Etichetă: reforma

„Dar cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!”(Iacov 4:17)

Ianuarie, 1518. Papa Leon al X-lea[1] se ridicase greoi din jilţ ca să-l întâmpine pe nunţiul său Girolamo Aleandro, întors cu vești din Saxonia. Înainte de a rosti un cuvânt, acesta îi întinse papei o copie a celor 95 de teze ale lui Luther. Leon citi câteva articole de la început, apoi întoarse foaia și...

În secolele XIV-XV, Europa a fost greu lovită de câteva dezastre ale căror proporţii sunt greu de imaginat astăzi.

O carte de 516 pagini, scrisă în latină, în mai puţin de un an, de un francez de 26 de ani. Publicată în Elveţia și dedicată regelui său francez, de care fugea. Este vorba despre cea mai semnificativă lucrare teologică a Reformei.

Din dorinţa de a-și asigura moștenitor la tron, Henric al VIII-lea a provocat un efect de domino care, în cele din urmă, avea să schimbe faţa Americii și a lumii.

Nu există probabil niciun grup în întreaga istorie creștină care să fi fost atât de nedrept judecat ca anabaptiștii.

„Întreaga lume admite fără ezitare sau dezacord că invenţia lui Gutenberg este, incomparabil, cel mai mare eveniment din istoria lumii profane.“ Mark Twain

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, protestantismul german încetase de mult să fie o torţă aprinsă. Acceptat de nobili și de gloată, el devenise o instituţie ecleziastică, seculară și politizată, ca toate celelalte. În noaptea înstrăinării, Dumnezeu a făcut să răsară din cenușă lumina unei noi dimineţi.

Pentru înlănţuit mai existau acum doar două opţiuni: supunere fără rezerve în faţa conciliului sau condamnare. Retractare sau moarte. Afară, rugul era deja pregătit.

Renașterea carolingiană trebuie înţeleasă ca o „reformare și reconfigurare a tuturor popoarelor de sub domnia lui Carol, în vederea creării unui teritoriu creștin în structurile sale instituţionale, conduita morală și convingerile personale.“

Politician englez profund religios și reformator social neobosit, William Wilberforce, poreclit „Plevușca“ din cauza constituţiei sale firave, a schimbat istoria prin contribuţia sa la eradicarea completă a sclaviei în Imperiul Britanic.

Sunt aproape 500 de ani de la publicarea lucrării lui Andreas Karlstadt, pe care a scris-o în apărarea doctrinei Sabatului. Era prima lucrare pe acest subiect elaborată de un conducător al Reformei.

Pe continentul îmbătrânit de o religie irelevantă au apărut – pe lângă protestanţii luterani, calviniști și anglicani – arminienii.

Martin Luther figurează printre marile personalităţi ale lumii noastre. Dintre personalităţile născute în Germania, doar Einstein, Bach și Beethoven îl depășesc pe Martin Luther ca notorietate.

În cartea „The Legacy of John Calvin“, David W. Hall împarte liderii în două categorii. Unii prevăd viitorul, iar ceilalţi îl schimbă. Calvin, spunea Hall, face parte din a doua categorie.

Pentru cartea „Scrisori incredibile despre Ian Hus“ îţi trebuie rezistenţă emoţională ca să ajungi la capătul lecturii, pentru că relatarea de tip reportaj te poate afecta.

Biserica metodistă a pus accentul pe sfinţirea practică și pe misiune, aceste aspecte fiind unele necesare și în creștinismul contemporan.

Mișcarea penticostală, apărută la începutul secolului al XX-lea, încheie lanţul principalelor mișcări numite „neoprotestante“ în România (alături de Biserica Baptistă, de „Mișcarea Fraţilor“, din care își revendică originile creștinii după Evanghelie din România, și de Biserica Adventistă).

Istoria protestantismului este în cele din urmă o reflexie a luptelor naturii umane. Ne străduim să ne lăsăm conduși de Dumnezeu, dar tendinţa noastră de a merge în direcţia opusă explică multe dintre contradicţiile pe care le trăim. De-a lungul celor peste 500 de ani de la protestul lui Luther, protestantismul s-a diversificat continuu, iar unii...

Uitaţi-vă într-o enciclopedie. Întrebaţi un student la istorie. Discutaţi cu un cleric. Cuvântul „reformă” va face referire la mișcarea religioasă din secolul al XVI-lea care a zguduit din temelii Biserica Romano-Catolică din Europa.

Atât diversitatea religioasă, cât și conceptul de libertate religioasă din Statele Unite moderne au la bază reforma religioasă din Anglia, graţie colonizării Americii de Nord de către englezi.