Bisericile americane au serbat reformaţiunea şi pe Martin Luther

303

Mii de biserici americane au serbat în această ultimă duminică din luna octombrie aproape cinci secole de la Reformaţiune, cea mai puternică revoluţie religioasă, care are ecou până astăzi, prin existenţa numeroaselor confesiuni protestante.

Celebrările au inclus secţiuni istorice şi reconstituiri ale atmosferei înflăcărate care au condus la schisma de Biserica Catolică. „Cred că Martin Luther ar încuraja biserica protestantă americană să se întoarcă la doctrina fundamentală, cele cinci sola ale reformaţiunii: Sola Scriptura (numai Scriptura); Sola Gratia (numai Harul); Sola Fide (numai credinţa); Solus Christus (numai Christos); şi Soli Deo Gloria (slava să fie numai a lui Dumnezeu)", a declarat pastorul baptist Skip Athey.

Primele idei ale Reformei Protestante au fost enunţate de Martin Luther pe 31 octombrie 1517, în calitatea sa de preot catolic şi profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Acesta a scris şi postat pe uşa catedralei Wittenberg cele 95 de teze, care invocau interzicerea comerţului cu indulgenţe. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

Deşi Luther nu a dorit decât reformarea Bisericii Catolice, adevărul din cele 95 de teze a condus la crearea unei noi aripi religioase, protestantismul, şi a unei noi biserici – Biserica Evanghelică Luterană.

Sursa: Christian Post