Etichetă: reforma

Martin Luther figurează printre marile personalităţi ale lumii noastre. Dintre personalităţile născute în Germania, doar Einstein, Bach și Beethoven îl depășesc pe Martin Luther ca notorietate.

„Întreaga lume admite fără ezitare sau dezacord că invenţia lui Gutenberg este, incomparabil, cel mai mare eveniment din istoria lumii profane.“ Mark Twain

O carte de 516 pagini, scrisă în latină, în mai puţin de un an, de un francez de 26 de ani. Publicată în Elveţia și dedicată regelui său francez, de care fugea. Este vorba despre cea mai semnificativă lucrare teologică a Reformei.

„Dar cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!”(Iacov 4:17)

Pentru înlănţuit mai existau acum doar două opţiuni: supunere fără rezerve în faţa conciliului sau condamnare. Retractare sau moarte. Afară, rugul era deja pregătit.

Motto: „Tot capul este bolnav și toată inima suferă de moarte! Ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voștri, pustiesc și nimicesc, ca niște sălbatici. Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi și părtași cu hoţii, toţi iubesc mita și aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate și pricina...

„Fără un astfel de îndemn puternic din afară nu i-ar fi trăsnit prin cap niciunui preot român, simplu, naiv, orbește supus legilor și obiceiurilor bisericii sale strămoșești, cum au trebuit să fie toţi preoţii noștri pe atunci – să facă așa una ne mai făcută: să profaneze Scriptura prin încercarea sa nelegiuită de a o...

Timp de zece ani, Luther a citit Biblia de două ori pe an. Prima lui Biblie era aşa de citită, încât el „cunoştea ce era pe fiecare pagină şi ştia unde putea fi găsit orice pasaj”[1]. Martin Luther este cel mai sonor nume în lista celor care au produs Reforma și au dus studierea Bibliei...

Ianuarie, 1518. Papa Leon al X-lea[1] se ridicase greoi din jilţ ca să-l întâmpine pe nunţiul său Girolamo Aleandro, întors cu vești din Saxonia. Înainte de a rosti un cuvânt, acesta îi întinse papei o copie a celor 95 de teze ale lui Luther. Leon citi câteva articole de la început, apoi întoarse foaia și...

În secolele XIV-XV, Europa a fost greu lovită de câteva dezastre ale căror proporţii sunt greu de imaginat astăzi.

Din dorinţa de a-și asigura moștenitor la tron, Henric al VIII-lea a provocat un efect de domino care, în cele din urmă, avea să schimbe faţa Americii și a lumii.

Nu există probabil niciun grup în întreaga istorie creștină care să fi fost atât de nedrept judecat ca anabaptiștii.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, protestantismul german încetase de mult să fie o torţă aprinsă. Acceptat de nobili și de gloată, el devenise o instituţie ecleziastică, seculară și politizată, ca toate celelalte. În noaptea înstrăinării, Dumnezeu a făcut să răsară din cenușă lumina unei noi dimineţi.

Renașterea carolingiană trebuie înţeleasă ca o „reformare și reconfigurare a tuturor popoarelor de sub domnia lui Carol, în vederea creării unui teritoriu creștin în structurile sale instituţionale, conduita morală și convingerile personale.“

Politician englez profund religios și reformator social neobosit, William Wilberforce, poreclit „Plevușca“ din cauza constituţiei sale firave, a schimbat istoria prin contribuţia sa la eradicarea completă a sclaviei în Imperiul Britanic.

Sunt aproape 500 de ani de la publicarea lucrării lui Andreas Karlstadt, pe care a scris-o în apărarea doctrinei Sabatului. Era prima lucrare pe acest subiect elaborată de un conducător al Reformei.

Pe continentul îmbătrânit de o religie irelevantă au apărut – pe lângă protestanţii luterani, calviniști și anglicani – arminienii.

În cartea „The Legacy of John Calvin“, David W. Hall împarte liderii în două categorii. Unii prevăd viitorul, iar ceilalţi îl schimbă. Calvin, spunea Hall, face parte din a doua categorie.

Pentru cartea „Scrisori incredibile despre Ian Hus“ îţi trebuie rezistenţă emoţională ca să ajungi la capătul lecturii, pentru că relatarea de tip reportaj te poate afecta.

Biserica metodistă a pus accentul pe sfinţirea practică și pe misiune, aceste aspecte fiind unele necesare și în creștinismul contemporan.

Mișcarea penticostală, apărută la începutul secolului al XX-lea, încheie lanţul principalelor mișcări numite „neoprotestante“ în România (alături de Biserica Baptistă, de „Mișcarea Fraţilor“, din care își revendică originile creștinii după Evanghelie din România, și de Biserica Adventistă).