În Statele Unite, creștinii și homosexualii sunt într-o luptă continuă de apărare a drepturilor religioase, respectiv civile. Multe cazuri de cofetari, florari, fotografi, în general oameni cu propriile afaceri, daţi în judecată după ce au refuzat să servească cupluri gay din motive religioase, au ajuns în paginile presei, exacerbând conflictul în ochii opiniei publice. Este însă pentru prima dată când Curtea Supremă se exprimă pe subiect.

Decizia Curţii a fost îndelung așteptată. Un șir întreg de antreprenori creștini care au primit decizii nefavorabile în tribunalele locale pe motivul că, de îndată ce deschid o afacere pe piaţa liberă, aceasta trebuie să respecte legile statului care interzic discriminarea de orice fel, au așteptat să vadă unde și cum cade totuși respectarea alegerilor lor religioase în toată această poveste.

Pe de altă parte, nu este exagerat să spunem că susţinătorii drepturilor gay se așteptau la o decizie care să consolideze acţiunea de acum trei ani, când Curtea Supremă a decis în favoarea legalizării căsătoriilor gay, temându-se în același timp că, dacă cumva judecătorii vor face o „echivalare” între confecţionarea unui tort și exprimarea liberă, atunci se vor deschide ușile pentru ca micile afaceri din toată America să îi discrimineze pe homosexuali. Luând o decizie îngustă și extrem de temperată, Curtea cu siguranţă a supărat lume din ambele tabere.

Probleme pentru cofetarul Jack Phillips

Jack Phillips și-a deschis cofetăria în 1993, știind de la început că va trebui să refuze să facă anumite torturi care i-ar cere să își compromită principiile religioase. „Nu voiam să îmi folosesc talentele artistice pentru a crea ceva care este în răspăr cu credinţa mea creștină”, declara el anul trecut pentru CNN, explicând că nu face toturi nici pentru Halloween.

În 2012, a refuzat însă un cuplu de homosexuali care își doreau un tort pentru nunta lor, ce trebuia să aibă loc în alt stat, fiindcă la momentul respectiv în statul Colorado nu era legală. Phillips le-a spus că nu poate crea ce își doresc fără să își violeze credinţa și s-a oferit să facă alte bunuri pentru ei, fără legătură cu nunta respectivă.

Clienţii au ieșit pe ușă, declarându-se mai târziu „umiliţi” și au depus plângere la Comisia pentru Drepturi Civile a statului Colorado, citând legile antidiscriminare ale statului. Comisia a decis în favoarea cuplului, după care Phillips a făcut apel la Curtea de Apel din Colorado, susţinând că statul îi încalcă dreptul constituţional la liberă exprimare (dat fiind că el susţinea că se exprimă prin arta de a face torturi) și la exercitarea liberă a religiei. Curtea a hotărât că legile antidiscriminare sunt neutre și general aplicabile și că nu îl obligă pe Phillips să sprijine prin acţiunile sau cuvintele sale niciun fel de perspectivă religioasă sau filozofică, ci pur și simplu îi interzic să discrimineze potenţiali clienţi pe baza orientării lor sexuale. În final, Philips a cerut poziţia Curţii Supreme, care a declarat încă de anul trecut că va prelua cazul, după șase ani de la incident.

Discuţia mai largă

În cazul de faţă s-a exprimat și administraţia Trump, prin poziţia avocatului general, Noel Francisco, un conservator numit în funcţie de președintele Trump și care a declarat că „un tort de nuntă nu este un bun de cofetărie oarecare, ci funcţia lui este mai degrabă comunicativă și artistică decât utilitară”, iar după cum guvernul nu poate forţa un artist să picteze, pe un muzician să cânte sau pe un poet să scrie, nu poate forţa nici un cofetar să facă torturi, adică „să se angajeze într-o acţiune de exprimare” împotriva voinţei sale. Această gândire consfinţește genul de echivalare între libertatea de exprimare și confecţionarea unui tort, pe care se temeau și grupurile civile care protejează drepturile gay că o vor auzi de la Curtea Supremă.

Discuţia mai largă care se poartă deja de câţiva ani buni în Statele Unite este în ce măsură o acţiune poate fi protejată de dreptul la liberă exprimare atunci când ea devine un serviciu într-o piaţă de desfacere și în ce măsură legile statului pot oferi excepţii de la aplicabilitatea generală a legilor actorilor privaţi, fără ca discriminarea să devină o problemă recurentă, dar, pe de altă parte, fără să se ajungă într-o situaţie în care un guvern să dicteze asupra conţinutului pe care un actor comercial îl poate oferi sau nu, pe baza sensibilităţilor culturale ale vremii.

O problemă mai este și faptul că legile sunt inerent discriminatorii. Dacă, să zicem, Phillips nu ar fi fost creștin, ci un apărător al drepturilor gay și, să zicem, clienţii săi nu ar fi fost gay, ci creștini care i-ar fi cerut să facă un tort pe care să scrie versetul din Leviticul 18:22, în cazul în care ar face tortul, dar ar refuza să scrie textul, legea nu l-ar putea apăra, pentru că nu s-ar înscrie în excepţiile gândite pentru persoanele cu profunde convingeri religioase, explică doctorul în filozofie John Corvino. El se teme de situaţia în care libertatea religioasă ar putea să se transforme în privilegiu religios, favorizându-i nu doar pe cei cu o anumită religie faţă de cei seculari, ci și pe cei cu o anumită religie (creștinism conservator) faţă de alte religii.

