5 minute în aer liber ne fac mai sănătoşi

46

    Autorităţile legislative ar trebui să îi încurajeze pe oameni să petreacă mai mult timp în parcuri şi spaţii verzi pentru că, potrivit unui studiu recent, cinci minute de exerciţiu în aer liber, în fiecare zi, contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii mentale a individului. Studiul a fost realizat de cercetătorii Universităţii din Essex, care au stabilit că mersul pe jos, munca în grădină sau plimbatul cu bicicleta ajută la creşterea încrederii în sine.       Deşi au fost realizate şi alte studii care au arătat beneficiile mişcării în aer liber asupra sănătăţii omului, conform lui Jo Barton şi Jules Pretty, cei care au condus această cercetare, până acum nu fusese realizat un studiu care să arate cât timp este necesar să fie petrecut în spaţiile verzi pentru ca efectele să fie vizibile.     Chiar dacă rezultatele s-au văzut mai clar la grupurile de tineri şi la persoanele cu probleme mentale, studiul a relevat că exerciţiul în aer liber este benefic pentru orice categorie de vârstă sau sex. „Noi credem că ar fi un uriaş beneficiu potenţial pentru indivizi, pentru societate şi în ceea ce priveşte costurile serviciilor medicale, dacă toate grupurile sociale s-ar auto-trata, mai mult, cu exerciţii în spaţii verzi", a declarat Jo Barton.(sursa: Reuters)

    Autorităţile legislative ar trebui să îi încurajeze pe oameni să petreacă mai mult timp în parcuri şi spaţii verzi pentru că, potrivit unui studiu recent, cinci minute de exerciţiu în aer liber, în fiecare zi, contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii mentale a individului. Studiul a fost realizat de cercetătorii Universităţii din Essex, care au stabilit că mersul pe jos, munca în grădină sau plimbatul cu bicicleta ajută la creşterea încrederii în sine.

    Deşi au fost realizate şi alte studii care au arătat beneficiile mişcării în aer liber asupra sănătăţii omului, conform lui Jo Barton şi Jules Pretty, cei care au condus această cercetare, până acum nu fusese realizat un studiu care să arate cât timp este necesar să fie petrecut în spaţiile verzi pentru ca efectele să fie vizibile.

    Chiar dacă rezultatele s-au văzut mai clar la grupurile de tineri şi la persoanele cu probleme mentale, studiul a relevat că exerciţiul în aer liber este benefic pentru orice categorie de vârstă sau sex. „Noi credem că ar fi un uriaş beneficiu potenţial pentru indivizi, pentru societate şi în ceea ce priveşte costurile serviciilor medicale, dacă toate grupurile sociale s-ar auto-trata, mai mult, cu exerciţii în spaţii verzi", a declarat Jo Barton.(sursa: Reuters)

Niciun articol afișat