Cea mai mare moschee din V Europei, în Olanda

148

Cea mai mare moschee din Europa Occidentală a fost inaugurată vineri în oraşul olandez Rotterdam, cu o întârziere de cinci ani faţă de termenul iniţial de finalizare cauzată, potrivit AFP, de obiecţiile aduse de politicienii de extremă dreaptă.

Moscheea, care are în construcţia ei două minarete de 50 de metri înălţime, poate găzdui 3.000 de credincioşi şi va fi folosită ca centru caritabil şi ca loc al înţelegerii reciproce şi a iertării, a declarat Abdelrazak Boutaher, administrator şef al clădirii.

Construcţia a fost demarată în anul 2003 şi ar fi trebuit să dureze doi ani. A fost întreruptă însă de numeroasele obiecţii aduse de opoziţia de extremă dreaptă, spun reprezentanţii proiectului. "Chestia asta oribilă nu are ce căuta aici. Locul ei e în Arabia Saudită," scria Geert Wilders liderul extremei-drepte olandeze, pe contul său Twitter.

Cea mai mare moschee din Europa a fost inaugurată în decembrie 2008 în Cecenia. Moscheea din Cecenia poate să adăpostească 10.000 de credincioşi şi a costat 20 de milioane de dolari, conform antena3.ro.