Evanghelicii se tem de secularism, consumerism şi cultura pop

90

Liderii evanghelici din emisfera sudică a planetei sunt optimişti cu privire la proiectele de răspândire a Evangheliei în zonele în care trăiesc. În schimb, cei din emisfera nordică tind să fie mai pesimişti. Şi pentru unii, şi pentru alţii ameninţările cele mai mari pentru creştinismul de azi sunt secularismul, consumerismul şi cultura pop.

Pew Forum on Religion & Public Life a publicat raportul „Global Survey of Evangelical Protestant Leaders" în care evidenţiază o parte dintre aşteptările, speranţele şi temerile liderilor evanghelici din întreaga lume.

În 5 ani, situaţia lucrării misionare a bisericilor se va schimba în bine, susţin 71% dintre liderii evanghelici din emisfera sudică, adică din Orientul Mijlociu, nordul Africii, Africa sub-sahariană, America Latină şi mare parte din Asia. În schimb, în emisfera nordică, respectiv în Europa, America de Nord, Japonia şi Australia, 21% dintre liderii evanghelici sunt de părere că situaţia va rămâne neschimbată, în timp ce 33% cred că lucrurile se vor înrăutăţi şi că prezentarea Evangheliei lui Christos se va diminua.

Raportul se menţine şi în privinţa influenţei creştinilor în societăţile în care trăiesc. Majoritatea liderilor evanghelici din nord cred că bisericile şi membrii lor îşi pierd din influenţă în spaţiul public, în timp ce aceia din emisfera sudică apreciază o creştere a influenţei.

Creştinismul este singura credinţă adevărată, avortul este o practică greşită ce contravine voinţei lui Dumnezeu, societatea ar trebui să ia măsuri care să descurajeze practicile homosexuale, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu – sunt câteva dintre punctele pe care liderii evanghelici le susţin în procente mari, variind între 80 şi 96%. Oricum, părerile sunt împărţite în cazul unora dintre aceste aspecte. De exemplu, spre deosebire de cei 50% care susţin o lectură literală a Bibliei, 48% cred că anumite pasaje biblice nu ar trebui să fie luate literal.

Dacă primele 3 ameninţări majore la adresa creştinismului, percepute de liderii evanghelici, sunt secularismul, consumerismul şi cultura pop (care promovează sexul şi violenţa în mod exagerat), următoarele pe listă sunt islamul, disensiunile teologice din cadrul bisericilor, stilul de viaţă risipitor al unora dintre liderii creştini, comportamentul sexual imoral al unora dintre liderii creştini, restricţiile impuse de autorităţile guvernamentale şi catolicismul.

La sondajul realizat de Pew Forum au participat 2.196 de lideri evanghelici din 166 de ţări şi regiuni ale lumii. Sondajul a fost realizat cu ocazia Congresului Laussane care a avut loc la Cape Town, în Africa de Sud, în octombrie 2010.

(Foto: apeonthemoon.com)