Rugăciunea în spaţiul public, o încălcare a libertăţii religioase?

806

Este rugăciunea în locurile publice o încălcare a libertăţii religioase? Cu această întrebare s-a confruntat Curtea Supremă din SUA într-un caz controversat, al cărui verdict a fost dat săptămâna aceasta.

Întreaga dispută a pornit din micul orăşel Greece din statul american New York. Linda Stephens, atee, și Susan Galloway, evreică, au dat în judecată consiliul local al orășelului Greece pentru că, spun ele, între anii 1999 și 2007, fiecare întâlnire a consiliului a început cu o rugăciune creștină. Acest lucru le-a deranjat și le-a făcut să se simtă inconfortabil la acele întâlniri.

Deși situaţia a început fără prea mult ecou, pentru că cele două protestau de mai mulţi ani împotriva acestui obicei, atunci când cazul a ajuns la Curtea Supremă, mai multe grupuri s-au identificat cu această dilemă, chiar și printre creștini.

Statul trebuia să delibereze dacă rugaciunea în context oficial este o încălcare a principiului separării statului de biserică și dacă este o încălcare a libertăţii religioase. Orice decizie ar fi creat un precedent cu implicaţii serioase.

Decizia și controversele

Pe 5 mai, Curtea Supremă a SUA a dat verdictul în acest caz. Consiliului local i s-a permis să păstreze rugăciunea ca practică de început a sedinţelor. Decizia, o victorie pentru creștinii care susţin credinţa ca fiind inseparabilă de sfera publică, a fost totodată o lovitură pentru cei care considerau rugăciunea o încălcare evidentă a separării bisericii de stat.

Nemulţumirea acestora din urmă este aceea că, de fapt, prin această decizie se pavează drumul pentru cei care vor să readucă accente ușoare ale creștinismului în sfera publică și să insinueze că aceasta este religia oficială.

Ceea ce vor creștinii este să instituiască „un sistem cu garanţii formale ale libertăţii religioase și cu o separare oficială între biserică și stat, dar în care o religie este considerată informal sau implicit religia «acceptată» de majoritate și care va deveni un fundament legitim pentru politicile publice”, remarca Catherine Stewart, jurnalist la The New York Times.

Faptul că decizia nu a implicat o analiză ușoară este dat și de votul strâns, de 5 la 4, al magistraţilor Curţii Supreme. „Decizia a stârnit emoţii și printre membrii Curţii Supreme”, a declarat Galloway. Cei cinci din majoritate sunt toţi creștini, în timp ce trei din cei patru care s-au opus sunt evrei de religie mozaică, a remarcat aceasta. „Cei trei au înţeles cu siguranţă prin ceea ce trecem noi”, a mai adăugat ea.

Ceea ce a decis Curtea Supremă este însă o întărire a libertăţii religioase, afirmă cei care au analizat întregul proces. Consiliul local nu a impus vreodată rugăciuni la începutul ședinţelor, nici nu le-a acceptat doar pe cele creștine. Consiliul nu a făcut altceva decât să permită membrilor lui să își exprime liber dorinţa de a începe munca lor în acest fel.

Oricărei alte persoane care a dorit să își exprime convingerile, i s-a permis. De exemplu, o preoteasă Wicca a început una dintre întâlniri cu o invocaţie păgână, fără ca să i se interzică acest lucru. Oficialii au spus că nu revizuiesc conţinutul remarcilor, nici nu cenzurează limbajul.

Cazul, deloc simplu, considerat de mulţi o sabie cu două tăișuri, cu siguranţă va mai fi dezbătut. Cele două femei care au pornit demersul au declarat că nu se vor opri aici, ci vor încerca să găsească alte metode de abordare a situaţiei pentru a avea câștig de cauză. Important este de remarcat însă că, în această decizie,  contextul a fost cel care a ghidat o astfel de decizie a Curţii Supreme.