Pe de altă parte, pe ce se bazează libertatea religioasă, dacă nu pe faptul de a permite oricui să creadă ce vrea, oricât de greșit ar fi conform principiilor altuia? Statul nu este un garant al adevărului teologic care să decidă care din părţile vătămate are dreptul să își păstreze integritatea morală. El este garantul libertăţilor cetăţenești și al responsabilităţilor care vin odată cu acestea, fiind obligat pe de o parte să dea legi care să apere drepturile LGBTQ, fără să forţeze actori religioși, biserici sau școli, să aibă un anumit discurs pentru a se plia pe sensibilităţile unei comunităţi care se găsește în răspăr cu principiile lor. Este un act de echilibru extrem de complicat pe care statul trebuie să îl facă.

O decizie rară pentru Curtea Supremă

Decizia Curţii Supreme este aparte tocmai fiindcă recunoaște că ceea ce lipsește tot mai mult pentru a rezolva aceste dileme este echilibrul, respectul și precauţia și acţionează în consecinţă. Când Curtea a hotărât preluarea cazului anul trecut, era așteptată o alegere între două extreme: protejarea drepturilor gay sau protejarea libertăţii de exprimare. Judecătorul Anthony Kennedy, care a scris motivarea Curţii în numele majorităţii, este cunoscut ca un apărător aprig al ambelor cauze, iar opinia sa era cea mai așteptată printre americani. Poate și de aceea discursul său de mijloc a uimit.

Teoretic, titlurile din presă anunţă că Jack Phillips a câștigat la Curtea Supremă. Practic, Curtea Supremă nu s-a exprimat asupra problemei libertăţii de exprimare, ci asupra felului în care Comisia pentru Drepturi Civile a statului Colorado (CCRC) s-a ocupat de cazul lui Phillips, evidenţiind grave erori, din cauza cărora s-a ajuns atât de departe. Astfel, scriind pentru majoritate (Curtea a decis cu un vot de 7 la 2), judecătorul Kennedy spune că CCRC a arătat „ostilitate vădită” faţă de credinţele religioase ale lui Phillip prin faptul că l-a obligat să ia parte la un training antidiscriminare.

Membri CCRC au acţionat cu o ostilitate „nepermisă” în special când au sugerat că pretenţiile cofetarului la protecţia libertăţii religioase erau de faţadă, el doar încercând să justifice un act de discriminare. „După cum se vede din transcrieri, unii dintre membrii Comisiei au favorizat ideea că credinţele religioase nu pot face parte din sfera publică sau din domeniul comercial, au discreditat credinţa lui Phillips ca fiind doar retorică și au comparat principiile sale sincere cu instanţele istorice în care religia a fost folosită pentru apărarea sclaviei și a Holocaustului. Niciunul dintre ceilalţi membri ai Comisiei nu au obiectat la aceste remarci și nici nu s-au dezis de ele mai târziu. Comentariile pun la îndoială corectitudinea și imparţialitatea Comisiei în adjudecarea cazului”, scriu judecătorii, anulând astfel decizia CCRC.

Cu toate acestea, Curtea apără în mod specific drepturile homosexualilor, precizând că „societatea noastră a ajuns în stadiul de a recunoaște că persoanele gay și cuplurile gay nu pot fi tratate ca proscrise sau ca inferioare în demnitate și valoare”. Și, deși obiecţiile de sorginte religioasă la căsătoriile gay sunt protejate de Primul Amendament, Curtea atrage atenţia că „regula generală este că aceste obiecţii să nu le permită proprietarilor de afaceri sau altor actori din economie și din societate să nege accesul egal la bunuri și servicii persoanelor protejate prin lege”. Excepţiile de la legile antidiscriminare trebuie să fie limitate strict – „dacă excepţiile nu ar fi limitate, atunci o lungă listă de persoane care oferă bunuri și servicii ar putea refuza persoanele gay, rezultând într-o stigmă la nivel de comunitate, contradictorie istoriei și dinamicii legilor drepturilor civile care asigură accesul egal la bunuri, servicii și ajutoare publice”.

În concluzie, Curtea a refuzat această oportunitate pentru a explica în clar cât de departe pot merge guvernele federale în reglementarea micilor afaceri ai căror proprietari au principii religioase, iar îngustimea deciziei împiedică aplicarea ei universală, așa cum se întâmplă de obicei în SUA în cazul proceselor care ajung la Curtea Supremă. De această dată, judecătorii înșiși atrag atenţia asupra faptului că decizia a fost dată ţinând cont strict de circumstanţele acestui caz, recomandând ca sentinţele în asemenea cazuri, dar cu alte circumstanţe, să fie elaborate în curţile inferioare „în condiţiile recunoașterii faptului că aceste dispute trebuie rezolvate cu toleranţă, fără lipsă de respect faţă de credinţele religioase sincere, dar și fără a supune persoanele homosexuale unor nedreptăţi atunci când caută bunuri și servicii pe piaţa liberă”.

În ciuda unor discursuri din presă care vor să picteze această decizie în anumite nuanţe, mai mult decât orice judecătorii cer aplicabilitatea generală a respectului și toleranţei mutuale în judecarea acestor cazuri. Se consfinţește, iată, ideea că statul este un actor neutru și este treaba lui prin excelenţă să găsească soluţii pentru ambele tabere, chiar dacă, realistic vorbind, este improbabil ca ele să fie desăvârșite. Însă este sigur că, atunci când ele vin din bunăvoinţă, înţelegere și respect pentru oamenii implicaţi și suferinţele lor, se poate ajunge la compromis de fiecare dată, o atitudine pe care oamenii trebuie încurajaţi să o aibă din start, având în vedere că toţi trăim într-o societate pe care vrem să o vedem funcţională.