Proces câștigat în favoarea libertăţii de închinare

425

Marie Jean Pierre, în vârstă de 60 de ani, imigrantă din Haiti, mamă a șase copii și creștină devotată, a câștigat un proces deschis pentru violarea libertăţii religioase împotriva angajatorului său, după ce a fost dată afară pentru refuzul de munci duminica.

Marie lucra la Hotelul Conrad din Miami, Florida, de 10 ani, spălând vase, iar apartenenţa ei religioasă care o împiedica să lucreze duminica era cunoscută angajatorilor. Cu toate acestea, șeful ei direct a început să o solicite și duminica. Marie a făcut apel la colegii ei să facă schimb de ture pentru a putea evita situaţia, însă după o vreme șeful a obligat-o să respecte programul iniţial și să nu îl schimbe. Când a refuzat, a fost dată afară sub pretextul de „neglijenţă”și „absenţe nescuzabile”, scrie Christian Post.

Marie a răspuns intentând proces, în mai 2017. Avocaţii hotelului, care face parte din lanţul Hilton, au susţinut în timpul procesului că angajatorii nu aveau cunoștinţă de apartenenţa ei religioasă și că nu știau de ce mereu cerea liber duminica. O minciună, din moment ce Marie își înștinţase angajatorii de ani de zile că dacă o pun pe tura de duminică va trebui să își dea demisia, motiv pentru care ani de zile i-au permis să își ajusteze programul.

Judecătorul care s-a ocupat de caz a conchis că „printre altele, angajatorii au creat un mediu ostil, pedepsind-o pe Marie pentru credinţele sale religioase și încheind contractul”. Judecătorul i-a acordat daune morale în valoare de peste 21 de milioane de dolari.

Managerii hotelul au de gând să atace decizia în apel, susţinând că „în zece ani de zile, s-au făcut multiple concesii pentru a proteja principile religioase ale angajatei” și că „hotelul este și va rămâne un loc primitor pentru toţi angajaţii și clienţii”.

Cazul din Florida vine la jumătate de an de la decizia Curţii Supreme a Statelor Unite în cazul cofetarului Jack Phillips, dat în judecată pentru că a refuzat să facă un tort de nuntă pentru un cuplu gay. Cazul a trecut de la un tribunal la altul și a fost extrem de mediatizat, toată lumea așteptând decizia finală a Curţii Supreme. În final, Curtea Supremă a decis că judecătorii Comisiei pentru Drepturi Civile a statului Colorado (CCRC) care îl penalizaseră pe cofetar au arătat „ostilitate vădită” faţă de credinţele religioase ale lui Phillips. Analizând cazul, judecătorii Curţii Supreme au dat semnale clare că în Statele Unite există loc și pentru respectarea dreptului la libertate religioasă și pentru respectarea altor drepturi civile, dacă fiecare caz este analizat fără prejudecăţi și cu bun simţ.