Două milioane de vizitatori la Sfântul Giulgiu

145

    Suveranul pontif s-a rugat, duminică, înaintea Sfântului Giulgiu, expus la catedrala din Torino (Italia). Papa a rămas îngenuncheat aproximativ patru minute, în rugăciune, în faţa relicvei. Referindu-se la giulgiu, una dintre cele mai renumite relicve ale religiei creştine, papa Benedict al XVI-lea a afirmat că acesta este „o icoană scrisă cu sânge" şi că „ar trebui văzut ca un document fotografic al celui mai 'întunecat mister al credinţei' - acela al răstignirii şi învierii lui Christos".      Este o ocazie de a medita la suferinţa uriaşă a lui Iisus Christos, a mai spus papa. Multe voci susţin că giulgiul este un fals care datează din perioada Evului Mediu. Oficial, Vaticanul nu s-a pronunţat cu privire la autenticitatea relicvei. Analizele cu radiocarbon, din 1988, au stabilit că giulgiul datează din perioada anilor 1260-1390 d.Ch.     Două milioane de oameni şi-au rezervat locuri pentru ca să poată vedea giulgiul cunoscut în întreaga lume pentru imaginea unui om crucificat, imprimată pe el. Mulţi susţin că este chiar giulgiul în care a fost învelit corpul lui Iisus, când a fost aşezat în mormânt. (sursa: AFP)

    Suveranul pontif s-a rugat, duminică, înaintea Sfântului Giulgiu, expus la catedrala din Torino (Italia). Papa a rămas îngenuncheat aproximativ patru minute, în rugăciune, în faţa relicvei. Referindu-se la giulgiu, una dintre cele mai renumite relicve ale religiei creştine, papa Benedict al XVI-lea a afirmat că acesta este „o icoană scrisă cu sânge" şi că „ar trebui văzut ca un document fotografic al celui mai 'întunecat mister al credinţei' – acela al răstignirii şi învierii lui Christos".

    Este o ocazie de a medita la suferinţa uriaşă a lui Iisus Christos, a mai spus papa. Multe voci susţin că giulgiul este un fals care datează din perioada Evului Mediu. Oficial, Vaticanul nu s-a pronunţat cu privire la autenticitatea relicvei. Analizele cu radiocarbon, din 1988, au stabilit că giulgiul datează din perioada anilor 1260-1390 d.Ch. 

    Două milioane de oameni şi-au rezervat locuri pentru ca să poată vedea giulgiul cunoscut în întreaga lume pentru imaginea unui om crucificat, imprimată pe el. Mulţi susţin că este chiar giulgiul în care a fost învelit corpul lui Iisus, când a fost aşezat în mormânt. (sursa: AFP)