Astăzi, musulmanii sărbătoresc încheierea Ramadanului

4884

Astăzi, 8 august, odată cu apusul soarelui, se sfârşeşte şi una dintre cele mai importante sărbători ale lumii islamice, Ramadanul.

Ramadanul, una dintre cele mai importante sărbători ale musulmanilor, este considerat a fi unul dintre cei 5 stâlpi de bază ai islamismului. Acesta are loc în a noua lună a calendarului islamic, deoarece, potrivit tradiţiei, atunci i s-a revelat profetului Mahomed Coranul. După o lună caracterizată de post şi abstinenţă de la mâncare, băutură şi relaţii sexuale în intervalul cuprins între răsărit şi apus, musulmanii sărbătoresc astăzi, 8 august, sărbătoarea Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului.

Sărbătoarea Eid al-Fitr are loc în prima zi a lunii Shawwal, luna a zecea în calendarul islamic. Potrivit tradiţiei, aceasta s-a sărbătorit pentru prima dată în anul 624 de către profetul Mahomed, după călătoria acestuia de la Mecca la Medina. Se spune că atunci când profetul a ajuns la Medina, a văzut că oamenii locului aveau o sărbătoare de două zile, destinate distracţiei şi veseliei. Întrebându-i despre ce este vorba, aceştia i-au spus că aceste zile erau ocazii de bucurie şi veselie, lucru din care profetul a dedus că Cel de Sus alesese aceste zile, pe care El le-a numit Eid al-Fitr şi Eid al-Adha, notează todayszaman.com.

Eid al-Fitr începe printr-o închinare colectivă dimineaţa, la răsărit, Salat ul-Fajr, în pieţele care se află în faţa moscheelor, deoarece acestea nu au capacitate suficientă pentru toţi participanţii. După aceea, iau micul dejun, nu înainte de a se fi spălat pe dinţi, de a fi făcut o baie şi de a se fi parfumat (lucru interzis în timpul Ramadanului). După micul dejun, are loc din nou o rugăciune colectivă, numită Salaat al-Eid. Cu această ocazie, mulţi musulmani recită takbir, o declaraţie de credinţă şi fac donaţii, cunoscute drept Zakat al-Fitr.

Eid al-Fitr este o sărbătoare a veseliei şi a recunoştinţei. Musulmanii se întâlnesc cu rudele şi prietenii lor pentru a petrece timpul împreună. Obiceiul spune că trebuie să-şi decoreze casele cu lumini, să poarte haine noi şi să pregătească dulciuri specifice. Este considerată o sărbătoare a bucuriei, a veseliei, a generozităţii, simbol al răbdării şi al umilinţei, pentru faptul că au trecut cu bine peste luna de post. Urarea pe care o folosesc musulmanii în aceste zile este Eid Mubarak, care înseamnă Eid binecuvântat!