolelor vestimentare care ascund faţa femeilor. Franţa este prima ţară în care legea intră în aplicare.

Controversă în Franţa seculară cu privire la practicile islamice

Cu o săptămână înainte de intrarea în vigoare a legii care interzice purtarea vălului musulman integral în public, Franţa a dezbătut public schimbările generate de practicarea islamismului în ţară.

Legea împotriva vălului islamic este constituţională și definitivă în Franţa

Legea care interzice ascunderea feţei unei persoane în spaţiile publice a obţinut ieri votul Consiliului Constituţional din Franţa. Acesta a fost ultimul pas legal înaintea promulgării controversatei legii.

Franţa a votat definitiv împotriva vălului islamic

Parlamentul francez a adoptat ieri legea care interzice femeilor portul vălului integral în spaţiile publice. AP notează că în textul legii nu apar cuvintele „femeie", „văl", „musulman" sau „Islam". Cu toate acestea ţinta principală este vălul purtat de adeptele celei de-a doua religii din Franţa.