Cât costă (și pe cine) Catedrala Mânturii Neamului
În fiecare an, credincioși ortodocși din toată ţara vin la București pentru a participa la tradiţionalul pelerinaj de Florii. Anul acesta, punctul de pornire a fost șantierul de lângă Casa Poporului, unde va fi ridicată Catedrala Mântuirii Neamului - prilej suficient pentru ca jurnaliștii să readucă în discuţie costurile edificiului.
Mayaşii, deranjaţi de „neadevărurile despre sfârşitul lumii”
Pe măsură ce se apropie data de 21 decembrie, considerată sfârşitul lumii, potrivit calendarului mayaş, comunitatea mayaşilor din Guatemala devine preocupată de amploarea pe care a luat-o fenomenul.
Musulmanii au devenit „ţapii ispășitori” ai Europei
Musulmanii au „înlocuit" evreii în topul celor mai discriminate categorii sociale în Europa, e de părere Tariq Ramadan, profesor la Oxford și expert în Studii Islamice. Nepot al lui Hasan al-Banna, fondatorul Frăţiei Musulmane din Egipt, Tariq Ramadan a făcut aceste declaraţii în timpul unui seminar susţinut la Universitatea Bilgi ...
Sărbătoarea pașnică Eid al-Adha, marcată de violenţe
Credincioșii din lumea întreagă sărbătoresc prima zi de Eid al-Adha, o sărbătoare a păcii, iubirii și armoniei. Damascul a acceptat să înceteze focul pe durata sărbătorii, însă în Afghanistan 32 de persoane au fost ucise de o explozie provocată de un atacator sinucigaș.
Peter Bergen: Ne îndreptăm spre un Orient Mijlociu post-creștin?
„În Orientul Mijlociu au existat creștini de pe vremea... lui Christos. Acum, această istorie lungă de două milenii ar putea fi în pericol", scrie Peter Bergen, analist pe probleme de securitate naţională la CNN.
Un model matematic prezice viitorul creștinismului
Creştinismul ar trebui să dispară din Cehia până în 2050, potrivit unui studiu realizat de fizicieni şi matematicieni, iar ultimele date indică o scădere semnificativă a numărului credincioşilor catolici din Germania. Sunt şi voci care au respins posibilitatea dispariţiei creştinismului şi care cred într-o revigorare a acestuia.
Nightrunner, partenerul lui Batman, e musulman
Eroul de benzi desenate Nightrunner a stârnit controverse datorită faptului că este musulman, originar din Algeria.
Iadul şi Raiul din manualele de religie
Nemulţumirile dinainte de începutul fiecărui an şcolar, legate de slaba pregătire a profesorilor şi condiţiile proaste de învăţământ din şcoli pălesc zilele acestea, în faţa unui scandal despre conţinutul manualelor de religie.
Arheologii au descoperit un mozaic biblic rar
O echipă de arheologi americani a descoperit in orasul Huqoq din Israel un mozaic care îl înfăţişează pe eroul biblic Samson răzbunându-se pe filisteni.










